Pianistul american Dave Brubeck, o legenda a jazzului, a murit la varsta de 91 de ani
https://www.ziarulmetropolis.ro/pianistul-american-dave-brubeck-o-legenda-a-jazzului-a-murit-la-varsta-de-91-de-ani/

Pianistul şi compozitorul american de muzică de jazz David „Dave” Brubeck a murit miercuri, la vârsta de 91 de ani, cu o zi înainte de cea de-a 92-a aniversare a sa, a anunţat managerul artistului, Russell Gloyd.   „A murit în această dimineaţă în urma unui stop cardiac”, a precizat Gloyd. „S-a întâmplat pe neaşteptate, […]

Un articol de Andrada Văsii|6 decembrie 2012

Pianistul şi compozitorul american de muzică de jazz David „Dave” Brubeck a murit miercuri, la vârsta de 91 de ani, cu o zi înainte de cea de-a 92-a aniversare a sa, a anunţat managerul artistului, Russell Gloyd.

 

„A murit în această dimineaţă în urma unui stop cardiac”, a precizat Gloyd.

„S-a întâmplat pe neaşteptate, ne pregăteam să îi organizăm o petrecere mare duminică, pentru că urma să împlinească 92 de ani, mâine”, a adăugat managerul artistului american.

Muzicianul a decedat la spitalul Norwalk din statul Connecticut.

Dave Brubeck, născut în California, era cunoscut mai ales pentru grupul său de jazz Dave Brubeck Quartet, care l-a făcut celebru în 1951, din care făcea parte şi saxofonistul Paul Desmond.

Albumul său „Time Out”, care a inclus în special piesele „Blue Rondo a la Turk”, „Take Five” şi „Three to Get Ready”, s-a bucurat de un succes uriaş în 1959.

Dave Brubeck – care a susţinut concerte până în 2011 – a sfidat pe parcursul întregii sale cariere convenţiile şi clasificările impuse muzicienilor de jazz.

El a compus alte două piese celebre – „Your own sweet Way” şi „The Duke”.

Pe parcursul carierei sale prestigioase, Dave Brubeck a înfiinţat mai multe cvartete şi a compus muzica pentru două spectacole de balet, un musical, un oratoriu şi numeroase compoziţii pentru trupe de jazz şi orchestre.

Dave Brubeck a fost căsătorit cu Iola Marie Whitlock, care îi era agent şi textier, cu care a avut şase copii. Patru dintre aceştia sunt muzicieni.

Pe parcursul carierei sale prestigioase, Dave Brubeck a fost recompensat cu numeroase premii şi distincţii muzicale, precum Medalia Naţională pentru Arte, premiul Grammy pentru întreaga carieră şi Kennedy Centre Honour.

 

Sursa: Mediafax

28
/10
/15

Orchestrele și Corurile Radio își reafirmă “promisiunea” adresată publicului la începutul acestei stagiuni, aceea de a invita la Sala Radio tineri muzicieni români care și-au desăvârșit pregătirea artistică în afara țării și sunt deja aplaudaţi pe scene din străinătate. De această dată, în concertul derulat miercuri, 4 noiembrie  (19.00), Orchestra de Cameră Radio, sub bagheta dirijorului său, CRISTIAN BRÂNCUȘI, vă oferă şansa de a asculta la Bucureşti pe unul dintre apreciaţii pianişti români ai noii generaţii, într-un concert 100% MOZART.

28
/10
/15

Intitulat „Magia muzicii de film“, concertul extraordinar cu Ruxandra Maria Urdăreanu (soprană) şi Dan Stoenescu (pian) va avea loc joi, 29 octombrie 2015, de la ora 19:00, în Aula Bibliotecii Centrale (intrarea prin Calea Victoriei nr.88).

27
/10
/15

De ce trebuie să-i mulțumim... prostiei? Aflăm de la Erasmus din Rotterdam, care a scris, acum mai bine de 500 de ani, „Elogiul nebuniei sau discurs spre lauda prostiei". Faimosul cărturar umanist s-a născut pe 28 octombrie 1466.

27
/10
/15

Douăsprezece dintre filmele pentru publicul tânăr care s-au întors cu trofee și mențiuni speciale de la Cannes, Berlinale sau Toronto IFF pot fi văzute pentru prima dată în România între 13 și 18 noiembrie, în cadrul secțiunii competiționale Kinodiseea, Festivalul Internațional de Film pentru Copii. Biletele și abonamentele pentru Kinodiseea au fost puse în vânzare.

27
/10
/15

„Se întâmplă lucruri curioase de pe urma filmului… O doamnă în vârstă a venit după un spectacol în culise şi mi-a sărutat mâna, vă daţi seama?, şi eu eram o puştoaică de 26-27 de ani... Primeam buchete de flori, de nu puteam să le cuprind cu braţele şi nu aveam unde să le pun în autocarul cu care circulam. Ţin minte că o florăreasă a luat toate florile din găleată şi mi le-a pus în braţe… Am trăit momente interesante, care ar fi putut fi periculoase pentru mintea şi sufletul meu. Noroc că eu sunt o persoană echilibrată şi nu mi-a luat Dumnezeu minţile, pentru că putea să mi se urce la cap, dar am menţinut balanţa.” - Teodora Mareş. Frumoasa noastră actriţă împlineşte astăzi 53 de ani.

27
/10
/15

Fundaţia Calea Victoriei vă invită la un nou eveniment din seria conferinţelor interactive „Vorbe despre Muzică şi Muzicieni”, pe 31 octombrie, de la ora 18.00, la Grand Hotel Continental. Dirijorul Tiberiu Soare va povesti despre compozitorul Gustav Mahler.

27
/10
/15

În clarobscur și acorduri de muzică clasică, în decorul format din niște scaune, o măsuță, un pian și un sfeșnic cu o lumânare, și-a început Ion Caramitru conferința „Fals proiect de doctorat”, în Sala Media a Teatrului Național din București - un fel de atelier de rostire a poeziei. A fost prima conferință din cadrul Festivalului Național de Teatru – ediția a 25-a.

27
/10
/15

Cum urci scările spre sala Studio, de la etajul întâi al Teatrului Național din București, pe pereți atârnă niște tablouri fără rame, doar cu titlul scris în partea de jos. Pe un fond alb, la o simplă privire vezi puncte, cercuri, linii. Sunt niște semne ce se încheagă într-o figură pe care o recunoști, pentru că e de notorietate. Sunt „graficaturile” lui Horațiu Mălăele.

27
/10
/15

Aseară, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu, a avut loc lansarea cărţii Aventurile hingherului în Balkanya de Mihai Măniuţiu, recent apărută la Editura Humanitas. La eveniment au vorbit, alături de autor, criticul literar Dan C. Mihăilescu, criticul de teatru Marina Constantinescu şi directorul general al Editurii Humanitas, Lidia Bodea.

27
/10
/15

În continuarea tradiţiei instaurate în stagiunile precedente, ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO vă invită în jurul datei de 1 noiembrie la un concert special, dedicat ZILEI RADIO ROMÂNIA. La 1 noiembrie 1928, cu 87 de ani în urmă, a avut loc difuzarea primei emisiuni a serviciul public de radio al Societăţii de Difuziune Radiotelefonică, instituţie ce poartă astăzi numele de Societatea Română de Radiodifuziune - SRR (cunoscută sub numele de brand Radio România).