„Poesia sin fin”. Viaţa ca un colaj suprarealist
https://www.ziarulmetropolis.ro/poesia-sin-fin-viata-ca-un-colaj-suprarealist/

CRONICĂ DE FILM Proiectat în deschiderea Festivalului Internaţional de Film Experimental Bucureşti (BIEFF), „Poesia sin fin” (2016), noua peliculă autobiografică a maestrului chilian Alejandro Jodorowsky, este o rememorare suprarealistă a unei tinereţi excentrice.

Un articol de Ionuţ Mareş|30 Martie 2017

Într-una din cele mai bizare secvenţe din „Poesia sin fin” („Endless Poetry”), cel mai nou film autobiografic al regizorului chilian Alejandro Jodorowsky (acum în vârstă de 88 de ani), protagonistul, Alejandro (jucat chiar de unul din fiii regizorului, Adan Jodorowsky), face sex, într-o cameră cu pereţii vopsiţi în roşu aprins, cu o femeie care suferă de nanism şi pe care tocmai o salvase de la o încercare stângace de sinucidere.

Suntem în anii `40 în Chile, perioda în care viitorul cineast Alejandro Jodorowsky se desprinde de părinţi (tatăl este interpretat de un alt fiu al cineastului, actorul Brontis Jodorowsky) şi, cu aspiraţii de poet, intră în mediul boem al vremii, înainte ca, în anii `50, să plece la Paris, pe fondul unor tulburări şi incertitudini politice, ecouri ale marilor evenimente istorice din lume.

După ce în „La danza de la realidad” (2013 – revenirea la regie după o pauză de aproape un sfert de secol) Alejandro Jodorowsky îşi amintea de copilărie, în „Poesia sin fin” se opreşte asupra tinereţii în care s-a format ca artist – de la descoperirea gustului pentru poezie (în urma găsirii unei cărţi de Lorca) şi plecarea din casa copilăriei şi până la relaţia cu o poetă excentrică şi prietenia cu scriitorul Enrique Lihn.

Recunoscut pentru înclinaţia sa spre experiment şi încălcarea convenţiilor în diferitele forme de exprimare artistică (dramaturgie, roman, benzi desenate şi, mai ales, cinema) pe care le-a încercat de-a lungul vieţii, Alejandro Jodorowsky nu pretinde o reconstituire fidelă, realistă, a trecutului. Este o rememorare a unor momente hotărâtoare din tinereţe, inevitabil din perspectiva prezentului şi prin filtrul necontrolabil al memoriei afective.

Deşi personajele, întâmplările şi locurile din „Poesia sin fin” au existat în realitate (aşa cum a mărturisit Jodorowsky în interviuri), ele sunt, la fel ca în poezie, sublimate prin sensibilitatea regizorului, care nu invită la o imersiune într-un univers dispărut şi reconstruit, ci la o reflectare asupra trecerii implacabile a timpului. În faţa apropiatei morţi, Jodorowsky propune exerciţiul amintirii şi libertatea artei.

Așa s-ar explica şi artificialitatea asumată a întregii dramaturgii, care merge de la o anume teatralitate a interpretărilor actoriceşti şi o cromatică puternică şi până la introducerea unor elemente magice şi suprarealiste şi apariţia însăşi a lui Alejandro Jodorowsky în unele secvenţe, când comunică direct cu proiecţia sa din tinereţe sau le dă indicaţii celor doi fii ai săi actori.

Şi tot astfel s-ar putea justifica şi schematismul prin care sunt descrise personajele secundare, prin doar câteva trăsături definitorii: severitatea şi pragmatismul tatălui; aspiraţia neconcretizată a mamei de a deveni soprană, motiv pentru care cântă în orice moment; nonconformismul amantei poete, cu părul său roşu şi corpul pictat.

Impresionantă la Jodorowsky este inventivitatea din fiecare secvenţă. O inventivitate dată nu atât de construcţia cadrelor sau de mişcările camerei de filmat, cât de picturalitatea imaginii semnate de Christopher Doyle şi de complexitatea scenografiei şi a punerii în scenă, ca într-o antologică secvență de carnaval încheiată cu un dialog între protagonist şi regizor despre sensul vieţii și despre moarte. Pe urmele lui Andrei Torkovski, Alejandro Jodorowsky pare a spune că rostul artei și, în acest caz, al filmului ar fi să ne pregătească pentru marea despărțire.

 

În cadrul BIEFF, „Poesia sin fin” va mai fi proiectat, la Cinema Elvire Popesco, vineri, 31 martie, de la ora 17.30, şi duminică, 2 aprilie, de la ora 13.00.

20
/03
/19

Paul Schrader, David Lowery și Kent Jones sunt trei dintre regizorii ale căror filme vor fi proiectate în premieră în România în cadrul American Independent Film Festival. Ediția a 3-a a festivalului va avea loc între 12 și 18 aprilie, la Cinema PRO și Cinema Muzeul Țăranului din București, iar biletele vor fi disponibile în curând pe eventbook.ro și în rețeaua Eventbook.

20
/03
/19

OPINIE Pentru al doilea an consecutiv, trofeul Gopo pentru cel mai bun film ajunge la un lungmetraj care s-a remarcat în special prin succes la public, și mai puțin prin prezențe în festivaluri sau elogiile criticii. În acest caz, „Moromeții 2”, de Stere Gulea. Este reconfirmarea unei schimbări în receptarea filmului românesc.

15
/03
/19

Privind în ochi trecutul apropiat... La 30 de ani de la căderea regimurilor comuniste, discursul antisemit pare să revină în forţă în ţările Europei Centrale şi de Est. Pentru a readuce în memorie câteva dintre lecţiile uneori uitate ale trecutului, între 16 şi 19 martie, Festivalul Internaţional de Documentar și Drepturile Omului „One World Romania” şi Forumul Cultural Austriac Bucureşti propun o „Retrospectivă extraordinară Ruth Beckermann”.

15
/03
/19

Asociația Cinemascop cu sprijinul HBO Europe organizează cu ocazia ediției a treia a American Independent Film Festival, care va avea loc în București, în perioada 12-18 aprilie 2019, concursul de scenarii intitulat: WRITE A SCREENPLAY FOR.

15
/03
/19

Rulează în cinematografe (distribuit de Bad Unicorn) filmul „Păsări călătoare”, regizat de Ciro Guerra și Cristina Gallego. E o peliculă columbiană care arată douăzeci de ani din istoria tribului Wayuu din deșertul Guajira. Și ce treabă avem noi cu Wayuu și Guajira? Avem.

14
/03
/19

Vă scriu după ce am văzut a doua oară, tot la cinema, acolo unde ar trebui vizionate toate filmele dvs., „Sub umbra părului sălbatic”. Prima dată am văzut acest film minunat în octombrie, la Les Films de Cannes à Bucharest, din primul rând, cu o sală Cinema PRO plină.

Page 1 of 23112345...102030...Last »