CRONICĂ DE FILM Premiat în competiţia Festivalului de la Veneţia pentru cea mai bună actriţă (Vanessa Kirby) şi lansat recent de Netflix, „Pieces of a Woman” (2020) este primul titlu în limba engleză al regizorului maghiar Kornél Mundruczó – un film demn de respect pentru forţa emoţională a câtorva momente, dar nu şi foarte rafinat.
Un articol de Ionuţ Mareş|11 ianuarie 2021
Privesc mereu cu scepticism când un autor de cinema non-american iese din cultura care l-a format şi îşi încearcă norocul cu o producţie de limbă engleză şi cu vedete în distribuţie. Au fost destule eşecuri lamentabile în ultimii ani, pentru ca neîncrederea să fie justificată.
Există întotdeauna riscul ca, sub presiunea pe care o implică un astfel de proces costisitor, personalitatea artistică a cineastului să îşi netezească trăsăturile consacrate şi să cadă victimă uniformizării pe care o aduce deseori cinemaul internaţional considerat de calitate.
După mai multe filme realizate în Ungaria – atât drame familiale, cât şi, mai recent, parabole cu comentarii social-politice nu foarte incisive (de exemplu „White God” şi „Jupiter’s Moon”) -, care i-au adus recunoaştere în circuitul festivalier, în special la Cannes, regizorul Kornél Mundruczó revine în atenţie cu un prim lungmetraj de limbă engleză, „Pieces of a Woman”, care a avut premiera mondială anul trecut în competiţia de la Veneţia.
Este un film produs şi difuzat de platforma de streaming Netflix, iar pe generic apare ca producător executiv însuşi Martin Scorsese, care s-a alăturat proiectului în faza finală.
În interviuri, Kornél Mundruczó şi scenarista Kata Wéber – colaboratoare veche, parteneră de viaţă, actriţă şi dramaturg – au spus că au ales să facă un film de limba engleză pentru ca povestea lor să ajungă la un public cât mai numeros, după succesul pe care l-a avut în Ungaria (dar şi alte ţări europene) un spectacol de teatru pe acelaşi subiect şi pregătit tot de ei.
E adevărat, această dramă a unui cuplu care îşi pierde fetiţa la naştere (adusă pe lume acasă, nu la spital), inspirată parţial de o tragedie similară trăită de Kornél Mundruczó şi Kata Wéber în viaţa reală, poate fi plasată cam oriunde.
Aşa că adaptarea scenariului la limba engleză şi mutarea firului narativ în America, la Boston (unde au fost totuşi filmate doar câteva exterioare, pentru că scenele de interior, dominante, au fost turnate în Canada, la Montreal), nu aveau de ce să pună mari probleme.
Mai mult decât ultimele lungmetraje ale lui Kornél Mundruczó, „Pieces of a Woman” este un film de stare, intimist, în care esenţiale sunt trăirile celor două personaje centrale – cuplul jucat de Vanessa Kirby (premiată la Veneţia pentru interpretarea sa impresionantă) şi Shia LaBeouf.
Cele mai bune dovezi sunt şi cele două scene extrem de comentate în cronici şi interviuri (şi care se pare că reprezentau substanţa piesei de teatru), remarcate pentru impetuozitatea actorilor şi pentru meşteşugul regizoral.
Prima este un prolog cu travaliul şi naşterea încheiate tragic, filmat într-un singur plan-secvenţă de 23 de minute în care cei doi parteneri trec de la fericirea unui cuplu înaintea unui mare moment, la prăbuşierea psihologică de după dezastru (moaşa venită la domiciliul celor doi e interpretată de Molly Parker).
A doua este o scenă în familie (sunt aduse în acelaşi loc şi rudele celor doi, jucate de Ellen Burstyn, Iliza Shlesinger, Benny Safdie, Sarah Snook), în care un alt lung plan-secvenţă, cu o mişcare a camerei printre personaje meticulos coregrafiată, este completată de un dialog intens între fiică (Kirby) şi mamă (Burstyn), filmat în plan-contraplan.
Sunt, într-adevăr, cele mai bune secvenţe: chiar dacă se simte construcţia din spatele lor, iar lucrul cu o durată prelungită şi neîntreruptă de montaj a unui cadru nu e o realizare nemaivăzută, mizanscena lasă suficient timp şi spaţiu pentru acele detalii care pot seduce – un gest, o grimasă, o privire, pe care mişcarea fluidă de aparat le captează ca din întâmplare şi a căror acumulare induce emoţie şi creează senzaţia de naturaleţe de care astfel de poveşti au nevoie pentru a deveni convingătoare (e drept, pe alocuri şi cu ajutor din partea muzicii lui Howard Shore).
Frânturi din acelaşi stil elegant se regăsesc şi în restul scenelor. Însă după începutul fermecător, filmul se instalează pe un traseu care nu oferă surprize – urmărim destrămarea lentă a cuplului şi, alternativ, modul în care fiecare dintre cei doi parteneri suferă şi încearcă să depăşească trauma, pe parcursul câtorva luni.
„Pieces of a Woman” nu e ferit de pericolul standardizării de care vorbeam la început – scenariul şi regia sunt neaşteptat de generoase cu o serie de tropi didactici. Protagonista e mai atentă la fetiţele pe care le vede pe stradă, pentru a-i fi accentuată tristeţea că nu a devenit mamă, iar moartea bebeluşului se întâmplă într-o toamnă mohorâtă, astfel că trecerea anotimpurilor e folosită ca ecou al evoluţiei sufleteşti a personajelor – iarna înseamnă durere, primăvara, speranţă.
Apoi, metafore la îndemână: scurgerea timpului e marcată prin avansarea construcţiei la un pod, ce simbolizează implicit vindecarea lentă, iar protagonista conservă în frigider sâmburi de măr (aşa cum i s-a părut că îi miroase fetiţa, în cele câteva secunde cât a apucat să o ţină în braţe în viaţă), pe care îi vede încolţind în final, simbol al renaşterii.
„Pieces of a Woman” e un film demn de respect pentru forţa emoţională a câtorva momente, dar nu şi foarte rafinat.
