„Povestea soldatului“ – când muzica bate teatrul
https://www.ziarulmetropolis.ro/povestea-soldatului-cand-muzica-bate-teatrul/

CRONICĂ DE TEATRU Săptămâna trecută, stagiunea Teatrului Odeon s-a încheiat cu „Povestea soldatului”, un spectacol care a avut în prim plan muzica lui Igor Stravinski. Pe scenă au fost actriţa Dorina Lazăr, dirijorul Tiberiu Soare şi orchestra de cameră Silvestri Ensemble.

Un articol de Adina Scorţescu|21 iulie 2013

CRONICĂ DE TEATRU Săptămâna trecută, stagiunea Teatrului Odeon s-a încheiat cu „Povestea soldatului”, un spectacol care a avut în prim plan muzica lui Igor Stravinski. Pe scenă au fost actrița Dorina Lazăr, dirijorul Tiberiu Soare și orchestra de cameră Silvestri Ensemble.

La origine, „Povestea soldatului” a fost un spectacol citit (de câțiva actori), dansat (de cel puțin un dansator) și cântat (de un septet), interpretat pentru prima oară în Elveția, la Lausanne, în 1918. Compozitorul Igor Stravinski și libretistul C. F. Ramuz s-au inspirat dintr-un basm rusesc despre un soldat care se întâlnește cu diavolul: în schimbul viorii sale, diavolul îi oferă o carte care îi poate aduce bogății nemărginite. Trocul se realizează și încep peripețiile bărbatului, care – la final – își pierde și averea, și femeia iubită.

În versiunea de la Teatrul Odeon, povestea care este preluată de obicei de trei actori (în rolurile soldatului, diavolului și naratorului) a fost citită doar de Dorina Lazăr. Să captezi publicul stând pe scaun, cu textul în față, e probabil cel mai dificil lucru pe care poți să i-l ceri unui actor. În ciuda textului pe alocuri savuros (în traducerea lui Șerban Foarță), a ritmului verbal (susținut de orchestră), a emisiei vocale (fără cusur), lectura Dorinei Lazăr n-a stârnit interesul decât în măsura în care a ilustrat muzica lui Stravinski.

Ce-i drept, poate tocmai asta a fost ideea compozitorului – de a da textului viață numai prin intermediul muzicii.

Însă muzica intepretată de Silvestri Ensemble, sub bagheta lui Tiberiu Soare, a fost atât de expresivă, încât părea să sugereze uimirea soldatului și râsul zeflemitor al diavolului, fără să aibă nevoie de ajutorul textului.

Cu alte cuvinte: orchestra putea să țină spectacolul și singură, pe când actrița nu. Ceea ce n-ar fi fost o problemă, dacă așteptarea creată spectatorilor nu s-ar fi învârtit în primul rând în jurul noțiunii de teatru vorbit, de cuvânt.

În concluzie, finalul de stagiune de la Odeon a fost un spectacol muzical, mai degrabă decât unul teatral.  Ceea ce nu-l face mai puțin „eveniment”, căci – prin comparație – celelalte teatre și-au încheiat stagiunea destul de silențios.

INFO

Povestea soldatului

Narator: Dorina Lazăr

Dirijor: Tiberiu Soare

Silvestri Ensemble:
Monica Bălășoiu – vioară
Daniel Dumitrana – contrabas
Andrei Theodoru – clarinet
Ionuț Mardare – fagot
Dumitru Cernei – trompetă
Alexandru Moraru – trombon
Sorin Rotaru – percuție

Rating: ●●○○○

 

Foto: Mihaela Lungu

08
/03
/17

Andra, Smiley, Direcția 5, Connect R și Pepe se numără printre artiștii care vor concerta, în această seară, în Piața Universității oferind astfel un mărțișor muzical femeilor, cu ocazia zilei de 8 Martie. De asemenea, Fotbaliștii echipei Dinamo vor sărbători Ziua Femeii, la Mega Mall, în cadrul unui eveniment dedicat doamnelor și domnișoarelor, în timp ce la sediul ICR (Aleea Alexandru nr. 38), grupul "I quattro alti" vor propune publicului stiluri muzicale diverse, de la clasic la modern sau rock.

06
/03
/17

Sâmbătă, 1 aprilie 2017, începând cu ora 19.00, pe scena Sălii Radio din București, Asociația pentru Muzică, Artă și Cultură și Asociația Help Autism organizează cea de-a IV-a ediție a evenimentului „SUFLET ÎN CULORI”, concert caritabil în beneficiul copiilor cu autism.

06
/03
/17

Ilinca și Alex Florea au câştigat finala selecţiei naţionale a Eurovision 2017, după votul telespectatorilor, cu piesa "Yodel It!" şi vor reprezenta România la competiţia cântecului european de la Kiev. România nu a putut participa la competiţia de anul trecut, din cauza datoriilor acumulate de TVR faţă de EBU, instituţia care organizează concursul Eurovision.

03
/03
/17

Românca Miruna Mănescu, reprezentanta Elveției în concursul Eurovision de la Kiev, reprezentantul Spaniei, Manel Navarro, și moldovenii de la SunStroke Project sunt invitații speciali ai finalei Eurovision România, care va avea loc duminică seara.

02
/03
/17

„Pitch Perfect”, filmul despre o trupă a cappella de studenți, este comedia musical pe locul 2 ca încasări din istoria înregistrată a filmului. Filmul a adus în atenția publicului mondial un fenomen muzical vechi de câteva secole bune, care atrage numeroase tipuri de public modern: muzica a cappella.

02
/03
/17

Opera Națională București prezintă evenimentul lunii martie, premiera spectacolului de balet Romeo și Julieta de Serghei Prokofiev, vineri, 10 martie, și duminică, 12 martie. Regia și coregrafia sunt semnate de Renato Zanella, coordonatorul artistic al baletului ONB.

28
/02
/17

Din 1 și până în 31 martie, “Ascultă 5 minute de muzică clasică” în spaţii neconvenţionale - hipermarketuri, mall-uri, librării, muzee - graţie unui proiect Radio România Muzical, unicul post românesc dedicat exclusiv muzicii clasice şi de jazz. Campania “Ascultă 5 minute de muzică clasică” a pornit în octombrie 2010 și de atunci s-a derulat bianual, pe parcursul lunilor martie și octombrie.

22
/02
/17

Cu 30.000 de bilete individuale epuizate în primele ore de la punerea în vânzare pe 16 februarie, de la ora 10, în rețeaua Eventim, și un total de 34.000 de bilete epuizate în primele 24 de ore, Festivalul Internațional George Enescu a înregistrat și pentru ediția 2017 noi recorduri de vânzare. Abonamentele pentru ediția 2017, puse în vânzare pe 5 decembrie, s-au epuizat, de asemenea, într-un timp record.

21
/02
/17

Foștii membrii Beatles Paul McCartney și Ringo Starr au avut prima lor colaborare după șapte ani. Veteranii muzicieni, singurii membri în viață ai celebrului grup din Liverpool, s-au reunit la sfârșitul săptămânii trecute pentru o colaborare de studio la ultimul album al lui Ringo Starr.

21
/02
/17

Corul Național de Cameră “Madrigal-Marin Constantin” va susține un concert extraordinar pentru a marca Ziua Madrigalului, pe 26 februarie 2017, începând cu ora 17:00, la Sala de Spectacol “George Enescu” a Universității Naționale de Muzică București. Concertul este consacrat împlinirii a 92 de ani de la nașterea regretatului dirijor și compozitor Marin Constantin, fondatorul Corului Madrigal.