„Pentru mine tu eşti Ceauşescu”. Inedit
https://www.ziarulmetropolis.ro/pentru-mine-tu-esti-ceausescu-inedit/

CRONICĂ DE FILM Mi se pare un gest curajos să dai drumul în săli, în plină vară, unui film precum „Pentru mine tu eşti Ceauşescu” (2021, r. Sebastian Mihăilescu), destul de greu şi bizar, cel puţin pentru cinematografia română.

Un articol de Ionuţ Mareş|4 august 2022

La limita dintre ficțiune și documentar, „Pentru mine tu eşti Ceauşescu” (2021), în regia lui Sebastian Mihăilescu, aduce în fața camerei tineri între 15 și 22 de ani, provenind din medii diferite, care participă la audiții pentru rolul lui Nicolae Ceaușescu în tinerețe, la mijlocul anilor 1930, încercând să găsească motivația din spatele acțiunilor sale.

Mi se pare un gest curajos să dai drumul în săli, în plină vară (distribuitor, Bad Unicorn), unui astfel de film, destul de greu şi bizar, cel puţin pentru cinematografia română.

Sau, cine ştie, poate că acum lumea e mai curioasă, când în cinematografe sunt mai puţine filme noi şi mai deloc festivaluri. Şi, oricum, indiferent de perioadă, lumea nu se prea înghesuie la filmele româneşti.

„Pentru mine tu eşti Ceauşescu” este un mic OZN, un film ce merită din plin văzut şi discutat.

Inclusiv pentru punctele sale mai slabe (pe care mi le-au mai semnalat unii sau alţii în discuţii private), şi anume în special chestiunile de ordin etic: E ok procesul prin care regizorul a lucrat cu aceşti tineri, faptul că nu le-a spus exact ce va rezulta şi că le-a dat impresia că au un anume control? Nu cumva i-a cam expus sau le-a creat aspiraţii false?

Personal, nu văd o problemă în acest proces, care mi se pare perfect legitim într-o astfel de convenţie, cu excepţia cazului unuia dintre băieţi, unde se vede clar că există nişte probleme şi probabil că nu ar fi trebuit inclus în castingul pe care îl pune în scenă filmul.

Cât despre calităţile filmului, remarcate de altfel şi prin premiile importante pe care documentarul le-a luat în trei festivaluri (Ji.hlava, DocLisboa, TIFF), aş scoate în evidenţă în primul rând ingeniozitatea sa (când credeam că documentarul românesc nu mai poate surprinde atât de mult, iată că apare acest film, care îmbogăţeşte peisajul).

Acest elan, acest impuls prin care Sebastian Mihăilescu (un tip, de altfel, asupra căruia mulţi au căzut de acord că e el însuşi fascinant, inclusiv în modul lui entropic de a vorbi) îşi chestionează propriile mijloace (chiar dacă e şi un pic de alint acolo) şi se deschide în acelaşi timp spre generaţia foarte tânără, pe care o pune faţă în faţă cu o istorie puţin cunoscută, şi anume tinereţea lui Ceauşescu (partea de cercetare a fost asigurată de istoricul Mihai Burcea).

Trebuie să recunoaştem, e un amestec de idei proaspăt şi cel puţin neaşteptat. Un film făcut cu mijloace puţine, într-un singur spaţiu, în plină pandemie, dar (tocmai de asta?) foarte incitant.

Foto: Vlad Bâscă

Născut la 17 iulie 1983 la Făgăraş, Sebastian Mihăilescu a studiat Informatica la cel mai bun liceu din Alexandria, oraş unde a locuit o perioadă familia sa, tatăl său fiind militar detaşat dintr-un loc în altul. Deşi avea înclinaţii artistice şi ar fi vrut să facă arhitectură sau pictură, a urmat Facultatea de Automatică şi Calculatoare a Politehnicii din Bucureşti. Încă din timpul facultăţii şi câţiva ani după aceea, Sebastian Mihăilescu a avut o carieră de succes ca IT-ist, lucrând atât în ţară, cât şi în străinătate.

Însă la 27 de ani a făcut o schimbare radicală: a oprit acest traseu şi s-a îndreptat spre cinema. A intrat la Regie la UNATC, unde în 2013 a terminat licenţa, iar în 2015, un masterat.

A realizat mai multe scurtmetraje, cele mai cunoscute fiind: „Luna de miere” (2014), „Apartament interbelic, zonă superbă, ultracentrală” (selectat la Locarno în 2016) şi „Spațiu geografic greu de definit căruia, momentan, îi spunem Deltă” (2016), toate trei scrise împreună cu Andrei Epure.

În prezent se află în faza de postproducţie cu primul său lungmetraj de ficţiune, „Dublă fericire”, de asemenea scris cu Andrei Epure. Filmul este descris ca o dramă suprarealistă despre un bărbat de 39 de ani care se trezeşte într-o noapte fără penis şi a cărui parteneră dispare după ce se întâlneşte cu un fost iubit. În rolurile principale sunt István Téglás, Mălina Manovici şi Denisa Nicolae.

08
/12
/13

La doi ani de la dispariţia regizorului Andrei Blaier, TVR 2 îi dedică azi ciclul „Duminica filmului românesc”. Cinefilii români vor putea urmări în această zi două dintre filmele sale reprezentative: „Fapt divers“ (de la ora 14.10) şi „Ilustrate cu flori de câmp“ (de la ora 20.10).

06
/12
/13

12 Years a Slave, regizat de Steve McQueen, a fost desemnat filmul anului 2013 în Topul 10 al revistei Rolling Stone, după ce, marţi, cineastul american a primit, pentru aceeaşi peliculă, titlul de cel mai bun regizor din partea New York Film Critics Circle.

05
/12
/13

CRONICĂ DE FILM „Majordomul”, în regia lui Lee Daniels, este un film croit pe placul Academiei Americane, dar şi al unui public dornic de poveşti motivaţionale. Transpunerea vizuală a scenariului este, însă, cât se poate de convenţională.

04
/12
/13

Lungmetrajele „Poziţia copilului“, de Călin Peter Netzer, ,,Când se lasă seara peste Bucureşti...", de Corneliu Porumboiu, şi ,,Sunt o babă comunistă", de Stere Gulea, vor fi proiectate, în perioada 10 decembrie - ianuarie 2014, la cea de-a IV-a ediţie a Zilelor Filmului Românesc de la Madrid.

02
/12
/13

Iulia Rugină, Oana Răsuceanu și Ana Agopian inventează povești și le transformă în filme, ca de exemplu „Love Building”, o comedie romantică despre relațiile de cuplu. De ce ai nevoie ca să faci film și cum se scrie un scenariu „în trei”? Ne spun chiar ele, în cinci secvențe.