Peste 50 de documentare la Docuart Fest 6
https://www.ziarulmetropolis.ro/peste-50-de-documentare-la-docuart-fest-6/

Docuart Fest anunţă 6 zile de festival pline de proiecţii, discuţii şi activităţi în cadrul celei de-a 6-a ediţii a festivalului documentarului românesc, în perioada 26 septembrie – 1 octombrie, la Cinema Muzeul Țăranului, Știrbei Center, Arcub Lipscani şi Teatrul Macaz.

Un articol de Petre Ivan|15 septembrie 2017

În acest an, festivalul își propune să reunească oameni ai documentarului într-o săptămână bogată în film și evenimente conexe dedicate acestuia. Pe lângă cele 31 de filme aflate în competiție, Docuart Fest prezintă proiecții în segmentul OFF, alături de sesiuni de masterclass și dezbateri care aduc în prim plan cineaști importanți.

Gala de deschidere a festivalului este programată pe 26 septembrie la Cinema Muzeul Țăranului – Sala Horia Bernea și invită cinefilii să se înregistreze online începând cu ziua de luni, 18 septembrie.

Secțiunea competițională scoate la lumină documentarul românesc contemporan, fie el de portret, de artă, social, de televiziune etc. Filmele abordează subiecte variate și se înscriu în 3 secțiuni competiționale: principală, studențească și TV. Festivalul aduce față în față publicul și realizatorii la finalul fiecărei proiecții, căutând autenticitatea unei experiențe cinematografice. Fiecare film înscris în competiție va avea câte două proiecții pe parcursul festivalului, la Cinema MȚR, Știrbei Center și Arcub Lipscani.

Segmentul OFF se referă la cele 4 secțiuni necompetiționale:

  • Focus, secțiune dedicată regizorului Copel Moscu. Un maraton ce cuprinde nouă producții semnate de acesta în perioada Sahia Film. Proiecțiile sunt urmate de discuții cu regizorul însuși.
  • La început a fost documentarul este o inițiativă Docuart realizată în parteneriat cu UNATC și aduce publicului documentare din anii de studenție ale unor regizori reper, precum Cristian Mungiu, Călin Peter Netzer, Florin Iepan, Adrian Sitaru, Cătălin Mitulescu, Ovidiu Bose Paștina, Radu Muntean, Ionuț Teianu sau Florin Șerban.
  • Arhivar, secțiunea documentarelor de arhivă, îl celebrează în acest an pe Ferdinand I – Domnia regelui Ferdinand in cateva filme documentare de epoca.
  • De la foto la video cuprinde o serie de documentare ce pleacă de la fotografii vechi și exploatează diferite moduri de includere a lor în film.

În zilele de 29, 30 și 1 vor avea loc trei sesiuni de masterclass la Cinema MȚR cu cineaștii Dan Curean, care va avea ca subiect modul de reprezentare al  realității, Cristian Tudor Popescu va vorbi despre subficțiunea documentară a ororii și Vlad Druck se va opri asupra influenței semioticilor celor 6 Arte“ asupra limbajului și structurii  celei de-a 7 Artă“ – cinematografia documentară.

Același segment OFF prezintă o avanpremieră PROTEST – albumul de fotografie documentară „PROTEST” –  realizat de cei de la documentaria.ro care vor avea și o expoziție de fotografie deschisă publicului pe tot parcursul festivalului la MȚR.

„Ferentari Lux” este un eveniment produs de o echipă de jurnaliști independenți de la platforma media Dela0.ro și va putea fi urmărit la Teatrul Macaz.

Evenimentul este organizat de Asociația Docuart și are ca scop susținerea și revigorarea producției de documentar românesc, odată cu familiarizarea publicului cu aceste producții. București Docuart Fest este finanțat de Primăria Municipiului București prin ARCUB – în cadrul Programului cultural „București Oraș participativ” și Centrul Național al Cinematografiei.

Docuart Fest lasă intrare liberă în cadrul tuturor proiecțiilor și evenimentelor.

Detalii și program complet: festival.docuart.ro

Foto: Docuartwww.festival.docuart.ro

02
/06
/22

Pe 8 și 9 iunie, bibliotecarii din județul Gorj vor participa la un nou atelier de educație media organizat de Asociația One World Romania și Mediawise Society – centrul de resurse și formare în domeniul educației pentru competențe media și digitale din România. Am deschis seria de cursuri în Dâmbovița și Tulcea, unde au participat peste 45 de bibliotecari din cele două județe.

02
/06
/22

Lungmetrajele „Light Sleeper”, cu Willem Dafoe și Susan Sarandon în distribuție, și „Dom Hemingway”, cu Jude Law și Mădălina Ghenea, vor avea premiera la Warner TV în primul weekend din luna iunie. „Viața de noapte/ Light Sleeper”, scris și regizat de Paul Schrader, scenarist al unor filme ca „Taxi Driver” și „American Gigolo”, a avut premiera în competiția Berlinalei din 1992.

02
/06
/22

Filmul documentar Delta Bucureștiului, în regia Evei Pervolovici, va fi prezentat, începând cu 6 iunie, în cadrul programului FilMARe a Muzeului de Artă Recentă din București (MARe). Delta Bucureștiului este al doilea documentar de lungmetraj al regizoarei, cunoscută deja publicului pentru Marussia (2013). Povestea este spusă prin vocea actrițelor Sandrine Bonnaire și Ada Condeescu, filmul urmând să aibă premiera în cinematografe în toamna acestui an.

31
/05
/22

Vara începe cu o veste bună – sau, mai degrabă, două! Centrul Ceh vă invită din nou la proiecții de film pe strada Ion Ghica 11. Documentary Mondays și Fiction Tuesdays reîncep pe 6 și 7 iunie, după ce timp de 2 ani s-au desfășurat în format online. Iubitorii de filme cehe și de documentare pot vizita din nou unul dintre cele mai îndrăgite institute culturale din București, unde sunt așteptați cu bere cehă și o atmosferă prietenoasă.

25
/05
/22

La doar un an de la redeschiderea cinematografelor din țară (post pandemie), lanțul de cinematografe Cineplexx face anunțul primei investiții importante: First Class Cinema – serviciul premium de la Cineplexx Băneasa. Deschisă publicului cinefil din 25 mai, locația VIP reprezintă o reconfirmare a angajamentului pe care compania și l-a luat pentru dezvoltarea industriei naționale și menținerea experienței de cinema în topul preferințelor românilor.