Sâmbătă, 8 aprilie, de la ora 19.30, iubitorii de teatru şi poezie sunt aşteptaţi la Teatrul Odeon din Capitală, la premiera spectacolului-poem „Acestui întuneric distrugător”, ce îmbină, într-un concept original, teatru şi poezie, pe texte ale poetei Angela Marinescu, cuprinse în „Jurnal scris în a treia parte a zilei” şi în volumul de poezie „Intimitate”.
Un articol de Petre Ivan|29 martie 2023
După premiera din 8 aprilie, spectacolul va mai putea fi văzut la Teatrul Odeon în datele de 20 aprilie, 18 și 25 mai, apoi alte trei reprezentații vor fi programate la Muzeul Național al Literaturii Române. Două dintre reprezentațiile spectacolului vor fi accesibilizate pentru publicul cu deficiențe de auz.
Echipa artistică și de realizare a spectacolului îi reunește, într-o formulă unică, pe:
Mihai Ignat (poet, dramaturg), ce semnează dramatizarea textelor
Lorena Zăbrăuțanu – regia
Iulia Georgeta Popescu și Alexandru Pribeagu – distribuția
Maria Nicola – scenografia, grafica
Andrei Mihai – sound design
Alexandru Pribeagu – mișcarea scenică
Lavinia Chițu – interpretarea/accesibilizarea pentru persoane cu deficiențe de auz
Spectacolul se bucură de consultanța artistică a poetei Angela Marinescu.
La reprezentația din 8 aprilie, un număr de locuri (cu acces gratuit) este rezervat studenților de la Facultatea de Litere a Universității București.
Premiera va avea loc în prezența doamnei Angela Marinescu și a domnului Mihai Ignat și va fi urmată o sesiune de întrebări și răspunsuri și de un colocviu adresat studenților de la Facultatea de Litere a Universității București.
Poezia bună poate da o minte mai clară într-un cotidian marcat de valori „grăbite” și adesea nesigure. „Poeții buni sunt precum anticorpii. Atunci când este ceva rău în corpul social, ei sunt generați pentru a neutraliza infecția”, spunea Ion Mureșan, iar lirica Angelei Marinescu, cu un timbru distinct în poezia feminină contemporană, confirmă cu asupra de măsură aceste cuvinte.
În contextul actual, în care ne refugiem din ce în ce mai mult în plăcerea oferită de ecranul telefonului și al tabletei, în care a citi emoții ajunge să fie un lux, poezia devine una dintre cele mai puternice surse de emoție artistică.
„Prin conceptul regizoral mi-am propus să fac portretul unui singur om împărțit în două. Nu spun personaj, pentru că nu există personaj în acest spectacol. Există doar un om în care sunt cuprinse două jumătăți ce dialoghează, se ceartă, își pun una alteia întrebări și își dau răspunsuri. O parte feminină și o parte masculină ale aceluiași ‘eu’, care se urăsc și se iubesc deopotrivă. Fiecare dintre noi ne urâm și ne iubim pe noi înșine; am putea spune că suntem într-o relație complicată cu propria ființă.” – Lorena Zăbrăuțanu, regizoarea spectacolului
Angela Marinescu este una dintre valorile patrimoniului cultural național. Cu volumul „Blindajul final” (1981), ea a rupt rândurile, nu doar năpustindu-se pe locurile de marcă, dar și devenind un fel de „patroană” a lirei feministe din optzecismul imediat.” A publicat peste 15 volume de versuri, un volum de eseuri, precum și un „Jurnal scris în a treia parte a zilei”. În bibliografia sa, pe lângă poezie, mai figurează și câteva antologii editate în țară sau în străinătate, în limbile engleză, germană, poloneză. A primit numeroase premii pentru creaţia sa: premiul „Nichita Stănescu” (1990), Premiul Uniunii Scriitorilor din România (1996 şi 2000), Premiul Naţional de Poezie „Mihai Eminescu” – Opera Omnia (2004); a fost prima laureată a Premiului Național „George Bacovia în 2017. În aprilie 2018, la Varşovia în cadrul Zilelor Poeziei UNESCO a fost lansată antologia de poezie contemporană românească şi poloneză cu titlul “Poduri/Mosty” care cuprinde poeme semnate de zece poeţi din România şi zece din Polonia, Angela Marinescu regăsindu-se pe lista poeţilor români. În cadrul Festivalului EUROPALIA, 2020 – ediție dedicată României, Angela Marinescu a participat, la Bruxelles, alături de alte câteva dintre cele mai reprezentative poete contemporane, la dezbaterea intitulată „De la force poetique. Quatre cinq poetes roumaines”.
Spectacolul este parte a unei trilogii dramatice lansate în anul 2022 cu spectacolul “NO RA – femininul norilor”, dedicat poeziei Norei Iuga și care va continua, în 2024 cu un spectacol dedicat liricii Martei Petreu.
BILETE pentru premiera din 8 aprilie se găsesc pe site-ul Teatrului Odeon – și la casa de bilete a teatrului.