Premiera la Opera Comica pentru Copii cu musicalul Micuta Dorothy
https://www.ziarulmetropolis.ro/premiera-la-opera-comica-pentru-copii-cu-musicalul-micuta-dorothy/

Luna februarie aduce o nouă premieră pe scena Operei Comice pentru Copii, musicalul Micuţa Dorothy, de Marius Țeicu, în regia Antoanetei Cojocaru, pe libretul Silviei Kerim. Premiera are loc sâmbătă, 11 februarie, de la ora 17:00, şi duminică, 12 februarie, de la ora 11:00, la Sala Mare a Operei Comice pentru Copii.

Un articol de Petre Ivan|8 februarie 2017

Inspirat din celebrul roman Vrăjitorul din Oz, de Lyman Frank Baum, musicalul reunește o echipă tânără și energică, care transmite multă bucurie. Dorothy este o fetiță care locuiește la o fermă din Kansas, dar își dorește întotdeauna ceva mai bun.Micuta Dorothy

Am acceptat cu bucurie propunerea Operei Comice pentru Copii, în special pentru că este un teatru tânăr și viu. Îi felicit din toată inima pentru evoluția din acești ani și pentru munca depusă ca cei mici să cunoască pe lângă sport, excursii și alte activități, arta, care îi va sprijini infinit mai mult în viață, precum cărarea galbenă care o însoțește pe Dorothy. –  Antoaneta Cojocaru, regizoarea spectacolului.

“Copiii sunt cei mai iscusiți creatori de vise. Imaginația, curajul și inteligența lor îi ajută să depășească orice limită și să creeze lumi noi, în care cei mari au acces doar dacă știu parola. Micuța Dorothy ne dezvăluie o asemenea lume, pe care vă invit s-o privim cu ochi de copil și s-o simțim cu inima plină de iubire și bucurie. Exemplul ei ne inspiră pe fiecare dintre noi să ne transformăm propriul Kansas într-un palat de smarald”, spune, la rândul său, Felicia Filip, managerul Operei Comice pentru Copii.

Până la finalul stagiunii curente, Opera Comică pentru Copii pregătește alte 13 spectacole în premieră. Biletele sunt disponibile în rețeaua bilete.ro.

Foto: Micuta Dorothy – facebook

02
/08
/21

Născută în România, Mara și-a început pregătirea muzicală la vârsta de 6 ani. Stilul său elegant și subtil a atras repede atenția audienței și criticilor, fiind invitată să cânte alături de mai multe filarmonici din țară.

02
/08
/21

Clujenii de la Grimus continuă promovarea viitorului lor album de studio printr-o piesă nou lansată - „Albie” – o piesă care ar fi trebuit să fie un simplu intermezzo pe noul album de studio Grimus, dar producătorii Alexei Țurcan și Dan Georgescu de la UNDA Recording Studios au fost de altă părere. Astfel, „Albie” a devenit prin aportul lor o piesă de sine stătătoare, cu o atmosferă aparte nu doar în cadrul noului disc, ci și raportat la întreaga discografie Grimus.

02
/08
/21

Sibiu Jazz Festival 2021 promite o nouă revedere cu farmecul jazzului, în perioada 13-15 august, în Piața Mare din Sibiu, cu un line up dedicat bucuriei de a trăi pe note. După o perioadă de acalmie națională, Sibiul continuă să revitalizeze ideea de jazz, perpetuând o tradiție muzicală consacrată la nivel internațional.

29
/07
/21

Vineri, 30 iulie, începe cea de-a III-a ediție a Festivalului SoNoRo Musikland în Brașov. Concertul de deschidere va avea loc la Muzeul Județean de Istorie Brașov, în curtea Bastionului Țesătorilor, una dintre clădirile de patrimoniu emblematice ale vechiului oraș, și face parte din agenda estivală a Bastionului Artiștilor.

23
/07
/21

În perioada 23 iulie - 26 septembrie, se va desfășura seria de concerte live „Alternative Brunch”, dedicată tuturor celor a căror poftă de muzică nu ține cont de oră. Sezonul din acest an înseamnă 12 concerte, susținute de patru trupe, în trei orașe din Republica Moldova și România: Iași, Bacău și Chișinău.

22
/07
/21

Între 16 și 24 iulie EUROPAfest sărbătorește vara cu o ediție bogată în jazz. Diferite stiluri și ritmuri cu artiști din 20 de țări se pot auzi zilnic la Sala Auditorium a Palatului Regal / Muzeul Național de Artă al României.

08
/07
/21

EUROPAfest lansează invitația unui maraton de 9 zile de muzică live. În perioada 16-24 iulie București devine capitala jazz-ului. Seară de seară, scena Sălii Auditorium a Palatului Regal/Muzeul Național de Artă al României va găzdui concerte, recitaluri, seri de jam sessions, spectacole de gală cu artiști din 20 de țări. Biletele s-au pus în vânzare […]