Povestea soldatului – un experiment teatral și muzical
https://www.ziarulmetropolis.ro/povestea-soldatului-un-experiment-teatral-si-muzical/

Vineri, 31 ianuarie, de la ora 19:00, la Teatrul Odeon puteţi descoperi ,,Povestea soldatului”, o capodoperă a muzicii secolului al XX-lea, prin care Igor Stravinski a adus un omagiu vechiului teatru popular rus, care l-a fascinat de mic.

Un articol de Elena Simion|27 ianuarie 2014

Vineri, 31 ianuarie, de la ora 19:00, la Teatrul Odeon puteți descoperi ,,Povestea soldatului”, o capodoperă a muzicii secolului al XX-lea, prin care Igor Stravinski a adus un omagiu vechiului teatru popular rus, care l-a fascinat de mic.

Stravinski a compus Povestea soldatului în timpul Primului Război Mondial, pe când se afla în Elveţia împreună cu prietenul său, prozatorul elveţian Charles Ferdinand Ramuz.

Sursa de inspiraţie a fost culegerea de basme ruseşti a lui Alexander Afanasiev, din care Ramuz a creat o povestire–parabolă, în care un soldat îşi vinde vioara diavolului în schimbul unei cărţi care prezice viitorul finanţelor lumii. Cu acţiunea recitată şi dansată, acompaniată de numere muzicale orchestrale, diferită de genul de operă, Stravinski a spart toate canoanele, creând o formă atipică de spectacol, greu de încadrat într-un anume gen.

Beneficiind de un buget redus, Stravinski a imaginat o orchestră ,,concentrată” care cuprinde doar şapte instrumente. Vioara, motivul târgului faustic, reprezintă sufletul soldatului și moneda de schimb, iar partea muzicală păstrează o intonație specific rusească. În rest, pe tot parcursul lucrării, sunt îmbinate ritmuri de tango, marșuri, valsuri sau corale, dând naştere unei lucrări omogene şi originale.

,,Ceea ce prezentăm noi publicului de la Teatrul Odeon, vineri seara, este de fapt o abstractizare a poveștii inițiale. Adică avem un narator, o avem pe doamna Dorina Lazăr care spune textul și care joacă rând pe rând toate personajele. Acesta e un lucru foarte frumos pentru că e o cumva combinație între teatru-lectură și concert. Oricum, Povestea soldatului de Igor Stravinski a fost concepută ca un expriment de ordin teatral și muzical și cred eu că nu ne îndepărtăm absolut deloc de ideea originală a autorului, aceea de a aduce un subiect întotdeauna într-o formă ușor provocatoare.”

Tiberiu Soare, dirijor

Spectacolul este interpretat de Silvestri Ensemble (sub bagheta lui Tiberiu Soare) și de Dorina Lazăr (naratorul).

INFO

Spectacolul durează 1 oră și 10 minute.

Biletele costă 31,80 de lei şi 15,90  de lei

 

Foto din Povestea Soldatului: Florin Ionescu



30
/05
/23

Formația post-punk britanică Dry Cleaning va concerta pentru prima dată la București – miercuri, 31 mai, după ora 20, la Control Club. Cunoscută pentru stilul unic bazat pe spoken word, trupa se află într-un turneu european pentru promovarea celui mai recent release, ”Swampy”.

29
/05
/23

Cea de-a doua ediție a Bucharest Opera Festival aduce pe scena Operei Naționale București producţii de pe două importante scene europene : „Manon Lescaut” de G. Puccini, coproducţie Teatrul Național din Belgrad – Opera Madlenianum (17 iunie) şi „Pelleas și Melisande” de Debussy,  producţie a Operei Maghiare de Stat din Budapesta (23 iunie). 

26
/05
/23

Corul Național de Cameră „Madrigal - Marin Constantin” dirijat de Cezar Verlan, invită publicul la primul concert dedicat celor mai mici spectatori - bebelușilor (0-12 luni) și femeilor însărcinate. Concertul „Madrigal for Babies” este organizat cu prilejul Zilei Internaționale a Copilului, și are loc sâmbătă, 3 iunie 2023, începând cu ora 11:00, la Circul Metropolitan București.

25
/05
/23

Uniunea Muzicienilor Interpreți din România anunță lansarea celei de-a zecea ediții a concursului pentru acordarea Burselor UNIMIR, destinate tinerilor muzicieni, interpreți de muzică vocală și instrumentală, inclusiv folclor, precum și dirijorilor cu vârste cuprinse între 12 și 26 de ani, care manifestă o înzestrare artistică de excepție.

24
/05
/23

Șapte trupe și trei DJ alcătuiesc valul 3 de artiști anunțați la Rocanotherworld 2023: Subcarpați, The Mono Jacks, byron, Grimus, Hvnds, Ottis Coeur, Coven Clash, Ufe, Bully și K-lu se alătură pe scenele Rocanotherworld 2023, ce va avea loc la Iași în perioada 22-25 iunie 2023.