„Poesia sin fin”. Viaţa ca un colaj suprarealist
https://www.ziarulmetropolis.ro/poesia-sin-fin-viata-ca-un-colaj-suprarealist/

CRONICĂ DE FILM Proiectat în deschiderea Festivalului Internaţional de Film Experimental Bucureşti (BIEFF), „Poesia sin fin” (2016), noua peliculă autobiografică a maestrului chilian Alejandro Jodorowsky, este o rememorare suprarealistă a unei tinereţi excentrice.

Un articol de Ionuţ Mareş|30 martie 2017

Într-una din cele mai bizare secvenţe din „Poesia sin fin” („Endless Poetry”), cel mai nou film autobiografic al regizorului chilian Alejandro Jodorowsky (acum în vârstă de 88 de ani), protagonistul, Alejandro (jucat chiar de unul din fiii regizorului, Adan Jodorowsky), face sex, într-o cameră cu pereţii vopsiţi în roşu aprins, cu o femeie care suferă de nanism şi pe care tocmai o salvase de la o încercare stângace de sinucidere.

Suntem în anii `40 în Chile, perioda în care viitorul cineast Alejandro Jodorowsky se desprinde de părinţi (tatăl este interpretat de un alt fiu al cineastului, actorul Brontis Jodorowsky) şi, cu aspiraţii de poet, intră în mediul boem al vremii, înainte ca, în anii `50, să plece la Paris, pe fondul unor tulburări şi incertitudini politice, ecouri ale marilor evenimente istorice din lume.

După ce în „La danza de la realidad” (2013 – revenirea la regie după o pauză de aproape un sfert de secol) Alejandro Jodorowsky îşi amintea de copilărie, în „Poesia sin fin” se opreşte asupra tinereţii în care s-a format ca artist – de la descoperirea gustului pentru poezie (în urma găsirii unei cărţi de Lorca) şi plecarea din casa copilăriei şi până la relaţia cu o poetă excentrică şi prietenia cu scriitorul Enrique Lihn.

Recunoscut pentru înclinaţia sa spre experiment şi încălcarea convenţiilor în diferitele forme de exprimare artistică (dramaturgie, roman, benzi desenate şi, mai ales, cinema) pe care le-a încercat de-a lungul vieţii, Alejandro Jodorowsky nu pretinde o reconstituire fidelă, realistă, a trecutului. Este o rememorare a unor momente hotărâtoare din tinereţe, inevitabil din perspectiva prezentului şi prin filtrul necontrolabil al memoriei afective.

Deşi personajele, întâmplările şi locurile din „Poesia sin fin” au existat în realitate (aşa cum a mărturisit Jodorowsky în interviuri), ele sunt, la fel ca în poezie, sublimate prin sensibilitatea regizorului, care nu invită la o imersiune într-un univers dispărut şi reconstruit, ci la o reflectare asupra trecerii implacabile a timpului. În faţa apropiatei morţi, Jodorowsky propune exerciţiul amintirii şi libertatea artei.

Așa s-ar explica şi artificialitatea asumată a întregii dramaturgii, care merge de la o anume teatralitate a interpretărilor actoriceşti şi o cromatică puternică şi până la introducerea unor elemente magice şi suprarealiste şi apariţia însăşi a lui Alejandro Jodorowsky în unele secvenţe, când comunică direct cu proiecţia sa din tinereţe sau le dă indicaţii celor doi fii ai săi actori.

Şi tot astfel s-ar putea justifica şi schematismul prin care sunt descrise personajele secundare, prin doar câteva trăsături definitorii: severitatea şi pragmatismul tatălui; aspiraţia neconcretizată a mamei de a deveni soprană, motiv pentru care cântă în orice moment; nonconformismul amantei poete, cu părul său roşu şi corpul pictat.

Impresionantă la Jodorowsky este inventivitatea din fiecare secvenţă. O inventivitate dată nu atât de construcţia cadrelor sau de mişcările camerei de filmat, cât de picturalitatea imaginii semnate de Christopher Doyle şi de complexitatea scenografiei şi a punerii în scenă, ca într-o antologică secvență de carnaval încheiată cu un dialog între protagonist şi regizor despre sensul vieţii și despre moarte. Pe urmele lui Andrei Torkovski, Alejandro Jodorowsky pare a spune că rostul artei și, în acest caz, al filmului ar fi să ne pregătească pentru marea despărțire.

 

În cadrul BIEFF, „Poesia sin fin” va mai fi proiectat, la Cinema Elvire Popesco, vineri, 31 martie, de la ora 17.30, şi duminică, 2 aprilie, de la ora 13.00.

28
/04
/23

La invitaţia Cinematecii din Oslo, care va găzdui în perioada 5-14 mai un festival al filmului românesc, ce include şi o retrospectivă dedicată regizorului Cristian Mungiu, am scris un scurt text despre cum arată cinematografia română în prezent.

26
/04
/23

Ieri la Teatrului Național ,,I. L. Caragiale’’ din București, a avut loc cea de-a XVII-a ediție a Galei Premiilor Gopo, în cadrul căreia au fost celebrate performanțele înregistrate de cinematografia română în ultimii ani. „Oameni de treabă” este marele câștigător al trofeului Gopo pentru „Cel mai bun film”. Cele mai aplaudate momente de pe scena Galei vor putea fi urmărite joi, pe 27 aprilie, de la ora 23:00, pe PRO CINEMA.

24
/04
/23

Gala Premiilor Gopo, cel mai important eveniment dedicat cinematografiei din România, se întoarce la cea de-a XVII-a ediție în Sala Mare a Teatrului Național ,,I. L. Caragiale’’ din București. Evenimentul organizat pe 25 aprilie va fi prezentat, în premieră, de duo-ul format din actrița și scenarista Lia Bugnar și actorul Marius Manole.

21
/04
/23

Mai sunt 4 zile până când noul serial western „Django” va fi difuzat în premieră exclusivă în România de Focus Sat. Producția filmată integral în România este un western complet diferit de canoanele genului, care are în distribuție nume celebre precum Matthias Schoenaerts, Noomi Rapace, Lisa Vicari, Nicholas Pinnock și promite să ofere o experiență TV unică.

20
/04
/23

Începând cu acest an, Festivalul Internațional de Film Transilvania se numără printre fondatorii SMART7, o rețea de festivaluri de film europene care își propune să dezvolte industria culturală și domeniul festivalier, dar și să ofere un spațiu de întâlnire cu opere ale unor noi cineaști europeni, în cadrul unei competiții internaționale itinerante. Competiția SMART7 debutează în programul celei de a 22-a ediții TIFF, între 9-18 iunie.

19
/04
/23

American Independent Film Festival .7 începe vineri, 21 aprilie, la Cinema Elvire Popesco și Cinemateca Eforie din București. În deschidere, publicul va avea de ales între două premiere: lungmetrajul A THOUSAND AND ONE – Marele premiu al juriului la Sundance 2023, la sala Eforie, și primul episod din miniseria HBO Europe, SPY/MASTER ce va fi proiectat la sala Elvire Popesco, în prezența echipei.