Pozitia copilului spală imaginea României în Franţa. Filmul are premiera în 15 ianuarie
https://www.ziarulmetropolis.ro/pozitia-copilului-spala-imaginea-romaniei-in-franta-filmul-are-premiera-in-15-ianuarie/

Filmul „Pozitia copilului”, regizat de Călin Peter Netzer, va avea premiera în cinematografele din Franţa pe 15 ianuarie, oferind astfel presei franceze ocazia de a elogia încă o dată „noul val” din cinematografia română, pe care îl consideră „lipsit de concesii”.

Un articol de Liliana Matei|12 ianuarie 2014

Filmul „Pozitia copilului„, regizat de Călin Peter Netzer, va avea premiera în cinematografele din Franţa pe 15 ianuarie, oferind astfel presei franceze ocazia de a elogia încă o dată „noul val” din cinematografia română, pe care îl consideră „lipsit de concesii”.

Lungmetrajul recompensat cu trofeul Ursul de Aur la Festivalul de la Berlin din 2013, prezintă un tablou al României postcomuniste, realizat fără menajamente, prin intermediul unei relaţii mamă-fiu.

Filmul, care va fi lansat în Franţa pe 15 ianuarie şi în Belgia pe 5 februarie, reprezintă în opinia criticilor francezi o bună ocazie de a cunoaşte şi mai bine „noul val” din cinematografia română, tot mai apreciat în străinătate, dar ai cărui regizori „suferă” în ţara lor, din cauza unei lipse severe de fonduri şi a unei veritabile penurii de cinematografe, notează Mediafax.

„Poziţia copilului” este o dramă care se sprijină mai întâi pe o relaţie patologică mamă-fiu, reliefată pe marele ecran de actriţa din rolul principal feminin, Luminiţa Gheorghiu.

Filmul alcătuieşte, prin intermediul acestei relaţii, portretul lipsit de concesii al unei Românii post-comuniste viciate de corupţia ce domneşte în instituţiile statului, mai ales în poliţie şi în justiţie.

Cornelia, interpretată de Luminiţa Gheorghiu, o mamă sexagenară ultraposesivă din înalta societate românească, „îşi sufocă” fiul adult, Barbu, interpretat de Bogdan Dumitrache, un bărbat imatur şi aflat complet sub influenţa mamei sale.

Barbu ucide accidental un adolescent dintr-o familie modestă în timp ce îşi conducea automobilul cu viteză. Cornelia va încerca absolut totul pentru ca Barbu să nu ajungă la închisoare, folosindu-se de relaţiile sale şi de banii ei.

Pozitia Copilului

Florin Zamfirescu şi Luminiţa Gheorghiu, soţ şi soţie în filmul „Pozitia copilului“

Acest film „minimalist” a fost turnat în mare parte în apartamente private. „Folosirea recurentă a camerei de filmat pe umăr epuizează privirea spectatorului, uneori până la nivelul ameţelii, o impresie întărită de indecenţa şi impunitatea care domnesc pe tot parcursul filmului”, afirmă autorii acestui articol apărut pe fluxul agenţiei de presă AFP.

Personajul intruziv al Corneliei, căreia nu-i scapă niciun detaliu din viaţa fiului ei, este inspirat din propria relaţie dificilă cu mama lui, a explicat regizorul Călin Peter Netzer în conferinţa de presă de la Berlin, după câştigarea Ursului de Aur.

Citiţi şi: Beta Cinema se va ocupa de distribuţia la nivel internaţional a filmului românesc „Poziţia copilului”

„Este povestea unei categorii sociale superioare mediei, în care acest gen de probleme sunt întâlnite mai des. În fostele ţări din Europa de Est marcate de cultura latină, părinţii sunt destul de posesivi”, a spus regizorul român.

În afară de locurile de filmare foarte restrânse, camera nu îi părăseşte aproape niciodată pe cei doi actori principali, întărind astfel aspectul sufocant al relaţiei lor.

Primind Ursul de Aur la Berlin, Ada Solomon, producătoarea filmului „Poziţia copilului”, a acuzat autorităţile române care „atacă cultura şi nu au înţeles că cinema-ul, cu vitalitatea sa actuală, este cel mai bun ambasador al ţării”.

Ada Solomon a spus că acel Urs de Aur îi va face mai puternici şi mai hotărâţi pe profesioniştii din cinematografia română, atacând „cenzura politică” şi denunţând totodată „cenzura comercială” care penalizează filmele de autor, împiedicându-le să ajungă la publicul larg.

Avantul cunoscut de cinema-ul românesc s-a tradus în ultimii ani prin succesele obţinute de mai mulţi regizori – Cristi Puiu, Cătălin Mitulescu, Corneliu Porumboiu şi Cristian Nemescu -, în special la Cannes, o recunoaştere internaţională confirmată în 2007 cu trofeul Palme d’Or atribuit regizorului Cristian Mungiu pentru filmul „4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile”.

În 2012, cel mai recent opus semnat de Cristian Mungiu, „După dealuri”, a câştigat la Cannes premiul pentru cel mai bun scenariu şi premiile pentru interpretare feminină.

Alţi cineaşti români au câştigat premii la alte festivaluri importante precum Locarno (Marian Crişan cu „Morgen” şi Adrian Sitaru cu „Valuri” şi „Din dragoste cu cele mai bune intenţii”) şi la Berlin (Florin Şerban, în 2010, cu „Eu când vreau să fluier, fluier”, recompensat cu Ursul de argint).

Foto din Pozitia copilului – Parada Film

24
/10
/14

Actrița Jacqueline Bisset, care joacă rolul soției fostului șef al FMI Dominique Strauss-Kahn, în controversatul Welcome to New York, al lui Abel Ferrara, se va întâlni cu spectatorii din București după proiecția specială a filmului din această seară, de la ora 22.00, la Cinema Elvira Popescu.

22
/10
/14

Nu-i înțeleg pe cei care nu-l simpatizează pe Woody Allen. Pe cei cărora le este indiferent. Nu trebuie să-l iubești. Însă este unul din marile mistere ale lumii inaderența unora la umorul său. La personajul său, aproape dispărut din filmele, nesfârșite, ale ultimilor ani, dar intrat în panoplia comicilor indispensabili ai cinematografiei.

22
/10
/14

Desenator, gagman, muzician, regizor, scenograf, mim, cineast, om de televiziune, poet, Pierre Étaix debutează pe scenă, pe care nu o va părăsi niciodată. Fascinat însă de marele ecran, la începutul anilor 1960, va începe să regizeze filme, alături de prietenul său Jean-Claude Carriere.

22
/10
/14

De la producătorii comediei de succes ,,Love Building”, vine din 26 decembrie pe marile ecrane Alt Love Building, un film cu Dragoş Bucur, Alexandru Papadopol şi Dorian Boguţă în rolurile principale, distribuit în cinematografe de Freeman Entertainment.

22
/10
/14

Anamaria Marinca, cea care interpretează rolul Irmei în drama de război "Furia: Eroi anonimi/ Fury", a declarat, la premiera lungmetrajului de la Festivalul de Film de la Londra, că Brad Pitt, alături de care joacă în această peliculă, şi regizorul David Ayer au fost "sprijinul" său.

22
/10
/14

Les Films de Cannes à Bucarest se deschide vineri, 24 octombrie, de la ora 17.30, la Cinema Studio cu Trece şi prin perete, în regia lui Radu Jude, singurul film selecţionat – şi premiat – anul acesta la Cannes. În închuiderea festivalului, pe 30 octombrie, de la ora 20.00, va rula White God/ Oraşul câinilor, câştigătorul secţiunii Un certain Regard la Festivalul de la Cannes şi candidatul Ungariei la Oscar.

21
/10
/14

MARI FILME ROMÂNEŞTI UITATE „La capătul liniei”, poate cel mai important lungmetraj al lui Dinu Tănase, director de imagine devenit regizor, este o mostră de cine-verite întârziat, însă alb-negrul imaginii, surprinderea unei realităţi necosmetizate şi jocul credibil al actorilor îl fac unul din cele mai bune filme româneşti ale anilor `80.

21
/10
/14

BIEFF continuă programul de succes prezentat în colaborare cu una dintre cele mai importante manifestări culturale axate pe experimentul cinematografic: Programul Special Oberhausen, dedicat în acest an femeilor regizor, cărora le-au revenit majoritatea premiilor la Oberhausen 2014.

21
/10
/14

Anul acesta Rusia va fi invitat de onoare al Târgului Internațional de Carte „GAUDEAMUS” organizat de Radio România. În premieră absolută, românii vor avea parte de o săptămână a mâncărurilor tradiţionale din Rusia (la unul dintre restaurantele din Centrul Vechi al Bucureştiului) și se vor bucura de colecția de aur MOSFILM pe DVD, pentru că Zilele Filmului Rus, deja tradiționale, vor fi dedicate celor 90 de ani de la înființarea concernului cinematografic Mosfilm.

19
/10
/14

După un program intensiv de filme cu un palmares internațional impresionant și o serie de evenimente speciale inedite, „Festivalul Internațional de Film Comedy Cluj” și-a desemnat câștigătorii sâmbătă seară. Pelicula „Jacky în regatul femeilor”, de Riad Sattouf, a fost dublu premiată: Cel Mai Bun Film și Cel Mai Bun Scenariu.

19
/10
/14

Filmele câștigătoare ale celor mai importante premii pe Croazetă în acest an, retrospective, invitați celebri și discuții despre cinema pot fi găsite în programul celei de-a 5-a ediții a festivalului „Les Films de Cannes a Bucarest“ (24-30 octombrie), inițiat și patronat de Cristian Mungiu.

18
/10
/14

Cineastul spaniol Pedro Almodovar a fost recompensat vineri seară, la Lyon, cu premiul Lumière, o distincţie care recompensează un cineast cu o contribuţie remarcabilă în lumea filmului.