Petreceți Ziua Națională în compania artei! De 1 Decembrie, MNAR va fi deschis cu acces gratuit
https://www.ziarulmetropolis.ro/petreceti-ziua-nationala-in-compania-artei-de-1-decembrie-mnar-va-fi-deschis-cu-acces-gratuit/

Cu prilejul Zilei Naţionale, Muzeul Naţional de Artă al României oferă publicului un cadou cultural: posibilitatea de a vizita gratuit Galeriile de Artă Europeană, Medievală şi Modernă Românească şi cele cinci expoziţii temporare care se vor deschide cu acest prilej.

Un articol de Liliana Matei|25 noiembrie 2021

Sub genericul „Pallady 150” vor fi deschise patru expoziții dedicate aniversării a 150 de ani de la nașterea pictorului Theodor Pallady (1871-1956), unul dintre cei mai importanți artiști români. Expozițiile își propun să prezinte aspecte inedite ale creației sale legate de lucrările aflate în patrimoniul MNAR. La sediul central din fostul Palat Regal va avea loc expoziția „Jurnal intim” care va ilustra, prin prisma unor însemnări pe care artistul le-a realizat de-a lungul anilor, citate în expoziție, reprezentarea corpului feminin în ipostaze intimiste. Expozițiile Zambaccian despre Pallady” și „Parisul lui Pallady” se vor deschide la Muzeul Zambaccian și la Casa Melik  și vor accentua relația artistului cu doi colecționari de referință: H. Zambaccian și Gheorghe Răut. Prima va prezenta un portret caracterial pe care colecționarul H. Zambaccian i l-a făcut lui Pallady într-un articol și va fi ilustrat cu autoportrete ale artistului și cu alte lucrări la care se face referire în același text. „Parisul lui Pallady” va prezenta lucrări cu orașul în care artistul și-a petrecut perioada interbelică, în special malurile și podurile Senei. La Muzeul Colecțiilor de Artă se va deschide expoziția „Din opera grafică a lui Theodor Pallady” care va conține și celebrul său autoportret care va deveni însemnul general al acestor expoziții.

Expoziția „Dincolo de legendă. Neagoe Basarab” va prezenta în Galeria Națională de Artă Veche Românească aportul esențial la cultura română al lui Neagoe Basarab: cel de ctitor al Mănăstirii de la Curtea de Argeș și comanditar al multor opere de artă cu caracter religios, de autor al „Învățăturilor lui Neagoe Basarab către fiul său Theodosie” și inspirator al legendei „Meșterul Manole”. Expoziția va avea o scenografie spectaculoasă evocatoare a mănăstirii Argeșului, în ambianța frescelor originare păstrate la MNAR, va conține icoane de epocă de mare valoare artistică și va oferi spațiul pentru spectacole de poezie cu legenda „Meșterului Manole”.

Cele cinci expoziții au putut fi realizate cu ajutorul Asociației „Prietenii Muzeului Național de Artă al României”, Muzeului Național de Istorie a României și al Bibliotecii Naționale a României.

Publicul se va bucura de acces gratuit și la muzeele satelit: Muzeul Colecțiilor de Artă, Muzeul K.H. Zambaccian și Muzeul Theodor Pallady, precum și celelalte expoziții temporare deschise în prezent la MNAR: „Idolul modern. Henry Moore în Blocul Răsăritean”, „PERSPECTIVE” – Mircia Dumitrescu, „Poveștile Crucii. Sculptură miniaturală de tradiție bizantină”.

Detalii despre muzeele MNAR deschise regăsiți aici, programul de vizitare fiind cel obișnuit, între orele 10.00-18.00.

 

 

 

06
/12
/23

Teatrul „Gong” și Revista „Euphorion” prezintă cea de-a treia conferință organizată în cadrul Simpozionului Național „Actualitatea Cercului Literar de la Sibiu”. Evenimentul va avea loc vineri, 8 decembrie, de la ora 18:00, la Librăria Humanitas „Constantin Noica” și îl va avea ca invitat pe Marin Mălaicu-Hondrari.

06
/12
/23

Teatrul Național din Timișoara invită publicul sâmbătă, 9 decembrie 2023, de la ora 19, la Sala 2, la premiera cu care închide programul pe care l-a construit pentru anul Capitalei Europene a Culturii – Timișoara 2023: SĂPTĂMÂNA LUMINATĂ de Mihail Săulescu, spectacol semnat de regizorul Ion-Ardeal Ieremia.

06
/12
/23

Conferința Națională a Managerilor Culturali (CNMC) – ediția a 10-a va fi deschisă de Sergiu Nistor, Consilier Prezidențial, Raluca Turcan, Ministrul Culturii și Andrei Chistol, Secretar de Stat în cadrul Ministerului Culturii din Republica Moldova, joi, 7 decembrie 2023, începând cu ora 09.30.

06
/12
/23

Evenimentul de lansare a albumului expoziției „De la frici uitate, la nopți prietenoase. Avatarurile orașului nocturn”, curator: Adrian Majuru, organizată de Art Safari în parteneriat cu Muzeul Municipiului București, Institutul de Antropologie Francisc I. Rainer și Institutul Național de Medicină Legală Mina Minovici, are loc vineri, 8 decembrie, la 18:30, la Art Safari;

05
/12
/23

EVENIMENT Deschisă din 1 decembrie la Muzeul Național de Artă al României, expoziția „Victor Brauner. Între oniric și ocult” dezvăluie arta de dincolo de granițe și formule a celebrului artist originar din România.

29
/11
/23

Luni, pe 4 decembrie, unteatru dă startul celei de-a doua ediții a programului Teatru în Sectorul 5. Mini-stagiunea cu spectacole oferite în dar comunității din Sectorul 5 va readuce pe scena din Sfinții Apostoli nr. 44 câteva dintre cele mai iubite producții din repertoriul unteatru.