„Peretele”, spectacolul live online de la Teatrul Metropolis, a cucerit Internetul
https://www.ziarulmetropolis.ro/peretele-spectacolul-live-online-de-la-teatrul-metropolis-a-cucerit-internetul/

În această din păcate prelungită abstinenţă de teatru, de Ziua Culturii Naţionale, vineri 15 ianuarie, o bucurie a venit pentru iubitorii de teatru de la Teatrul Metropolis: foarte apreciatul spectacol „Peretele”, scris şi regizat de Lia Bugnar, s-a jucat live, fără public, şi a fost transmis live pe platforma Streamerse.

Un articol de Cristina Enescu Aky|17 ianuarie 2021

„Peretele” e o comedie spumoasă despre ce se întâmplă de ambele părți ale unui perete despărțitor de apartamente, și despre conexiunile interesante, complicate și adesea explozive dintre personajele care locuiesc în cele două spații. (Puteți citi o cronică a acestui spectacol aici.)

Numărul mare de bilete vândute la acest spectacol a fost impresionant, 3.701, dar numărul de spetatori a fost cu siguranță mult mai mare. Printre aceștia s-au numărat și persoane care au vizionat spectacolul din afara țării și a Bucureștiului, persoane care doreau de mult să vadă acest spectacol dar nu reușiseră până acum să găsească bilete dar și spectatori care văzuseră producția la Metropolis și au dorit să o revadă cu această ocazie.

A fost nu doar o binevenită (re)vedere a unuia dintre cele mai populare spectacole ale Teatrului Metropolis, ci și o transmisiune și o filmare de foarte bună calitate. Înaintea spectacolului publicul a putut urmări prezentări din culise și de la repetiții (discuții cu actorii și regizoarea Lia Bugnar), iar la final discuții cu actorii din distribuție pe baza comentariilor trimise de public.

Emoția a fost puternică nu doar printre spectatori ci și printre actori, care nu mai urcaseră pe o scenă de teatru de aproape un an, iar bucuria de a reveni în fața publicului (fie el și virtual, dar unul atât de mare în orice caz) nu și-a ascuns-o niciunul dintre actorii din distribuție.

În filmarea de dinaintea spectacolului, în care actorii din distribuție au vorbit despre cum se simt să joace din nou, Marius Manole a mărturisit: „Sunt foarte fericit că s-au vândut atâtea bilete, și chiar e un șoc, pentru că toată lumea ne-a spus – ne-a amenințat de fapt – că nu o să se vândă nimic, că nu mai cumpără lumea bilete la teatru online, că lumea e plictisită de online… (…). Noutatea constă în faptul că aceste spectacole pe care le facem nu sunt înregistrate, sunt chiar live, noi suntem chiar pe scenă, în teatru, montajul se întâmplă aici, live.. În plus am adăugat această mică noutate, faptul că ne plimbăm un pic prin cabine înainte de spectacol, vedem actorii.. Ceea ce într-un teatru nu poți să faci în mod normal.”

De asemenea, actorul Cătălin Babliuc a fost foarte emoționat: „N-am dormit aproape deloc. M-am tot gândit la ce-am reușit să facem aseară și tot nu-mi vine să cred. Pot spune cu mâna pe inimă că a fost o seară magică și mie mi-e cam rușine să folosesc expresia asta dar acum se potrivește de minune. O seară magică. Spectacolul Peretele a avut cel puțin 3700 de spectatori. 3700 de oameni au cumpărat bilete. De peste tot din lume, Italia, Argentina, Suedia, America. Am primit filmulețe cu oameni care s-au ridicat în picioare și-au aplaudat, acasă la ei, în fața laptopului. M-a emoționat atât de tare lucrul ăsta că mi-au dat lacrimile.”

Regizoarea și actrița Lia Bugnar a comentat de asemenea cu uimire și bucurie: „Trei mii șapte sute unu. Spectatori plătitori de bilete. Încă n-am găsit o explicație acestui fenomen. Mai caut. Dar, până atunci, un mulțumesc mare cât teatrul!”

Așa cum au arătat și comentariile de după spectacol de pe pagina de FB a teatrului, dăruirea și emoția cu care atât actorii cât și echipa tehnică a teatrului au făcut posibil acesst spectacol live online „au trecut scena” (iar publicul a reușit „să treacă de ecran”) și s-au simțit până la public – atât de mult încât unii spectatori au sugerat apoi, în comentariile de pe Facebook, ca Teatrul Metropolis să păstreze această variantă de spectacole online și după ce se va reveni la spectacolele în săli de teatru.

Rareori e ceva cu adevărat perfect în această viață, și cu atât mai mult în astfel de vremuri dificile, dar chiar și așa majoritatea comentariilor publicului după spectacol au spus că „a fost perfect, minunat”. Au fost de asemenea numeroase solicitări ca teatrul să continue transmisiunile live online ale unor spectacole. Ca urmare, Teatrul Metropolis a prelungit deocamdată cu încă 10 zile perioada de vizionare a „Peretelui”.

Tuturor ne lipsește contactul direct cu scena și cu sălile de teatru, însă deocamdată această variantă de spectacole reușește, iată, să ostoiască întrucâtva dorul tuturor față de experiența teatrală pe viu.

13
/02
/14

Care e diferența între muzica vie și cea pe care o auzim la radiourile comerciale? Ce înseamnă jazz a cappella și cum s-au lansat Sarmalele Reci ,,ca în brânză”, acum aproape 20 de ani? Povestește Zoltán András, fondatorul grupului Jazzappella.

13
/02
/14

„De ce mi-ai prevestit o zi cu soare? Sunt gol, furtuna m-a ajuns din urmă şi chipul tău pierit-a-n depărtare”. Sâmbătă, 22 februarie 2014, de la ora 20.00, Teatrul de Sufragerie prezintă „Shakespeare in love” – un spectacol care are la bază textele a 24 de sonete shakesperiene.

13
/02
/14

“De ce ar fi mai nefiresc să vezi un penis penetrând un vagin decât o lingură cu budincă intrând într-o gură? Dacă Melancholia e cel mai romantic film al lui Lars von Trier, Nymphomaniac este ca şi cum un pictor şi-ar fi aruncat pe pânză toate ideile care i-au trecut vreodată prin cap”, spune suedezul Stellan Skarsgard, rolul masculin principal din Nymphomaniac.

13
/02
/14

ȘTIAȚI CĂ într-o zi de 13 februarie s-a născut Horia Căciulescu, unul dintre marii nostri actori de comedie? Căciulescu a activat la Teatrul de Revistă „Constantin Tănase”, a făcut ani lungi de detenție ca deținut politic la Canalul Dunăre-Marea Neagră și a murit împușcat de soldați la Revoluția din decembrie 1989, la bordul mașinii sale, fiind confundat cu un… terorist.

13
/02
/14

Și-a dorit să fie actor, dar a ajuns regizor - multipremiat, iubit de actori, lăudat de critici. În ultimii ani, a recreat cele mai cunoscute povești românești și și-a făcut debutul în actorie de film. Alexandru Dabija împlinește azi 59 de ani.

12
/02
/14

Cosmina Stratan și-a încercat norocul la Actorie după ce a văzut câteva spectacole la Teatrul Metropolis. Pe vremea aceea lucra în televiziune și i-a solicitat un interviu lui Mungiu, care tocmai câștiga un premiu la Cannes. Nu știa că peste doar câțiva ani sub îndrumarea aceluiași regizor va fi recompensată tot la Cannes pentru “cea mai bună interpretare”. Cum a început de fapt povestea de succes a Cosminei aflăm chiar de la aceasta, într-un interviu acordat Ziarului Metropolis.

12
/02
/14

Vineri, 14 februarie, de Ziua Îndrăgostiților, de la ora 22.00, Jezebel va încinge atmosfera din restaurantul La Historia de Sudamerica, situat în Centrul Vechi, alături de Alexandru Burca ( claviatură) și Dan Incrosnatu ( chitară).

12
/02
/14

Romanul „Dragoste” de Isabel Allende va fi lansat joi, 13 februarie, de la ora 19.00, chiar înainte de Valentine’s Day. Marina Constantinescu şi Denisa Comănescu vor vorbi despre cele mai frumoase pagini de dragoste scrise de Allende, ]n timp ce companiamentul muzical va fi asigurat de Maxim Belciug la chitară clasică.

12
/02
/14

În februarie, Opera Comică pentru Copii vă provoacă la... dans! Dacă zilele de luni şi de marţi sunt dedicate spectacolului de balet „Don Quijote”, serile de vineri revin unui alt balet care s-a bucurat de un mare succes de public: „Minuniţă şi vrăjitoarea”, o poveste inspirată de un basm popular românesc.

12
/02
/14

Mega-producţia Teatrului Național din Sibiu „Faust“ va fi reluată pe scena de la Hala Balanţa. Spectacolul regizat de Silviu Purcărete se află în cea de-a șaptea stagiune de la premiera din 19 septembrie 2007. Prima reprezentație din acest an va avea loc sâmbătă, 16 martie, de la ora 19:00.

12
/02
/14

ȘTIAȚI CĂ într-o zi de 12 februarie (1984) a murit scriitorul argentinian Julio Cortazar, unul dintre cei mai importanți reprezentanți ai realismului magic? Ca o curiozitate, Cortazar a tradus în spaniolă romanului lui Daniel Defoe, Robinson Crusoe, roman inspirat de naufragiul marinarului scoțian Alexander Selkirk, salvat după patru ani trăiți în singurătate pe insula Juan […]