Povestiri din Kolima (II), de Varlam Salamov – carte document la Polirom
https://www.ziarulmetropolis.ro/povestiri-din-kolima-ii-de-varlam-salamov-carte-document-la-polirom/

„Povestirile lui Salamov reprezintă o lectură esenţială pentru acei cititori interesaţi de experienţa Gulagului; ele vin din familia prozei lui Soljenitin, cu stilul şi filosofia ei izbitoare.” (The Telegraph). Editura Polirom a publicat de curând cel de-al doilea volum al uneia dintre cele mai tulburatoare capodopere ale secolului XX: Povestiri din Kolima, de Varlam Salamov.

Un articol de Petre Ivan|15 iulie 2015

Cel de-al doilea volum din „Povestirile din Kolîma” cuprinde ciclurile „Schiţe din lumea crimei”, „Renaşterea zadei” şi „Mănuşa sau PK-2”, în traducerea Magdei Achim şi a Alexandrei Fenoghen.

„Povestirile lui Şalamov reprezintă o lectură esenţială pentru acei cititori interesaţi de experienţa Gulagului; ele vin din familia prozei lui Soljeniţîn, cu stilul şi filosofia ei izbitoare”, scrie The Telegraph despre una dintre cele mai tulburătoare capodopere ale secolului XX.

Prima ediţie în limba rusă a „Povestirilor din Kolîma” a apărut la Londra, în 1978. În Rusia, ediţia integrală a Povestirilor avea să fie publicată abia unsprezece ani mai tîrziu.

Când sunt întrebat ce scriu, răspund: nu scriu amintiri. Nu există nici un fel de amintiri în Povestiri din Kolîma. Nu scriu nici povestiri, mai precis, mă străduiesc să nu scriu povestiri, ci o proză care să nu poată fi considerată literatură. Nu o proză a documentului, ci o proză încărcată de suferinţă ca un document. – Varlam Salamov

Despre Varlam Şalamov

Varlam Şalamov s-a născut la 18 iunie 1907 în Vologda, în familia unui preot. După terminarea şcolii, în 1924 s-a angajat ca tăbăcar într-o fabrică de pielărie, iar în 1926 a fost admis la Facultatea de Drept a Universităţii din Moscova.

În 1929 a fost arestat şi condamnat pentru editarea clandestină a „Testamentului lui Lenin”.  În 1931 a fost eliberat şi repus în drepturi, dar şase ani mai târziu a primit o a doua condamnare, de cinci ani, pentru „activitate contrarevoluţionară troţkistă” şi a fost trimis în Kolîma, unde a muncit în minele de aur.

În 1943, la anii de condamnare i-au fost adăugaţi alţi zece pentru afirmaţia că scriitorul Ivan Bunin „este un clasic rus”. Absolvirea cursurilor de felcer în 1946 i-a salvat viaţa, Şalamov executînd restul detenţiei ca angajat al unor spitale pentru deţinuţi.

A fost eliberat în 1951, dar a părăsit Kolîma abia în 1953. Perioada dintre anii 1954 şi 1973 a dedicat-o reconstituirii experienţelor din lagărele staliniste, pe care le-a reluat în „Povestiri din Kolîma”.

Şalamov a fost reabilitat în 1956 şi s-a mutat la Moscova. Grav bolnav, în 1979 a fost internat într-un azil de bătrîni, apoi transferat într-un spital de psihiatrie moscovit, unde a murit la 17 ianuarie 1982.

Foto: Povestiri din Kolima, de Varlam Salamov – polirom.ro

28
/02
/19

Este numită „un Salinger al generației Snapchat”, iar despre irlandeza Sally Rooney s-a mai spus că este „primul mare scriitor millenial” (The New York Times) și că „pur și simplu îți citește toate gândurile” (Vogue). Romanul său de debut, „Conversații cu prieteni”, a apărut la Curtea Veche Publishing. Volumul, numit de The Millions „un debut miraculos” a fost primit cu mult entuziasm și a fost recompensat deja cu premii importante.

26
/02
/19

Pe 28 februarie, de la ora 19.00, publicul larg, dar și cel de specialitate este așteptat la o reîntâlnire cu Eugène Ionesco, celebrul dramaturg fiind invitatul „virtual” al dezbaterii Eugen Ionescu/Eugène Ionesco: teatru și identitate culturală, prin intermediul unui interviu de arhivă unic și prea puțin cunoscut – pus la dispoziție de către Departamentul Arhivă Media și Documentare al TVR. Fragmente din acest interviu, realizat în anul 1967, vor fi proiectate în cadrul dezbaterii de la Teatrelli.

25
/02
/19

Editura Humanitas îi așteaptă pe iubitorii de carte marți, 26 februarie, de la ora 18.00, la Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu“ din Iași, la lansarea volumului "România, te iubesc!" (bestseller Gaudeamus 2018), cu texte de Paula Herlo, Rareș Năstase, Alex Dima, Cosmin Savu, Paul Angelescu și cuvânt înainte de Cristian Leonte, 

22
/02
/19

Douăsprezece episoade din viața scriitorului Romain Gary, surprinse de François-Henri Désérable în romanul-tribut „Un anume domn Piekielny” (Editura Humanitas Fiction).

11
/02
/19

De peste zece ani, Fundația Calea Victoriei oferă publicului o selecție mereu interesantă de cursuri și ateliere în domeniul artelor și științelor umanise și organizează numeroase evenimente culturale. Echipa Fundației a început anul acesta cu două evenimente având în centru pasiunea pentru muzica clasică și talentul dirijoral, dar și de povestitor, al dirijorului Tiberiu Soare: un concert extraordinar și relansarea a două volume despre muzica clasică.

05
/02
/19

CĂRȚI DE NEOCOLIT Tiparul apare în țara noastră la 1508 dar setea de cunoaștere, de informare a strămoșilor noștri este o realitate confirmată de existența numeroaselor copii ale unui manuscris răspândit în întreaga Europă, cu precădere în Bizanț, și anume ”Alexăndria”.