Penélope Cruz, trofeul onorific la Festivalul de Film de la San Sebastian 
https://www.ziarulmetropolis.ro/penelope-cruz-trofeul-onorific-la-festivalul-de-film-de-la-san-sebastian/

Actriţa spaniolă Penélope Cruz va primi trofeul onorific Donostia la ediţia de anul acesta a Festivalului de Film de la San Sebastián, care va avea loc în perioada 20 – 28 septembrie.

Un articol de Petre Ivan|10 mai 2019

Penélope Cruz este şi protagonista afişului celei de-a 67-a ediţii a festivalului de clasă A. Actriţa a fost o prezenţă obişnuită a festivalului timp de peste două decenii. Cel mai recent, în 2017, împreună cu soţul ei, actorul Javier Bardem, a prezentat aici „Loving Pablo”.

Cel mai recent proiect cinematografic în care a fost implicată este „Dolor y gloria”, scris şi regizat de Pedro Almodóvar, care a fost selectat în competiţia Festivalului de Film de la Cannes.

Penélope Cruz este prima actriţă spaniolă care a câştigat premiul Oscar pentru „cea mai bună actriţă în rol secundar” („Vicky, Cristina, Barcelona”), iar rolul din „Volver” (r. Pedro Almodóvar) i-a adus un premiu la Cannes şi un trofeu Cesar onorific. Ambele filme au fost prezentate şi la San Sebastián.Penélope Cruz

„Suntem încântaţi că Penélope Cruz, o actriţă minunată, pe care o admirăm şi pe care am urmărit-o de la începutul carierei, a acceptat să fie imaginea Festivalului de la San Sebastián şi să primească trofeul Donostia”, a spus directorul festivalului, Jose Luis Rebordinos, într-un comunicat.

Cruz a transmis că a fost emoţionată la aflarea veştii că va fi recompensată cu acest premiu. „San Sebastián nu este doar un festival recunoscut internaţional, ci şi cel mai important din ţara noastră şi un loc special pentru mine”.

Anul trecut, premiul Donostia a fost acordat actriţei britanice Judi Dench, iar între cei care l-au primit se numără Ricardo Darin, Hirokazu Koreeda şi Danny DeVito.

Foto: Penélope Cruz – facebook

25
/11
/13

TVR 2, TVR HD şi TVRplus.ro difuzează astăzi, de la ora 20.10, filmul „Efectul Genovese“, regizat de Jon Gostin, în seria de premiere produse recent de televiziunea publică, prin intermediul Casei de Producţie TVR.

23
/11
/13

Astăzi, TVR 2 dedică ciclul „Duminica filmului românesc” actorului Ion Caramitru. Cinefilii români vor putea urmări două dintre filmele sale reprezentative: ,,Ştefan Luchian’’ (de la ora 14.10) şi ,,Între oglinzi paralele’’ (de la ora 20.10).

21
/11
/13

Lungmetrajul Poziţia copilului, regizat de Călin Peter Netzer, propunerea României la premiile Oscar din 2014, are ,,un scenariu strălucit", iar actriţa Luminiţa Gheorghiu realizează ,,o interpretare de legendă", scrie publicaţia Indie Wire.

19
/11
/13

Cel mai nou proiect al regizorului Radu Jude, „Inimi cicatrizate“, a fost selectat în cadrul ,,Coproduction Village” la ,,Festival De Cinema Europeen des Arcs”. Evenimentul va avea loc luna viitoare, în perioada 14-17 Decembrie 2013, în Alpii francezi.

19
/11
/13

CRONICĂ DE CARTE „Dicţionar subiectiv al realizatorilor filmului românesc“ (Editura Polirom, 2013), cea mai nouă carte a criticului de film Tudor Caranfil, conţine numeroase verdicte critice ratate, în special la cineaşti de valoare.