Pianistul spaniol Josu de Solaun a câștigat Secțiunea Pian a Concursului Enescu 2014
https://www.ziarulmetropolis.ro/pianistul-spaniol-josu-de-solaun-a-castigat-sectiunea-pian-a-concursului-enescu-2014/

Josu de Solaun (Spania) a câştigat Premiul I al Secţiunii de Pian a Concursului Enescu sâmbătă, într-o seară de gală în cadrul căreia pianiştii finalişti au susţinut concerte alături de Orchestra Filarmonicii George Enescu. Premiul II i-a revenit tânărului pianist Ilya Rashkovskiy (Rusia), în timp ce Premiul III a fost câştigat de Vassilis Varvaresos din Grecia.

Un articol de Liliana Matei|28 septembrie 2014

Pianiștii finaliști Josu de Solaun (Spania), Ilya Rashkovskiy (Rusia) și Vassilis Varvaresos (Grecia) au încheiat sâmbătă, 27 septembrie, cea de-a XIV-a ediție a Concursului Enescu interpretând alături de Orchestra Filarmonicii George Enescu, sub bagheta renumitului Justus Frantz, Concertul Nr.1 de Ceaikovski și Concertul Nr. 3 de Rahmaninov într-o sală a Ateneului Român arhiplină, în care s-a stat și în picioare. Publicul a putut urmări Finala de Pian în transmisie live și pe ecranul amplasat în fața Ateneului Român – o premieră tehnologică a acestei ediții a Concursului Enescu.

“Este o mare bucurie să mă aflu în România în aceste circumstanțe. Am avut șansa ca mulți artiști români să vină să trăiască și să interpreteze în Franța și, datorită lor, viața noastră culturală este astăzi mai bogată”, și-a început discursul pianistul francez de renume internațional Jean-Claude Pennetier, președintele juriului Secțiunii de Pian a Concursului Enescu 2014.

Premiul I i-a revenit pianistului spaniol Josu de Solaun, care datorită Concursului Enescu are de asemenea oportunitatea de a interpreta anul viitor în cadrul prestigiosului Festival de la Ravello (Italia). Premiul II a fost câștigat de Ilya Rashkovskiy (Rusia), iar cel de-al treilea i-a revenit lui Vassilis Varvaresos (Grecia).
Juriul secțiunii de pian a fost format din Jean Claude Pennetier (preşedintele juriului), Rolf Dieter Arens, Dana Borșan, Philippe Dinkel, Wolfgang Manz, Andrey Pisarev și Alan Weiss.

Pe scena Ateneului Român a urcat și pianista Adela Liculescu (România), semifinalistă, care a fost distinsă cu Premiul pentru cel mai bine clasat concurent român, acordat de Fundaţia Culturală Erbiceanu. Tot sâmbătă seară au fost acordate și premiile Secțiunii Compoziție, unde au intrat în concurs 31 de lucrări. Sebastian Androne a câștigat premiul pentru cea mai bună lucrare simfonică – Tektonum, iar Alexandru Stefan Murariu a câștigat premiul pentru cea mai bună lucrare camerală – El Niño.

Mă simt de parcă Enescu m-ar veghea.

(Josu de Solaun)

Născut la 27 octombrie 1981, câștigătorul Secțiunii de Pian a Concursului Enescu 2014, pianistul Josu de Solaun (Spania) a concertat în calitate de solist alături de orchestre internaţionale renumite precum Mariinsky Theatre Orchestra, Mexico City Philharmonic Orchestra, New York Sinfonietta, Leos Janacek Symphony Orchestra. La București, pe durata Concursului Enescu, pianistul a locuit într-un apartament închiriat, chiar pe strada George Enescu. „Ştiam că este aproape de Ateneu, dar am fost surprins să văd că locuiesc chiar pe strada George Enescu, exact în blocul în care a locuit timp de 6 ani. Surpriza cea mai mare a fost că sunt cazat exact în apartamentul situat sub apartamentul în care a locuit Enescu. Mă simt de parcă m-ar veghea. Sunt fan Enescu de foarte mult timp. Mi-am dorit întotdeauna să cânt la Ateneul Român .”, a povestit Josu de Solaun. De Solaun a interpretat în Semifinala Concursului Sonata op. 24 nr. 1 în fa diez minor, de George Enescu, în timp ce în finala a cântat Concertul Nr. 1 în si bemol minor pentru pian și orchestră op. 23 de Ceaikovski.

Secțiunea de Vioară a Concursului Enescu 2014 a fost câștigată de violonistul de origine română stabilit în Germania Ștefan Tarara, iar Secțiunea Violoncel de Sun-Eun Hong (Coreea de Sud).
240 de tineri atiști din 36 de țări de pe 5 continente s-au înscris la Concursul Enescu, ediția 2014. Premiile Concursului au fost în valoare de peste 100.000 de euro.

NOUTĂȚILE EDIȚIEI
În premieră, două dintre cele mai prestigioase insituții de muzică ale momentului, Academia din Viena și Kronberg Academy au susținut Concursul Enescu și au oferit laureaților acestei ediții posibilitatea de a studia cu importanți muzicieni în cadrul unor masterclass-uri în Austria și Germania. Laureații au și oportunitatea de a cânta în cadrul unui tuneu pe scenele celor mai importante filarmonici din România (Iași, Arad, Bacău, Craiova, Ploiești, Oradea, Satu Mare, Sibiu și Târgu Mureș).

Alături de Institutul Cultural Român, prin rețeaua internațională, trei televiziuni de top la nivel mondial au promovat Concursul Enescu 2014: France 24, Mezzo și Euronews, care au inclus concertele și recitalurile din cadrul Concursului în agenda lor culturală internațională.

Finala de Pian a Concursului Enescu a fost sprijintă de Fundația Caspar Ludwig Opländer din Germania, în calitate de Partener Cultural Principal al evenimentului, în cadrul unei colaborări pe doi ani, menite să sprijine oportunitățile pentru promovarea tinerelor talente din muzica clasică.

Foto: Cătălina Filip

06
/12
/22

Filarmonica "George Enescu" invită publicul la concertele din datele de joi, 8 decembrie şi vineri, 9 decembrie 2022, ora 19, desfăşurate în somptuoasa Sală mare a Ateneului Român, cu un program integral Johannes Brahms. Orchestra simfonică a Filarmonicii îl va avea la pupitrul dirijoral pe tânărul James Feddeck, cu o carieră impresionantă în ascensiune, iar ca solist pe renumitul pianist Andreas Haefliger, cunoscut pentru sensibilitatea, spiritul pătrunzător şi transcendenţa cu care îşi impregnează programele sale novatoare.

06
/12
/22

Filmul documentar „Phoenix. Har/Jar”, realizat de Televiziunea Română prin Casa de Producție TVR şi regizat de Cornel Mihalache, va avea premiera pe TVR 1 joi, 8 decembrie, la ora 21.00. Televiziunea Română marchează astfel împlinirea a 60 de ani de când s-au pus bazele trupei ce avea să se numească Phoenix și să scrie istorie în muzica românească, devenind un reper cultural important pentru generații întregi.

29
/11
/22

O suită de evenimente speciale dedicate sărbătorilor de iarnă, prezentate de Orchestrele și Corurile Radio România și create în jurul colindelor și cântecelor de Crăciun, vor avea loc pe scena Sălii Radio în luna cadourilor.

25
/11
/22

Orchestra Naţională Simfonică a României dirijată de Cristian Mandeal va susţine miercuri, 6 decembrie 2022, ora 19, la Ateneul Român, un concert in memoriam Radu Lupu, solist Nelson Gorner. În program Franz Schubert - Uvertură în stil italian, D591, Frédéric Chopin - Concertul nr. 2, în fa minor, pentru pian şi orchestră, op. 21, Ludwig van Beethoven - Simfonia nr. 3, în mi bemol major, op. 55, Eroica.

25
/11
/22

Asociația Industrii Creative, inițiator al Classix Festival, cu sprijinul partenerului principal al ediției 2022, Kaufland România, a organizat vineri, 18 noiembrie 2022, la Palatul Braunstein din Iași, un eveniment în care s-a anunțat atât direcția artistică a ediției din 2023 a festivalului, Metamorfoza, dar și prezentarea proiectelor câștigătoare ale burselor de creație artistică Classix In Art.

24
/11
/22

Opera Naţională Bucureşti, în parteneriat cu Delegaţia permanentă a României pe lângă UNESCO, a prezentat pe 23 noiembrie 2022, la Sala Mare a UNESCO  din Paris, „Povestea Iei”, un spectacol multimedia complex și original ce a fost dedicat aniversării a 160 de ani de Diplomație românească precum și sărbătoririi Zilei Naționale a României, un succes extraordinar pentru compania de balet și orchestra ONB.

24
/11
/22

Dacă vreți să aniversați Ziua Națională a României într-un cadru select, atunci un frumos concert la Sala Radio este o alegere inspirată. Joi, 1 decembrie (de la 19.00), apreciatul dirijor CRISTIAN MANDEAL se va afla la pupitrul ORCHESTREI NAȚIONALE RADIO, într-un eveniment care va cuprinde partituri semnate de Ion Dumitrescu, Edward Elgar și Camille Saint-Saëns.

22
/11
/22

România pe mai multe voci se aude, pe 1 Decembrie 2022, între orele 14.00 și 19.00, la Radio România Cultural. România celor care au ales să plece și a celor care au decis să rămână. România despre care se vorbește puțin. Cea în care unii au reușit în ciuda tuturor piedicilor și cea care a fost rampa de lansare pentru alții, care acum îi fac cinste peste hotare.