Peter Greenaway doreste sa realizeze un film despre viata lui Constantin Brancusi
https://www.ziarulmetropolis.ro/peter-greenaway-doreste-sa-realizeze-un-film-despre-viata-lui-constantin-brancusi/

Renumitul regizor britanic Peter Greenaway are în vedere realizarea unui film despre viaţa lui Constantin Brâncuşi. Potrivit FilmNewEurope.com, filmul, aflat în stadiu de dezvoltare şi având deocamdată un titlu provizoriu – ‘Brâncuşi: De la Bucureşti la Paris’, ar urmări călătoria făcută de artistul în vârstă de 28 de ani în anul 1904, în mare parte pe […]

Un articol de Andrada Văsii|11 decembrie 2012

Renumitul regizor britanic Peter Greenaway are în vedere realizarea unui film despre viaţa lui Constantin Brâncuşi.

Potrivit FilmNewEurope.com, filmul, aflat în stadiu de dezvoltare şi având deocamdată un titlu provizoriu – ‘Brâncuşi: De la Bucureşti la Paris’, ar urmări călătoria făcută de artistul în vârstă de 28 de ani în anul 1904, în mare parte pe jos, plecând din România şi trecând prin Budapesta, Viena, Munchen, Zurich, Basel şi Langres, muncind ca zilier pentru a se putea întreţine.

Fără îndoială însă că Greenaway va fi mai puţin axat pe toate detaliile călătoriei şi mai mult pe modul în care Brâncuşi a ajuns să devină un modernist revoluţionar – rămânând însă fidel rădăcinilor sale tradiţionale româneşti -, notează ARTINFO.

Filmul lui Greenaway se află în primele stadii de producţie, iar până în prezent doar o singură companie, Abis Studio din România, este implicată în ceea ce ar urma să fie o coproducţie europeană.

‘Vestea cum că Peter Greenaway are în vedere posibilitatea filmării în România a apărut pe fondul Festivalului Internaţional de Film Experimental de la Bucureşti’, la care a fost prezent pentru a-şi lansa cel mai recent film – ‘Goltzius and the Pelican Company’.

Sursa: Agerpres

25
/09
/23

Ediția a 13-a a Festivalului Bucharest Fringe – Maratonul Teatrului Independent s-a încheiat ieri, 24 septembrie, după 10 zile cu 28 de evenimente indoor și outdoor – spectacole în competiție, spectacole studențești, patru premiere teatrale, film, atelier de teatru, concert – care au ținut în atenția publicului cele mai tinere și fresh creații independente din București și din țară.

24
/09
/23

Insula Hydra. Soarele. Marea. Cel mai bun loc de unde poți privi luna. Iubire. Nebunie. Căutare. Depresie. Tristețe. Iubire. Sexualitate. Droguri. Sinucidere. Moarte. Artă. Iubire…

21
/09
/23

Luni, 25 septembrie, de la ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Regina Elisabeta 38), George C. Dumitru va intra în dialog cu Bogdan Răileanu și Victor Cobuz, pornind de la romanul „Rupturi”, publicat de curând în colecția „Ego. Proză” a Editurii Polirom.