Peste 42.000 de vizitatori, în primele trei zile ale Târgului Gaudeamus
https://www.ziarulmetropolis.ro/peste-42-000-de-vizitatori-in-primele-trei-zile-ale-targului-gaudeamus/

Peste 42.000 de vizitatori au participat la evenimentele desfăşurate în primele trei zile ale celei de-a XXI-a ediţii a Târgului Internaţional Gaudeamus – Carte de învăţătură, care a debutat miercuri, în Pavilionul Central Romexpo din Bucureşti, şi se va încheia duminică.

Un articol de Liliana Matei|22 noiembrie 2014

Partener privilegiat al ediţiei din 2014 este, şi în acest an, GADIF – Grupul Ambasadelor, Delegaţiilor şi Instituţiilor Francofone din România. Preşedintele de onoare al ediţiei, amfitrionul Târgului Internaţional Gaudeamus 2014, este Benoît Rutten, preşedinte GADIF, delegat Valonia – Bruxelles în România.

Astfel, vineri, Bursa de Contacte din incintă a fost gazda celei de a XII-a ediţii a Concursului Naţional de Lectură „Mircea Nedelciu”, organizat de Radio România. La ediţia din acest an au participat şase elevi din întreaga ţară, câştigătorii etapelor zonale ale concursului, organizate de Studiourile regionale ale Radio România, informează un comunicat remis MEDIAFAX.

Câştigătorii primelor trei locuri au fost Monica Litră (locul I), elevă a Colegiului Naţional Pedagogic „Ştefan Velovan” din Craiova, Marius-Alexandru Teodorescu (locul II), elev la Liceul de Informatică „Tiberiu
Popoviciu” din Cluj-Napoca, şi Ştefan Ciocioi (locul III), elev al Liceului Teoretic „Ovidius” din Constanţa.
Premiile, constând în sume de bani destinate achiziţionării de cărţi din târg, au fost oferite de Radio România.

Pentru a doua oară la această ediţie, Klaus Iohannis, preşedintele ales al României, a fost prezent, vineri, în incinta Târgului Gaudeamus, de această dată în calitate de invitat special la lansarea volumului „Tranziţia. Primii 25 de ani”, semnat de Alina Mungiu-Pippidi şi Vartan Arachelian şi apărut la Editura Polirom.

Târgul Internaţional Gaudeamus – Carte de Învăţătură 2014 are loc până duminică, în Pavilionul Central (A) al Complexului Expoziţional Romexpo. Evenimentul, ajuns la ediţia cu numărul XXI, este iniţiat şi organizat de Radio România, prin Centrul Cultural Media Radio România.

Târgul Internaţional Gaudeamus este principala componentă a Programului Lectura, un proiect de anvergură naţională iniţiat de Radio România în 1994, având ca principal obiectiv susţinerea culturii româneşti prin evenimente expoziţionale dedicate cărţii şi educaţiei.

Palmaresul celor 20 de ani de existenţă, care însumează 83 de târguri Gaudeamus, peste 2.300.000 de vizitatori şi aproape 8.700 de manifestări organizate în acest cadru, aduce Radio România în poziţia de lider în industria evenimentelor de acest tip din România, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX.

Accesul publicului în incinta târgului se va face pe baza biletelor (în valoare de 5 lei) şi a abonamentelor (în valoare de 10 lei, valabile pentru toată perioada), care vor constitui totodată şi suportul pentru tombola Gaudeamus.

Ca şi la ediţiile precedente, mai mult de jumătate dintre vizitatorii târgului vor beneficia de acces gratuit în incintă: preşcolarii, elevii, studenţii, cadrele didactice, profesioniştii din domeniile editorial – educaţional, jurnaliştii, pensionarii, persoanele cu dizabilităţi şi însoţitorii acestora, grupurile organizate.

Programul de vizitare este zilnic, între orele 10.00 şi 20.00.

Foto: Facebook Gaudeamus

04
/02
/19

Editura Vellant începe anul cu întrebări însemnate: ce înseamnă să fii bărbat în secolul XXI? „Evoluția bărbatului” este un text echilibrat care are forța să ne schimbe atitudinea față de bărbatul de azi. Cartea lui Grayson Perry contribuie semnificativ la o conversație necesară despre masculinitate.

03
/02
/19

CĂRȚI DE NEOCOLIT. Între capodoperele literaturii române, "Țiganiada" lui Ion Budai Deleanu (1760-1820) ocupă un loc de excepție. Și explicația trebuie căutată nu numai în faptul că țiganii reprezintă o populație alogenă cu care conviețuim de peste 600 de ani, ci și pentru descrierea general umană pe care o conține.

31
/01
/19

Fundaţia Humanitas Aqua Forte, în parteneriat cu Filarmonica „George Enescu“, Editura Humanitas şi Asociația ARCCA organizează a doua ediţie a seriei de conferinţe „Despre lumea în care trăim”, un festival de conferinţe şi dialoguri culturale şi ştiinţifice pe teme de actualitate, susţinute de specialişti şi oameni de cultură de prestigiu, care va avea loc la […]

29
/01
/19

După ce a cucerit lumea cu „Citind Lolita în Teheran”, scriitoarea Azar Nafisi a revenit cu „Lucruri nespuse” - o colecție de amintiri care își poartă cititorul în mijlocul evenimentelor din Iranul ultimului secol.

28
/01
/19

La început de an 2019, declarat Anul Cărții în România, vă propunem un top al celor mai bune apariții editoriale ale anului trecut, din zona ficțiune. Ziarul Metropolis a realizat un top al celor mai bune cinci romane publicate în 2018 în România.

27
/01
/19

Și pentru că 27 ianuarie este Ziua Internațională de Comemorare a Victimelor Holocaustului, vă propunem spre lectură „Omul în căutarea sensului vieții” (Editura Vellant), cronica experiențelor îngrozitoare trăite de psihiatrul Viktor Frankl în timpul detenției sale la Auschwitz și în alte lagăre.

25
/01
/19

METROPOLIS SPECIAL. Pe 25 ianuarie 1882 se năștea, la Londra, Virginia Woolf. 137 de ani mai târziu, vă invităm să ne-o amintim răsfoindu-i jurnalul.

16
/01
/19

Romanul autobiografic „Promisiunea zorilor” de Romain Gary (traducere din franceză și note de Daniel Nicolescu) a fost publicat la editura Humanitas Fiction, în anul 2018.

16
/01
/19

Editura Litera anunță peste 700 lansări editoriale noi în 2019 și vă propune să notați în agendă cărțile-eveniment peste care nu trebuie să treceți fără a le fi citit anul acesta.

14
/01
/19

„Anul Cărții” se deschide cu o conferință națională dedicată profesioniștilor în comunicare din editurile românești. Programată pe data de joi, 17 ianuarie 2019, începând cu ora 10.00, la Salonul de Carte „Luceafărul” (Bulevardul Unirii nr. 10), conferința își propune să îi reunească pe specialiștii în comunicare din editurile autohtone.