„Potemkiniștii”, în regia lui Radu Jude, în competiția oficială la Festivalul “Curtas Vila do Conde”
https://www.ziarulmetropolis.ro/potemkinistii-in-regia-lui-radu-jude-in-competitia-oficiala-la-festivalul-curtas-vila-do-conde/

Scurtmetrajul „Potemkiniştii”, regizat de Radu Jude, a fost inclus în competiţia oficială a celui mai important festival din Portugalia dedicat producţiilor de scurtmetraj , „Curtas Vila do Conde International Film Festival”.

Un articol de Liliana Matei|11 iulie 2022

Cea de-a 30 ediție a evenimentului se desfășoară în perioada 9-17 iulie 2022, iar proiecția filmului regizat de Radu Jude va avea loc pe 11 iulie la Teatro Municipal.

„Potemkiniștii” va rula în prezența regizorului Radu Jude, participarea scurtmetrajului în cadrul festivalului fiind susținută de Institutul Cultural Român și Centrul Național al Cinematografiei.

Este cea de-a patra selecție a lui Jude în competiția „Curtas Vila do Conde” după: „Alexandra” (2007), „Trece și prin perete” (2014), „Cele două execuții ale Mareșalului” (2018).

„Potemkiniștii” a avut premiera mondială în cadrul Festivalului Internațional de Film de la Cannes, în programul Quinzaine des Réalisateurs.

Filmul scris și regizat de Radu Jude pornește de la gestul de sfidare la adresa Rusiei făcut în 1905 de marinarii de pe Crucișătorul Potemkin, care au primit azil politic în România. În 2021, un sculptor (interpretat de Alexandru Dabija) încearcă să facă o lucrare inspirată de acest eveniment.

„Potemkiniștii” este o comedie despre artă, istorie, memorie și cinema, descrisă de criticul de film Andrei Gorzo ca „o schiță de Caragiale încrucișată cu un video-eseu de Mark Rappaport”.

Alexandru Dabija și Cristina Drăghici interpretează rolurile principale.

Producătorul scurtmetrajului este Ada Solomon, iar producător executiv, Diana Caravia. Imaginea este semnată de Marius Panduru, montajul, de Cătălin Cristuțiu, iar sunetul, de Titi Fleancu. Designul și mixajul de sunet sunt realizate de Marius Leftărache, costumele, de Cireșica Cuciuc, coafura și machiajul, de Bianca Boeroiu.

„Potemkiniștii” este o producție microFILM, realizată cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei.

Regizor şi scenarist, Radu Jude a câştigat cu lungmetrajul său de debut, „Cea mai fericită fată din lume”, premiul CICAE, la Berlinala 2009. În 2012, el a lansat lungmetrajul „Toată lumea din familia noastră”, prezentat în premieră mondială în secţiunea Forum de la Berlinală. Pelicula „Aferim!” (2015) i-a adus Ursul de Argint pentru cea mai bună regie. Ea a fost urmată de „Inimi cicatrizate” (2016), recompensată cu două premii la Locarno IFF şi pentru care Radu Jude a primit trofeul pentru regie la Mar del Plata, de documentarul „Ţara moartă” (2017) şi de lungmetrajul „Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari” (2018), primul film românesc premiat cu Globul de Cristal la Festivalul de la Karlovy Vary.

În 2020, Radu Jude a fost prezent la Berlinală cu două lungmetraje: „Tipografic majuscul” şi „Ieşirea trenurilor din gară”. Ambele filme au fost proiectate în secţiunea Forum a festivalului. Un an mai târziu, s-a impus între toate filmele din competiție cu „Babardeală cu bucluc sau porno balamuc”, recompensat cu Ursul de Aur. În același an 2021, scurtmetrajul său „Plastic semiotic” a fost prezentat în afara concursului la Festivalul de Film de la Veneția.

La ediția din 2022 a Berlinalei, a fost selectat, în competiția de scurtmetraje, cu „Amintiri de pe Frontul de Est”, realizat împreună cu istoricul Adrian Cioflâncă.

Scurtmetrajul „Potemkiniștii” poate fi văzut, zilele acestea, în cinematografele din România, în cadrul proiectului „Alamanah Cinema. Șase filme scurte de Radu Jude”.

24
/09
/13

CRONICĂ DE FILM Pornit de la un scenariu original de Corneliu Porumboiu, pe care cineastul Igor Cobileanski l-a rescris şi adaptat contextului din Republica Moldova, „La limita de jos a cerului“ este un film revigorant, realizat în cea mai pură tradiţie neorealistă.

24
/09
/13

Geo Saizescu, unul dintre cei mai importanţi regizori români de film, a încetat din viaţă, luni, la vârsta de 80 de ani, la Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta" din Bucureşti. Regizorul avusese o boală la plămâni.

23
/09
/13

Les Films de Cannes a Bucarest a pus în vânzare primele bilete. Grație cererii din anii trecuți și interesului stârnit deja de ediția de anul acesta, care adună cele mai provocatoare titluri din selecția Festivalului de la Cannes, o a treia sală a fost inclusă în program. Astfel, pe lângă cinematografele Studio și Elvira Popescu, vor […]

18
/09
/13

CRONICĂ DE FILM „Când se lasă seara peste Bucureşti sau Metabolism“ duce la un nou nivel stilistica minimalistă şi tentativa de conceptualizare a realităţii pe care Corneliu Porumboiu le-a început în „A fost sau n-a fost?“ (2006) şi pe care le-a continuat în „Poliţist, adjectiv” (2009).