„Poesia sin fin”. Viaţa ca un colaj suprarealist
https://www.ziarulmetropolis.ro/poesia-sin-fin-viata-ca-un-colaj-suprarealist/

CRONICĂ DE FILM Proiectat în deschiderea Festivalului Internaţional de Film Experimental Bucureşti (BIEFF), „Poesia sin fin” (2016), noua peliculă autobiografică a maestrului chilian Alejandro Jodorowsky, este o rememorare suprarealistă a unei tinereţi excentrice.

Un articol de Ionuţ Mareş|30 martie 2017

Într-una din cele mai bizare secvenţe din „Poesia sin fin” („Endless Poetry”), cel mai nou film autobiografic al regizorului chilian Alejandro Jodorowsky (acum în vârstă de 88 de ani), protagonistul, Alejandro (jucat chiar de unul din fiii regizorului, Adan Jodorowsky), face sex, într-o cameră cu pereţii vopsiţi în roşu aprins, cu o femeie care suferă de nanism şi pe care tocmai o salvase de la o încercare stângace de sinucidere.

Suntem în anii `40 în Chile, perioda în care viitorul cineast Alejandro Jodorowsky se desprinde de părinţi (tatăl este interpretat de un alt fiu al cineastului, actorul Brontis Jodorowsky) şi, cu aspiraţii de poet, intră în mediul boem al vremii, înainte ca, în anii `50, să plece la Paris, pe fondul unor tulburări şi incertitudini politice, ecouri ale marilor evenimente istorice din lume.

După ce în „La danza de la realidad” (2013 – revenirea la regie după o pauză de aproape un sfert de secol) Alejandro Jodorowsky îşi amintea de copilărie, în „Poesia sin fin” se opreşte asupra tinereţii în care s-a format ca artist – de la descoperirea gustului pentru poezie (în urma găsirii unei cărţi de Lorca) şi plecarea din casa copilăriei şi până la relaţia cu o poetă excentrică şi prietenia cu scriitorul Enrique Lihn.

Recunoscut pentru înclinaţia sa spre experiment şi încălcarea convenţiilor în diferitele forme de exprimare artistică (dramaturgie, roman, benzi desenate şi, mai ales, cinema) pe care le-a încercat de-a lungul vieţii, Alejandro Jodorowsky nu pretinde o reconstituire fidelă, realistă, a trecutului. Este o rememorare a unor momente hotărâtoare din tinereţe, inevitabil din perspectiva prezentului şi prin filtrul necontrolabil al memoriei afective.

Deşi personajele, întâmplările şi locurile din „Poesia sin fin” au existat în realitate (aşa cum a mărturisit Jodorowsky în interviuri), ele sunt, la fel ca în poezie, sublimate prin sensibilitatea regizorului, care nu invită la o imersiune într-un univers dispărut şi reconstruit, ci la o reflectare asupra trecerii implacabile a timpului. În faţa apropiatei morţi, Jodorowsky propune exerciţiul amintirii şi libertatea artei.

Așa s-ar explica şi artificialitatea asumată a întregii dramaturgii, care merge de la o anume teatralitate a interpretărilor actoriceşti şi o cromatică puternică şi până la introducerea unor elemente magice şi suprarealiste şi apariţia însăşi a lui Alejandro Jodorowsky în unele secvenţe, când comunică direct cu proiecţia sa din tinereţe sau le dă indicaţii celor doi fii ai săi actori.

Şi tot astfel s-ar putea justifica şi schematismul prin care sunt descrise personajele secundare, prin doar câteva trăsături definitorii: severitatea şi pragmatismul tatălui; aspiraţia neconcretizată a mamei de a deveni soprană, motiv pentru care cântă în orice moment; nonconformismul amantei poete, cu părul său roşu şi corpul pictat.

Impresionantă la Jodorowsky este inventivitatea din fiecare secvenţă. O inventivitate dată nu atât de construcţia cadrelor sau de mişcările camerei de filmat, cât de picturalitatea imaginii semnate de Christopher Doyle şi de complexitatea scenografiei şi a punerii în scenă, ca într-o antologică secvență de carnaval încheiată cu un dialog între protagonist şi regizor despre sensul vieţii și despre moarte. Pe urmele lui Andrei Torkovski, Alejandro Jodorowsky pare a spune că rostul artei și, în acest caz, al filmului ar fi să ne pregătească pentru marea despărțire.

 

În cadrul BIEFF, „Poesia sin fin” va mai fi proiectat, la Cinema Elvire Popesco, vineri, 31 martie, de la ora 17.30, şi duminică, 2 aprilie, de la ora 13.00.

08
/03
/14

Caravana Docuart face următoarea oprire sâmbătă, 8 martie, la Sibiu. Iubitorii cinematografiei și ai documentarelor în special sunt așteptați la Cinema Astra (P-ța Mică nr. 11). Intrarea este liberă.

07
/03
/14

Câteva dintre cele mai bune scurtmetraje lansate anul trecut pot fi văzute la Festivalul Internațional de Film NexT (3 – 7 aprilie), în două dintre cele mai îndrăgite secțiuni: Short Matters! și Semaine de la Critique. Cea de-a opta ediție a Festivalului NexT va avea loc la Cinema Studio, Elvira Popescu, CinemaPro și Ceainăria Cărturești.

06
/03
/14

Maroc, filmul lui Josef von Sternberg din 1930, vă prilejuieşte întâlnirea cu doi actori de legendă ai Hollywood-ului, Marlene Dietrich şi Gary Cooper. Filmul este difuzat în această seară, de la ora 20.30, pe TVR 2, în cadrul emisiunii Telecinemateca.

06
/03
/14

300: Ascensiunea unui Imperiu, povestit în stilul vizual spectaculos al blockbusterului 300: Eroii de la Termopile, este un nou capitol din epopeea impresionantă, în care acţiunea se desfăşoară pe un nou câmp de luptă - marea. Distribuit de MediaPro Distribution, filmul ajunge pe marile ecrane din tara incepand cu 7 martie.

06
/03
/14

The Broken Circle Breakdown / Paradisul spulberat, drama musical în regia lui Felix Van Groeningen, cu Veerle Baetens şi Johan Heldenbergh, va avea premiera în România vinerea aceasta, 7 martie. Filmul a fost nominalizat la Oscar 2014 pentru “Cel mai bun film străin” şi a fost premiat deja vineri seară la César 2014, în cadrul aceleiaşi secţiuni.

04
/03
/14

Pe 4 aprilie, la doar o lună de la gala premiilor Oscar, Festivalul Internațional de Film NexT (3 – 7 aprilie) își așteaptă spectatorii la o seară cu filme de Oscar și covor roșu, la CinemaPRO din București, la ora 21.00. Oscars Night aduce, în premieră, cele cinci filme nominalizate la trofeul pentru Cel mai bun scurtmetraj, inclusiv câștigătorul categoriei, emoționantul Helium, în regia lui Anders Walter.

03
/03
/14

La peste 10.000 de metri altitudine, Liam Neeson sfidează pericolul şi intră din nou în acţiune, în Non-Stop, un thriller plin de suspans şi situaţii la limita imposibilului.

03
/03
/14

Favoritul "12 Years a Slave" a fost desemnat cel mai bun film al anului la Oscar 2014. Alfonso Cuaron ("Gravity") a câștigat premiul pentru cea mai bună regie, iar Cate Blanchett ("Blue Jasmine") și Matthew McConaughey ("Dallas Buyers Club"), premiul pentru cei mai buni actori în rol principal. Cel mai bun actor și cea mai bună actriță în rol secundar au fost desemnați Jared Leto ("Dallas Buyers Club"), respectiv Lupita Nyong'o ("12 Years a Slave").

28
/02
/14

Galeria M8 vă invită miercuri, 5 martie, de la ora 20.30, la proiecţia filmului mut „Fericirea” („Schastye”, Uniunea Sovietică 1935, în regia lui Aleksandr Medvedkin), acompaniat live de muzica celor de la Karpov not Kasparov.

27
/02
/14

Anul 2013 a fost considerat bun pentru cinematografia de calitate. Iar asta se vede, parţial, în nominalizările la premiile Oscar 2014, dar şi prin filmele care au fost ocolite. Câştigătorii vor fi anunţaţi în noaptea de 2 spre 3 martie.

27
/02
/14

Un atelier de film documentar, 50 de pelicule împărţite în cinci secţiuni, spectacole de teatru, un masterclass al cineastului polonez Marcel Łoziński şi un circuit turistic aparte, în centrul Bucureştiului, fac parte din programul celei de-a şaptea ediţii a Festivalului One World Romania.