Premiile Astra Film Festival 2019: „Teach”, cel mai bun documentar românesc, dezvoltat la Sibiu
https://www.ziarulmetropolis.ro/premiile-astra-film-festival-2019-teach-cel-mai-bun-documentar-romanesc-dezvoltat-la-sibiu/

Premiile Astra Film Festival 2019 merg în Franţa, Belgia, Israel, Estonia şi România!

Un articol de Liliana Matei|21 octombrie 2019

Câștigătorii celei de-a XXVI-a ediții a Festivalului Internațional Astra Film de la Sibiu au fost anunțați sâmbătă, 19 octombrie, în cadrul Galei de Decernare a Premiilor, care a avut loc la Filarmonica de Stat Sibiu. Juriile celor 4 competiții au avut de ales dintr-o selecție finală de 46 de filme.

Premiul pentru „Cel mai bun film din Competiția Internațională” a fost acordat filmului ”Immortal (Nemuritor) de Ksenia Okhapkina pentru că dezvăluie dintr-o perspectivă foarte particulară moduri în care aparatul de stat poate modela mințile noilor generații utilizând discursul imperialist propagat de o agendă politică toxică. Din motivația juriului competiției Internațional, format din Olivia Cooper-Hadjian, Martin Horyna și Claudiu Turcuș: „Filmul e o declarație împotriva dinamicii periculoase a naționalismului care se răspăndește peste tot în lume.

I See Reed People” (Văd roșu) de Bojina Panayatova a fost alegerea juriului pentru Premiul „Cel mai bun film din Competiția Europa Centrală și de Est”, pentru complexitatea misiunii pe care și-a asumat-o regizoarea, și anume aceea a înțelegerii naturii legăturilor familiei ei cu fostul regim comunist din Bulgaria. Din motivația juriului competiției Europa Centrală și de Est, format din Peter Dale, Zhang Yang și Mirela Nagâț: „Un film captivant care pune întrebări grave și profunde cu privire la viața de după căderea regimurilor totalitare.

Pentru că cele 11 filme din competiția România sunt foarte diferite ca abordare, o parte din ele tratează subiecte importante prin intermediul unor povești puternice, iar altele își spun povestea mai mult prin imagini decât prin cuvinte, juriul competiției, format din Michael Stewart și Miquel Martí Freixas, a hotărât să acorde două premii. Premiul pentru „Cea mai bună regie în Competiția România” a fost oferit regizoarelor Anne Schiltz și Charlotte Gregoire pentru filmul „Pastures New” (Cei ce rămân) datorită relației profund etice pe care autoarele au cultivat-o cu personajele, rezultatul fiind un film în care observația atentă se îmbină cu emoția.

Premiul pentru „Cel mai bun film din Competiția România” i-a revenit documentarului „Teach” (Profu’) de Alex Brendea pentru dorința de a dezvălui personalitatea unui om în toată complexitatea sa și pentru decizia regizorală de a lăsa spectatorului libertatea de a judeca singur. Filmul a fost dezvoltat în cadrul programului Romanian Docs in Progress la Astra Film Festival 2016 și a avut premiera mondială la Astra Film Festival 2019. „Vin de foarte multă vreme la Astra Film Festival și tot timpul am avut foarte multe lucruri de învățat aici”, a declarat regizorul Alex Brendea.

My Fathers Son” (Fiul tatălui meu) de Hillel Chaim Rate, un portret sensibil și foarte cinematografic al legăturii dintre tată și fiu, a primit Premiul pentru „Cel mai bun film din Competiția DocSchool”. Din motivația juriului, format din Aleksandar Govedarica și Liviu Tipuriță: „Am apreciat modul în care regizorul împletește gesturi banale cu momente de spiritualitate în ceea ce devine povestea căutărilor protagonistului pentru atingerea unui scop în propria lui viață.” Premiul pentru „Cea mai bună regie în Competiția Docshool” l-a primit Hadas Hechter pentru filmul „The Opposite of Love Is Not Hate” (Dincolo de dragoste nu e neapărat ură). Din motivția juriului: „Am apreciat curajul, sensibilitatea și echilibrul cu care autoarea înfruntă un secret întunecat din trecutul familiei.

În cadrul DocTank, programul dedicat profesioniștilor din industrie, care încurajează producția de film documentar din România și din Europa, au fost desemnate 3 proiecte câștigătoare din cele 10 selectate. Premiul de dezvoltare Astra Film Lab oferit de HBO Europa a fost înmânat unui proiect cu mult potențial: „Our Men” de Mirona Radu. Premiul de post-producție Astra Film Lab oferit de CineLab a fost decernat unui proiect cu o narațiune clară și coerentă: „Heavy Roots” (Legături) de Jacopo Marzi. Premiul pentru cel mai promițător proiect Astra Film Lab oferit de Pitch the Doc a mers către un proiect care trece de cărările bătătorite și schematicile obișnuite: „Telciu” de Vlad Petri.

Ne bucurăm că am trăim împreună la Sibiu orele Astra(le) ale filmului de non-ficțiune. În zilele care au trecut am avut privilegiul să trăim experiențe noi, să cunoaștem alte lumi, să ne îmbogățim și poate să ne schimbăm”, a declarat Dumitru Budrala, director fondator Astra Film Sibiu.

Astra Film Festival Sibiu se află sub Înaltul Patronaj al Președintelui României.

Astra Film Festival 2019 este organizat de Astra Film, CNM Astra și Fundația Astra Film, cu sprijinul Consiliului Județean Sibiu, al Ministerului Culturii și Identității Naționale și al Centrului Național al Cinematografiei. Evenimentul este cofinanțat de Consiliul Local Sibiu prin Primăria Municipiului Sibiu.

16
/05
/23

Sunt ultimele zile în care te mai poți înscrie la rezidența online New Draft, deschisă tuturor absolvenților facultăților de profil, scenariștilor sau autorilor cu un scenariu de film în faza incipientă. Nu rata șansa de a face parte dintr-un program 100% online, gratuit, și de a avea întâlniri de lucru cu producătorii Ada Solomon, Tudor Giurgiu și Bianca Oana. Termenul limită de înscriere este 20 mai 2023.

15
/05
/23

F-SIDES Cineclub, sezonul 4, ajunge în luna mai la Timișoara! Alături de alte trei programe pregătite pentru 2023 de organizatoarele proiectului F-SIDES în această ediție, lansată în aprilie la București, cineclubul și-a propus să-i ofere publicului proiecții de film axate pe creațiile a opt regizoare, în tandem cu materiale literare produse de opt scriitoare contemporane din România.

12
/05
/23

”Jeanne du Barry”, filmul regizat de Maïwenn, care joacă alături de Johnny Depp, deschide cea de-a 76-a ediţie a Festivalului de Film de la Cannes (16-27 mai) și ajunge în această toamnă în cinematografele din România, distribuit de Independența Film.

11
/05
/23

9 lungmetraje și 16 scurtmetraje intră în competiția Zilelor Filmului Românesc la TIFF.22. Selecția include câteva dintre cele mai bune filme românești ale anului trecut, dar și producții care vor avea premiera mondială în iunie, la Cluj-Napoca. În cadrul Zilelor Filmului Românesc sunt acordate trei premii: pentru cel mai bun lungmetraj, pentru cel mai bun debut, dar și pentru cel mai bun scurtmetraj.

08
/05
/23

ICR dă startul celei de-a 27-a ediții FFE chiar de Ziua Europei, 9 mai, la Timișoara, Capitala europeană a culturii în 2023. Festivalul va continua în țară la Oravița (Casa de Cultură "George Motoia Craiu"), între 12-14 mai, la Curtea de Argeș (Centrul de Cultură și Arte "George Topîrceanu"), între 18-20 mai, la Botoșani (Cinema Unirea), între 18-21 mai și la Gura Humorului (Casa de Cultură), între 19-21 mai.

28
/04
/23

La invitaţia Cinematecii din Oslo, care va găzdui în perioada 5-14 mai un festival al filmului românesc, ce include şi o retrospectivă dedicată regizorului Cristian Mungiu, am scris un scurt text despre cum arată cinematografia română în prezent.