Vizionări la cerere, în cadrul Studioului Astra Film din Sibiu
https://www.ziarulmetropolis.ro/peste-5-000-de-documentare-din-intreaga-lume-pot-fi-vizionate-la-cerere-de-pasionati-in-sibiua/

Peste 5.000 de filme documentare din întreaga lume, aflate în arhiva Studioului Astra Film Sibiu, pot fi vizionate la cerere de turişti, cercetători sau cinefili, în cadrul unui program estival. Un bilet costă şase lei, iar filmele pot fi văzute de luni până vineri între orele 9 şi 15, la sediul Studioului Astra Film.

Un articol de Andrada Văsii|27 iulie 2013

Peste 5.000 de filme documentare din întreaga lume, aflate în arhiva Studioului Astra Film Sibiu, pot fi vizionate la cerere de turişti, cercetători sau cinefili, în cadrul unui program estival. Un bilet costă șase lei, iar filmele pot fi văzute de luni până vineri între orele 9 și 15, la sediul Studioului Astra Film.

Reprezentanţii Studioului Astra Film din Sibiu au declarat că o colecţie unică de 5.000 de documentare din toată lumea poate fi vizionată, la cerere, pe durata întregului sezon estival 2013 de către toți doritorii.

„La Astra Film filmele au o viaţă lungă de arhivă, în cele două decenii de Astra Film Festival fiind înscrise mii de filme adunate acum într-o colecţie impresionantă deschisă publicului. Filmele sunt realizate de tineri studenţi sau de documentarişti consacraţi, fie ei din Canada sau Australia, din Africa de Sud sau Islanda. Iubitorii de film documentar de pretutindeni, turişti, jurnalişti, doctoranzi, cercetători, studenţi sau simpli cinefili pot vedea filme cu tematici variate, abordări diferite şi modalităţi individualizate de realizare tehnică.”

conducerea Studioului Astra Film

Astfel, Astra Film Sibiu devine singurul loc în care turişti din străinătate pot viziona, la cerere, filme de non-ficţiune despre România. Aceștia au o ocazie unică de a descoperi cultura şi tradiţiile româneşti, tainele vieţii de odinioară sau realităţi din prezent.

Documentare mai puțin cunoscute

Potrivit reprezentanţilor Astra Film, colecţia cuprinde, de asemenea, şi o arhivă consistentă de film documentar românesc, filme care „stau mărturie a unor realităţi cu care ne confruntăm, pe care le cunoaştem sau de care cel puţin am auzit”, notează Mediafax.

În 2013, programul ediţiei aniversare Astra Film Festival va conţine o selecţie specială retrospectivă a celor mai valoroase documentare româneşti din istoria ultimelor două decenii.

Foto credit: ShortsUP-Noaptea lungă a filmelor scurte (Facebook)

15
/11
/13

Cristian Tudor Popescu îi invită pe telespectatorii Pro Cinema astăzi, de la ora 22:00, la vizionarea comediei noir Adio Lenin!, nominalizată la premiile Bafta şi Globul de Aur, categoria cel mai bun film străin.

15
/11
/13

Echipa Ultimul Zburator continuă, aşa cum a promis, şirul de evenimente care pregătesc lansarea primului film în realism magic din România, care va avea loc pe 14 februarie 2014 – Valentine’s Day.

15
/11
/13

CRONICĂ DE FILM A patra experienţă de regizor a lui Dan Chişu în tot atâţia ani, „Déjà Vu” este un film cu pretenţii de experiment, în care jocul bun al actriţelor Ioana Flora şi Mirela Oprişor şi gustul pentru farsă nu ascund pe deplin senzaţia de improvizaţie.

12
/11
/13

Iniţiat în 2012 de către criticul de film Irina-Margareta Nistor, Festivalul de Psihanaliza şi Film este replica adaptată României a European Psychoanalytic Film Festival prezidat de regizorul italian Bernardo Bertolucci şi condus de psihanalistul Andrea Sabbadini.