Poveştile instrumentelor – un proiect lansat în Noaptea de Sânziene 2020
https://www.ziarulmetropolis.ro/povestile-instrumentelor-un-proiect-lansat-in-noaptea-de-sanziene-2020/

Proiectul Poveştile instrumentelor a fost conceput într-un fel şi se naşte în alt fel, în Noaptea de Sânziene a anului 2020, în vremuri în care a vrea să faci artă, oriunde în lume, a devenit neînchipuit de dificil, în vremuri în care artiştii cu şi modul lor de expresie sunt reduşi, aproape, la tăcere, în vremuri în care artiştii par, celor mulţi, neesenţiali.

Un articol de Petre Ivan|23 iunie 2020

Poveştile instrumentelor vor ieşi în lume online, la ora zero în Noaptea de Sânziene, pe povestileinstrumentelor.turneedepoveste.ro şi procontemporania.ro.

Poveştile instrumentelor spun cum cele mai captivante întâmplări artistice se petrec în jurul instrumentelor istorice. Poveștile instrumentelor chiar sunt cu prințese, regi, regine și artiști care au uimit o întreagă epocă. Ele sunt spuse şi cântate de pianistul Horia Mihail, violonistul Gabriel Croitoru, violoncelistul Marin Cazacu, flautistul Ion Bogdan Ştefănescu, clarinetistul Emil Vişenescu şi organistul Eduard Antal.

Cum au luat ele naştere ?

Au fost odată ca niciodată nişte turnee de poveste, care, de 10 ani, au străbătut an de an România de la un capăt la celălalt, fără oprire. Au purtat numele Pianul călător, Vioara lui Enescu, Flautul fermecat, Duelul viorilor, Orgile României, COOLsound, Clasic la puterea a treia – Violoncellissimo. Cele trei dive şi lista lor s-a îmbogăţit an după an, unele dintre ele crescând într-un an cât alţii-n şapte. Surori, semănând între ele precum fiicele de Împărat, dar având, totuşi, fiecare, ceva diferit.

Când a venit vremea să aniverseze a zecea ediţie, iar Turneele de poveste să se transforme în Poveştile instrumentelor, lumea artistică a fost cuprinsă de îngheţ şi tot ceea ce era glas al unui instrument muzical a amuţit.

Sălile de concert şi spectacol au rămas goale, pe străzile altădată animate în serile de sfârşit de săptămână din jurul acestora nu mai trecea nicio maşină şi niciun om, rochiile de gală au rămas în dulapuri şi, pentru o clipă ce a luat proporţii uriaşe, toţi muzicienii au avut senzaţia că trăiesc un vis urât, din care nu reuşeau să se trezească.

Contrar oricărei evidenţe care spune că o lume fără muzică nu există, tot mai multe ursitoare preziceau dispariţia MUZICII aşa cum o ştiam cu toţii.

Atunci, de undeva, din spatele unei cortine pe care se aşezase praful de când nu mai avea nevoie nimeni de ea, s-a ivit o zână bună care a spus: “Voi să nu uitaţi că atâta timp câţ veţi şti să spuneţi POVEŞTILE INSTRUMENTELOR voastre către spectatorii din sală sau către cei aflaţi în faţa unui foişor dintr-un parc, către elevii şi studenţii voştri, către copii şi către bunici, către publicul care se uită la ecranele telefoanelor mobile la fel de speriat ca şi voi privind către un viitor incert, MUZICA va găsi drumul pentru a reveni la locul ei, în sala de concert, alături de oameni”

Aşa s-au transformat Turneele de poveste în Poveştile instrumentelor, pentru a da speranţă celor care cred în puterea unică a muzicii de a transmite emoţie vie. O serie de poveşti subiective ale instrumentelor au căpătat astfel glasul pianistul Horia Mihail, violonistului Gabriel Croitoru, violoncelistului Marin Cazacu, flautistului Ion Bogdan Ştefănescu, clarinetistului Emil Vişenescu şi organistului Eduard Antal care au spus poveştile instrumentelor lor într-un ton personal, însoţindu-le cu o selecţie muzicală gândită de fiecare cum a considerat mai convingător. Alături de ei în recitaluri au venit pianista Clementina Ciucu-Ristea şi violonista Simina Croitoru.

După primăvara îngheţată a anului 2020, Poveştile instrumentelor vor redeveni Turnee de poveste, vor prinde viaţă întâi în aer liber, apoi în catedrale şi în sfârşit în sălile de concert, de la cele mai mici, la cele mai mari, redând speranţă, readucând publicului curajul de a veni alături de ceilalţi şi de a restaura unicitatea actului artistic viu, care presupune existenţa a doi parteneri: artistul şi publicul său.

Detalii pe povestileinstrumentelor.turneedepoveste.ro şi www.procontemporania.ro

01
/06
/16

În perioada 1-4 iunie 2016, Opera Comică pentru Copii organizează a doua ediție a Festivalului “Opera Copiilor”, în cadrul căreia sunt programate o serie de activități în aer liber, pentru întreaga familie, cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului. Evenimentele au loc în Parcul Herăstrău, la Muzeul Național al Satului “Dimitrie Gusti” și în Sala Mare a Operei Comice pentru Copii, fiecare zi din festival fiind completată cu un nou eveniment.

31
/05
/16

După un frumos recital cu sonatele lui Beethoven susţinut la finalul lunii mai, tânărul muzician MATEI VARGA, considerat a fi unul dintre cei mai mari pianişti români ai momentului, cu o frumoasă carieră internațională, vă invită din nou la Sala Radio, vineri, 3 iunie (19.00) la un concert 100% Brahms, pe care îl va prezenta alături de Orchestra Naţională Radio.

31
/05
/16

În perioada 1-4 iunie 2016, Opera Comică pentru Copii organizează a doua ediție a Festivalului “Opera Copiilor”, în cadrul căreia sunt programate o serie de activități în aer liber, pentru întreaga familie, cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului.

26
/05
/16

“Ca să fiu sincer, sunt foarte emoționat că voi cânta în București, consider că scoala românească de vioară este una dintre cele mai importante și știu că publicul are standarde înalte. Vreau să fac deci un concert foarte bun și sunt fericit că am această ocazie,” spune Ara Malikian. Peste doar câteva ore vom avea bucuria să-l vedem la Sala Radio pe  celebrul violonist spaniol de origine libaneză.

25
/05
/16

Apreciat peste hotare ca unul dintre cei mai mari pianişti români ai momentului, considerat de presa internaţională ca un continuator al tradiţiei stabilite de artişti de renume ca Dinu Lipatti sau Radu Lupu, MATEI VARGA este invitat marți, 31 mai (19.00) la Sala Radio, unde va prezenta o SEARĂ BEETHOVEN!

25
/05
/16

Astăzi, 25 mai, este ziua națională a Argentinei, această dată marcând finalul Revoluției din Mai (Revolución de Mayo, 1810), care a condus la separarea de Spania imperială.

24
/05
/16

Ministrul Culturii, Corina Şuteu, a anunţat, pe pagina sa de Facebook, că o va numi pe Beatrice Rancea în funcţia de manager interimar la Opera Naţională Bucureşti şi că va demara procedurile de separare ale ONB de Teatrul Naţional de Operetă şi Muzical „Ion Dacian”.

23
/05
/16

În această seară, cea dintâi montare a „Oedip”-ului enescian prezentată în Marea Britanie va avea premiera la Opera Regală Covent Garden, una dintre cele mai celebre scene muzicale ale lumii. Melomanii britanici, dar nu numai, vor avea astfel ocazia să descopere una dintre capodoperele incontestabile ale muzicii moderne într-un spectacol ce beneficiază de evoluția unor staruri internaționale de primă mărime.

20
/05
/16

Vineri, 20 mai 2016, în toate ţările Europei cei mai buni tineri muzicieni se vor întâlni pentru a cânta imnul Uniunii Europene ca simbol al susţinerii lor pentru Orchestra de Tineret a Uniunii Europene şi pentru viitorul viitorul culturii europene. În România, evenimentul va avea loc în fața Ateneului Român, de la ora 15.00. Dirijorul Gabriel Bebeșelea va asigura pregătirea şi conducerea orchestrei pentru acest eveniment.

19
/05
/16

EUROPAfest, singurul festival din Europa ce reunește patru genuri muzicale - jazz, blues, pop și clasic, se apropie de finalul ediției cu numărul 23. Un eveniment mult așteptat, Gala EUROPAfest, va avea loc sâmbătă, 21 mai, la Teatrul Odeon, începând cu orele 19:00.

18
/05
/16

Trei dintre formațiile muzicale Radio România – Orchestra Națională Radio, Orchestra de Cameră Radio și Corul Academic Radio participă şi în acest an la „Săptămâna Internaţională a Muzicii Noi” (SIMN) – ediţia 26 – derulată sub titlul “Limits… and Beyond!” (Limite… și dincolo de ele!).

17
/05
/16

O suită de evenimente de promovare a creației și personalității lui George Enescu, precum și a Concursului „George Enescu”, organizat în toamna acestui an, la București, vor avea loc la Institutul Cultural Român de la Varșovia pe data de 17 mai.

16
/05
/16

Dirijorul Vladimir Jurowski, noul director al Festivalului Internațional George Enescu, va avea, la inițiativa Institutului Cultural Român de la Viena, un dialog cu Ursula Magnes, coordonatoarea redacţiei muzicale a postului vienez radio klassik Stephansdom, pe 22 mai, începând cu ora 17.00, la Musikverein din Viena, în sala Horst Haschek Auditorium / Steinerner Saal.