Povestea Annei Frank, vocea Anei Ularu
https://www.ziarulmetropolis.ro/povestea-annei-frank-vocea-anei-ularu/

Editura Humanitas Multimedia a lansat audiobook-ul „Jurnalul Annei Frank”, în lectura actriţei Ana Ularu. Unul dintre cele mai celebre jurnale din lume, textul scris de tânăra Anne Frank a devenit materie de studiu în multe şcoli şi a avut parte de numeroase adaptări teatrale şi cinematografice.

Un articol de Liliana Matei|20 ianuarie 2015

Anne Frank și jurnalul ei figurează pe mai toate listele de excelență ale veacului XX privitoare la personalități și la cărți – Cei mai importanți oameni ai secolului, Cele mai bune cărți publicate în secolul XX, Operele literare definitorii pentru același secol -, ca să numim doar câteva din multele topuri stabilite de specialiști, de ziariști ori chiar de marele public.

Frank, Anne(lies Marie) (12.06.1929, Frankfurt am Main, Germania – 03.1945 lagărul Bergen-Belsen, lângă Hanovra), evreică, a ținut un jurnal în timpul celor doi ani în care familia sa a stat ascunsă în Amsterdam pentru a scăpa de persecuția nazistă. După ce au fost descoperiți de Gestapo, în 1944, membrii familiei au fost duși în lagăre de concentrare; Anna a murit de tifos la Bergen-Belsen.

Jurnalul a fost găsit în locul în care stătuseră ascunși, iar tatăl ei l-a publicat sub titlul Jurnalul unei tinere fete (Kinderstem, 1947). Dovedind un stil și o putere de înțelegere precoce, jurnalul surprinde maturizarea ei emoțională în condiții dure și a devenit o scriere clasică a literaturii despre război, scrie Enciclopedia Britannica.

Din 1947, când s-a publicat pentru prima oară în Țările de Jos, Jurnalul Annei Frank a fost tradus în peste 65 de limbi. S-a vândut în întreaga lume în peste 30 de milioane de exemplare.

„Era o tânără scriitoare minunată. Era cineva la cei treisprezece ani ai ei. Parcă ai vedea, la viteză mărită, un film cu un făt care capătă brusc chip şi începe să stăpânească lucrurile… dintr-odată, descoperă reflecţia, brusc, face portrete, schiţe de personaje, şi iată lungi întâmplări complicate, povestite atât de frumos, încât par să aibă în spate zeci de ciorne. Şi fără intenţia otrăvită de-a fi interesantă sau profundă. Este ea însăşi… Ardoarea, spiritul care o animă mereu activ, punând mereu lucrurile în mişcare… E ca o surioară pasională a lui Kafka, este fetiţa lui pierdută.” (Philip Roth, The Ghost Writer)

Ana Ularu, una dintre cele mai cunoscute actrițe ale tinerei generații, și-a început cariera la doar 17 ani, când a jucat rolul Lolitei (alături de Ștefan Iordache), în spectacolul omonim regizat de Cătălina Buzoianu, la Teatrul Mic. A devenit cunoscută pentru marele public datorită rolului din „Italiencele“.
În stagiunea aceasta, o puteți vedea jucând la Teatrul Bulandra, în spectacolul „Omul cel bun din Seciuan”, regizat de Andrei Șerban.

Foto cu Ana Ularu: Radu Iacoban

07
/02
/22

Editura Humanitas Fiction ne invită să descoperim cea mai nouă carte semnată de scriitoarea Isabel Allende. Lansat simultan în limbile spaniolă, engleză şi română pe 25 ianuarie 2022, romanul „Violeta” surprinde 100 de ani de istorie, din 1920, când gripa spaniolă ajunge pe continentul sud-american, până în 2020, când pandemia de Coronavirus răvăşeşte întreaga lume.

03
/02
/22

În toți și în toate există o parte întunecată, necunoscută, amenințătoare. Umbra fiecărui om și a fiecărui lucru atrage cu o forță magnetică scriitorii.

30
/01
/22

În proza scurtă rigoarea și libertatea se întâlnesc de multe ori în chip fericit. Uneori, reușita atinge cele mai înalte niveluri, iar literatura ajunge în noi teritorii și cucerește milioane de cititori. Este și cazul unor scriitori renumiți, de diverse origini, care au publicat proză scurtă, accesibilă și în limba română.

29
/01
/22

Apărut în limba română în colecția „Cărți cult” la Editura ART (traducere de Petre Solomon, 2021), romanul „Fahrenheit 451” de Ray Bradbury reuşeşte performanţa de a fi deopotrivă o capodoperă a literaturii universale, un clasic al genului şi un bestseller.

21
/01
/22

Intimități, cel de-al patrulea roman al lui Katie Kitamura, scriitoare americană de origine japoneză, se înscrie deja pe linia succesului precedentelor cărți ale autoarei, traduse în peste 20 de limbi, iar una dintre ele aflată în curs de ecranizare. Pornind din start cu avantajul unor recomandări puternice din partea fostului președinte Barack Obama și a lui Oprah Winfrey, Intimități a fost apreciat atât pentru temele propuse de scriitoare, cât și pentru stilul ultramodern, nonconformist și „cool” în care e scris, după cum observa The New York Times.