Pianista Oxana Corjos își încheie turneul la Ateneul Român
https://www.ziarulmetropolis.ro/pianista-oxana-corjos-isi-incheie-turneul-la-ateneul-roman/

Pianista Oxana Corjos realizează în perioada 29 octombrie – 12 noiembrie un turneu în patru oraşe din ţară – Sibiu, Piteşti, Bistriţa şi Bucureşti – cu un program spectaculos ce cuprinde Ciaccona în re minor, BWV 1004 de Bach-Busoni, patru preludii de Claude Debussy – Des pas sur la neige, La serenade interrompue, Puerta del Vino şi Feux d’artifice – şi Sonata a VI-a de Serghei Prokofiev.

Un articol de Liliana Matei|11 noiembrie 2019

Ultimul recital va avea loc la Bucureşti, la Ateneul Român pe 12 noiembrie. Pianista Oxana Corjos este unul dintre pianiştii marcanţi ai generatiei sale, fiind apreciată în mod special pentru vastul repertoriul îmbrăţişat care se extinde de la Bach, Mozart până la Rachmaninov şi Ravel. Aflată la apogeul maturităţii artistice, Oxana Corjos păstrează ceva din farmecul unui artist care-şi descoperă cu ingenuitate propriile începuturi. Programul de recital propus marchează unul dintre cele mai importante momente ale istoriei repertoriului pianistic, fiind expresia unui tip de comunicare cu totul special, bazat pe o fermecătoare decriptare a muzicii în captivante trame narative, pe care Oxana Corjos o dublează în permanență cu emoția unei confesiuni.

În recitalul propus, Oxana Corjos propune o călătorie în universul unei feminități fascinante, prin eternul paradox al unei forțe ieșite din comun și al unei fragilități de un seducător inefabil.

Crescând într-o familie de muzicieni, Oxana Corjos şi-a însuşit primele noţiuni muzicale din copilărie, studiind cu Ioana Minei şi Ana Pitiş. A urmat apoi cursurile Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti, unde a studiat cu maestrul Dan Grigore. A fost distinsă cu numeroase premii obţinute la concursurile organizate la Roma (1991) şi Barcelona (1986). În anul 1992 a fost distinsă cu Premiul Cella Delavrancea pentru activitate meritorie desfășurată în domeniul culturii. A apărut în numeroase emisiuni de radio şi televiziune şi a realizat înregistrări speciale pentru Radiodifuziunea Română cu lucrări de Bach, Mozart, Beethoven, Mussorgski, Debussy, R. Strauss, Prokofiev etc., unele dintre ele fiind preluate de Radiodifuziunea din Bruxelles. În paralel cu activitatea concertistică predă la Universitatea de Muzică din Bucureşti.

De-a lungul timpului, Oxana Corjos a avut prilejul de a colabora cu dirijori precum: Cristian Mandeal, Gian Luigi Zampieri, Jan Stulen, Jin Wang, Ilarion Ionescu-Galaţi, Misha Katz, Petre Sbârcea, Adrian Sunshine, Gheorghe Costin, Emil Simon, Ovidiu Balan, Corneliu Dumbrăveanu, Cem Mansur, Nicolae Moldoveanu etc.În ţară, Oxana Corjos a susţinut concerte alături de cele mai reprezentative orchestre precum şi cu Orchestra Naţională Radio, Orchestra de Cameră Radio, Orchestra Filarmonicii George Enescu. Turneele în Elveţia, Republica Moldova, Spania, Macedonia şi Italia au adus pianistei o serie de succese, publicul şi critica de specialitate apreciind la superlativ prestaţiile sale artistice.

15
/04
/20

Unele dintre cele mai frumoase compoziții clasice din istorie au fost dedicate marii sărbători a Paștelui. Pentru aceste zile vă propunem câteva astfel de lucrări, ce au inspirat și mișcat secole la rând sufletele creștinilor (și nu numai). O călătorie muzicală emoționantă, de la dramatismul Patimilor la triumful Învierii.

12
/04
/20

Agenția de management, booking și PR muzical Overground Music lansează OVERGROUND SHOWROOM, o bibliotecă video on demand dedicată concertelor, ce propune un serviciu similar altor platforme de streaming video (cum ar fi Netflix). Catalogul va conține concerte live ale artiștilor din România, filmate full HD și cu sunet de înaltă calitate. Concertele vor fi disponibile pentru streaming 24/7, iar veniturile generate de platformă vor fi direcționate către artiști.

04
/04
/20

OAMENII MUZICII Pe 3 aprilie 1897, la Viena se încheia viața (dar nu și celebritatea) unuia dintre marii romantici, considerat un clasicist conservator și „urmașul lui Beethoven” dar totodată și un compozitor proto-modern. O personalitate enigmatică, țepos și generos deopotrivă, și creatorul unor muzici pe cât de complexe pe atât de fascinante. 

24
/03
/20

OAMENII MUZICII Unul dintre cei mai importanţi compozitori ai secolului trecut, Béla Bartók s-a născut pe 25 martie 1881 la Sânnicolau Mare (azi în Banat, pe atunci în Imperiul Austro-Ungar). Pianist virtuoz, compozitor inovator, mare culegător și cercetător de folclor, el a redefinit muzica clasică în secolul XX.

20
/03
/20

Primul festival boutique din România, AWAKE, a decis să anuleze cea de-a patra ediţie a evenimentului. Aceasta era programată între 14 şi 16 august 2020, pe spectaculosul domeniu Teleki din Gorneşti, Mureş, cu un line-up impresionant ce propunea ca headlineri artişti precum JP Cooper, Asaf Avidan, White Lies, Dubioza Kolektiv, Viţa de Vie “În Corzi”, Asian Dub Foundation, Dimension, Camo & Krooked. AWAKE va anula toate concertele stabilite pentru ediţia de anul acesta a festivalului.

Pagina 10 din 154« Prima...89101112...203040...Ultima »