Philip Seymour Hoffman – Ultimul omagiu pe Broadway
https://www.ziarulmetropolis.ro/philip-seymour-hoffman-ultimul-omagiu-pe-broadway/

Broadway-ul, celebrul cartier al teatrelor din New York, îşi va stinge luminile, miercuri seară, pentru a aduce un ultim omagiu actorului Philip Seymour Hoffman, decedat duminică, la vârsta de 46 de ani.

Un articol de Petre Ivan|4 februarie 2014

Broadway-ul, celebrul cartier al teatrelor din New York, îşi va stinge luminile, miercuri seară, pentru a aduce un ultim omagiu actorului Philip Seymour Hoffman, decedat duminică, la vârsta de 46 de ani.

„Faţadele teatrelor de pe Broadway îşi vor stinge luminile, în memoria lui, miercuri, la ora 19.45 (00.45 GMT, joi), timp de un minut”.

Celebrul actor de cinema şi de teatru a murit, cel mai probabil din cauza unei supradoze de heroină, duminică, în apartamentul său din Manhattan. Actorul a fost găsit cu un ac de seringă înfipt într-un braţ, iar poliţia newyorkeză a descoperit mai multe plicuri cu heroină în apartamentul său, notează Mediafax.

Philip Seymour Hoffman a jucat în trei piese pe Broadway, care i-au adus trei nominalizări la premiile Tony. Cea mai recentă dintre ele, pusă în scenă în 2012, a fost „Moartea unui comis voiajor” de Arthur Miller.

„A fost un adevărat artist care iubea teatrul (…), iar noi îi vom fi întotdeauna recunoscători pentru talentul său fără limite”, a declarat Charlotte St. Martin, directoarea Broadway League.

Philip Seymour Hoffman

Philip Seymour Hoffman a fost recompensat cu premiul Oscar pentru rolul din filmul „Capote”, în 2006

De asemenea, acoturl a mai fost nominalizat de alte trei ori la categoria „cel mai bun actor în rol secundar”, pentru prestaţiile sale din filmele „Charlie Wilson’s War” (2007), „Doubt” (2008) şi „The Master” (2012).

Actorul american are o filmografie bogată – a jucat deja în peste 50 de filme -, remarcându-se cu multe roluri dificile, precum cele din „Marele Lebowski”, „Talentatul domn Ripley”, „Doi oameni perfecţi”, „Dragonul Roşu”, „Cold Mountain”, „Misiune: Imposibilă III”, „Synecdoche, New York”, „Ziua trădătorilor/ The Ides of March” şi „Moneyball: Arta de a învinge”.

Cele mai recente roluri ale sale au fost cele din trilogia „Jocurile foamei/ The Hunger Games”.

Remarcându-se atât în producţii independente, cât şi în superproducţii, Philip Seymour Hoffman a fost unul dintre cei mai apreciaţi actori ai generaţiei sale şi a câştigat, alături de Oscar, un Glob de Aur (alături de alte trei nominalizări), un premiu BAFTA (alături de alte patru nominalizări) şi a fost nominalizat la premiile Primetime Emmy.

Alături de cariera în cinematografie, Philip Seymour Hoffman a fost şi un apreciat actor de teatru, remarcându-se în numeroase producţii puse în scenă pe Broadway şi a fost recompensat cu două premii Tony.

Foto cu Philip Seymour Hoffman – Cinemagia

25
/11
/13

TVR 2, TVR HD şi TVRplus.ro difuzează astăzi, de la ora 20.10, filmul „Efectul Genovese“, regizat de Jon Gostin, în seria de premiere produse recent de televiziunea publică, prin intermediul Casei de Producţie TVR.

23
/11
/13

Astăzi, TVR 2 dedică ciclul „Duminica filmului românesc” actorului Ion Caramitru. Cinefilii români vor putea urmări două dintre filmele sale reprezentative: ,,Ştefan Luchian’’ (de la ora 14.10) şi ,,Între oglinzi paralele’’ (de la ora 20.10).

21
/11
/13

Lungmetrajul Poziţia copilului, regizat de Călin Peter Netzer, propunerea României la premiile Oscar din 2014, are ,,un scenariu strălucit", iar actriţa Luminiţa Gheorghiu realizează ,,o interpretare de legendă", scrie publicaţia Indie Wire.

19
/11
/13

Cel mai nou proiect al regizorului Radu Jude, „Inimi cicatrizate“, a fost selectat în cadrul ,,Coproduction Village” la ,,Festival De Cinema Europeen des Arcs”. Evenimentul va avea loc luna viitoare, în perioada 14-17 Decembrie 2013, în Alpii francezi.

19
/11
/13

CRONICĂ DE CARTE „Dicţionar subiectiv al realizatorilor filmului românesc“ (Editura Polirom, 2013), cea mai nouă carte a criticului de film Tudor Caranfil, conţine numeroase verdicte critice ratate, în special la cineaşti de valoare.