„PO’ARTA“ este lucrarea care a câştigat marele premiu la secţiunea Design/Design de obiect la Anuala de Arhitectură – Bucureşti
https://www.ziarulmetropolis.ro/poarta-este-lucrarea-care-a-castigat-marele-premiu-la-sectiunea-designdesign-de-obiect-la-anuala-de-arhitectura-bucuresti-2013/

Departamentul de Arhitectură şi Design al companiei Regatta Real Estate, reprezentat de arhitectul Robert Zotescu, a fost desemnat câştigătorul secţiunii Design/Design de obiect în cadrul Galei de Premiere.

Un articol de Andrada Văsii|7 iulie 2013

Departamentul de Arhitectură şi Design al companiei Regatta Real Estate, reprezentat de arhitectul Robert Zotescu, a fost desemnat câştigătorul secţiunii Design/Design de obiect în cadrul Galei de Premiere a celui mai aşteptat eveniment de profil din capitală, care a avut loc la Sala Dalles.

Aflată la cea de-a XI-a ediţie, Anuala de Arhitectură-Bucureşti a reunit, în jurul temei actuale „Global/Local”, un număr de peste 30 de proiecte de arhitectură, din dorinţa de a exprima tendinţele europene de revenire la moştenirea culturală specifică fiecărei ţări.

15 proiecte

Nominalizată în secţiunea Design/Design de obiect, „PO’ARTA” a fost realizată pentru clientul Rotenberg-Uzunov, galeria de artă din Str. Constantin Esarcu nr.1 şi a surclasat, prin unicitate şi creativitate, toate celelalte 14 proiecte concurente.

Concepută şi proiectată special pentru a răspunde celor trei cerinţe majore ale clientului, de asigurare a siguranţei galeriei, de a fi o pergolă şi în acelaşi timp o reclamă, lucrarea are la baza un mecanism acţionat automat care, în ipostaze diferite, îndeplineşte aceste funcţii multiple.

Design urban

„PO’ARTA” este un element de design urban menit să creeze un accent vizual în contextul zonei istorice din capitală în care este amplasată, dar care este, în acelaşi timp, funcţională şi reflectă lucrările de sculptură care se regăsesc în Galerie”.

Premiul mă bucură și mă onorează în egală măsură. Aș dori să mulţumesc clientului, întrucât fără viziunea şi curajul său de a accepta o asemenea idee originală proiectul nu ar fi avut aceeaşi însemnătate.

Robert Zotescu,
arhitect

O viziune integrată

Serviciile diviziei de Arhitectură şi Design din cadrul companiei Regatta au apărut ca urmare a necesităţii unei viziuni integrate a spaţiului în care trăim.

Încă de la prima întâlnire cu Robert Zotescu, am recunoscut în el o valoare autentică şi sunt mândru că împreună am reuşit să clădim bazele Departamentului de Arhitectură şi Design din cadrul Regatta, divizie care capată o amploare din ce în ce mai mare.

Eduard Mircea Uzunov,
preşedintele Regatta Real Estate

Text preluat în parteneriat cu Modernism.ro

Foto credit: Modernism.ro

26
/08
/19

"Du-te! Îmbrăţişează Columna infinirii cu palmele mâinilor deschise. Apoi, înălţându-ţi ochii, priveşte-o şi vei cunoaşte, astfel, într-adevăr, sinele cerului." - Constantin Brâncuși. Turnată în fontă în septembrie 1937 la Atelierele Centrale din Petroșani, Coloana (cu o înălțime de 29, 35 metri) a fost inaugurată la 27 octombrie 1938.

21
/08
/19

„Cultura de masă în Epoca de Aur - Cîntarea României & Cenaclul Flacăra” este un proiect de cercetare ce prezintă și analizează politicile culturale din perioada lui Nicolae Ceaușescu, declinat în expoziție și publicație. Lansarea cărții omonime are loc pe 23 august 2019 la ora 11.00, în expoziția găzduită de Muzeul Nicolae Minovici București.

14
/08
/19

Pavilionul de Artă București — Art Safari va oferi, în premieră, iubitorilor de artă șansa de a admira expozițiile, în cadrul unor tururi nocturne. Experiența vizitării pe timp de noapte a Pavilionului va include, pe lângă tururi ghidate, sesiuni de pictură live (o lucrare de artă creată sub ochii vizitatorilor) și muzică live. Art Safari – ediția 2019 va avea loc între 27 septembrie și 6 octombrie, la Palatul Oscar Maugsch BCR, din Piața Universității.

13
/08
/19

În luna august Happy Cinema București prezintă trei documentare din seria “Expoziții pe marele ecran”: din 16 august Van Gogh & Japan, din 23 august Young Picasso și din 30 august Goya: Visions of Flesh and Blood.

02
/08
/19

Ultima lună de vară vine cu evenimente culturale de impact, precum Festivalul Anonimul, în Delta Dunării, Festivalul de Teatru Independent Undercloud, la Muzeul Țăranului din București, sau Festivalul Internațional George Enescu, ce-și deschide porțile în ultima zi din august.

31
/07
/19

Pavilionul de Artă București — Art Safari, cel mai amplu eveniment dedicat artei din România, va găzdui, în premieră, un pavilion dedicat exclusiv artei secolului XXI: Pavilionul Supercontemporan. „Young Blood. Arta timpului tău”, curatoriat de Mihai Zgondoiu. Art Safari – ediția 2019 va avea loc între 27 septembrie și 6 octombrie, la Palatul Oscar Maugsch BCR, din Piața Universității.

28
/07
/19

Cea de-a șasea ediție a Festivalului Strada Armenească are loc anul acesta între 2 și 4 august și aduce în inima Cartierului Armenesc din București o serie de evenimente pentru întreaga familie. Expoziții și workshopuri, meșteșugari, tururi ghidate, delicii culinare, dansuri tradiționale și concerte de neuitat, toate vă așteaptă în cele trei zile de festival pe strada Armenească. Intrarea este liberă.

21
/07
/19

Asociația CRIES-Centrul de Resurse pentru Inițiative Etice și Solidare invită artiști români să lucreze cu mămăligă, în cadrul rezidenței artistice Gastronom: artă contemporană cu patrimoniu culinar, la Timișoara.

13
/07
/19

Scena Control-ului capătă acum o nouă dimensiune lansând primul „canvas” de artă urbană open space, ce aduce împreună artiști vizuali și branduri care simt că orașul vibrează mai puternic dinspre strada Constantin Mille nr.4.