Presa franceză, fermecată de spectacolul românesc „Solitaritate“
https://www.ziarulmetropolis.ro/presa-franceza-fermecata-de-spectacolul-romanesc-solitaritate/

Spectacolul „Solitaritate” a primit cronici elogioase în publicaţiile franceze, la Festivalul de la Avignon.

Un articol de Liliana Matei|22 iulie 2014

Spectacolul regizat de Gianina Cărbunariu, prezentat de Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu în selecția oficială a Festivalului de la Avignon, s-a bucurat de un imens succes de public încă de la primele reprezentaţii.

Biletele la toate spectacolele programate până pe 27 iulie s-au epuizat. Spectacolul este însoțit de o expoziție ce poartă semnătura lui Dan Perjovschi, intitulată „Ziarul Vertical”, parte a proiectului „Moving Cities/Oraşe în mişcare”.

Nu numai publicul, ci şi criticii de teatru prezenţi au reacţionat după vizionarea spectacolului, mai multe cronici elogioase apărând în cele mai importante publicaţii franceze.

Cotidianul „Libération“ titrează în mod sugestiv sub semnătura lui René Solis – „La Roumanie des grandeurs“ şi salută forţa dramatică a acestui spectacol, care este „un portret al României, dar şi o oglindă a Europei“. „Totul este de vânzare în Solitaritate, începând cu locurile din teatru“, notează autorul, care apreciază şi umorul spectacolului, în care bancurile pe tema capitalismului par sǎ le continue pe cele de altădată din vremea comunismului.

René Solis are cuvinte de laudă pentru „acuitatea privirii politice“ a Gianinei Cărbunariu şi pentru jocul celor nouă actori din distribuţie, cu accent pe prestaţia actriţei Ofelia Popii.

Actori excelenți

Agenţia France Presse scrie că „noii demoni ai României sunt prezenţi pe scena de la Avignon“, într-un spectacol care vorbeşte despre „marginalizarea romilor, despre individualismul galopant şi despre corupţie“. AFP o citează pe Gianina Cărbunariu, care spune că această piesă nu pretinde să salveze lumea, ci invită în fiecare seară o comunitate să vină la spectacol, să reflecteze şi să-şi împărtăşească ideile. „Dacă nu încercăm să trăim împreună, atunci riscăm să murim cu toţii!“, subliniază autoarea.

Magazinul de actualitate culturală les Inrocks titrează: „Solitaritate, un portret nemilos al societăţii româneşti“. „Tratate cu o ironie cu atât mai eficace cu cât sunt exprimate de actori excelenţi, toate temele abordate de Gianina Cărbunariu se referă la evenimente reale. Punând accent exact pe lucrurile care ne dor, umorul său devastator ne aminteşte de propriile noastre contradicţii de europeni privilegiaţi“.

Până acum, România a mai fost invitată în secţiunea oficială a Festivalului de la Avignon în anul 1996, când Silviu Purcărete a prezentat „Danaidele“. Au mai fost spectacole invitate în secţiunea OFF, însă după 18 ani are loc a doua invitaţie a unui spectacol din ţara noastră în secţiunea IN (oficială).

„Solitaritate” este o coproducţie a Teatrului Naţional „Radu Stanca” Sibiu și Théâtre National de la Communauté Française de Belgique, în colaborare cu Odéon-Théâtre de l’Europe și Le Festival d’Avignon 2014. O producție originală pentru ORAȘE PE SCENĂ – CITIES ON STAGE, proiect finanțat cu sprijin din partea Comisiei Europene. Un spectacol finanțat cu sprijin din partea Ministerului Culturii din România. Turneul acestui spectacol este realizat, de asemenea, cu sprijin din partea Institutului Cultural Român.

INFO

DISTRIBUŢIA: Marius Turdeanu, Ciprian Scurtea, Florin Coşuleţ, Diana Fufezan, Ofelia Popii, Mariana Mihu, Adrian Matioc, Cristina Ragos, Ali Deac.

Decor, video şi light design: Andu Dumitrescu; COSTUME: Andrei Dinu; MUZICA: Bogdan Burlăcianu; COREGRAFIA: Florin Fieroiu

Foto din spectacolul „Solitaritate“ – Paul Baila

 

17
/02
/17

Cu prilejul „Zilei Brâncuși ” care se sărbătorește la nivel național în fiecare an, la 19 februarie, MNAR prezintă în perioada 19-26 februarie 2017 o selecție de fotografii-document care surprind pe de o parte etapele instalării Coloanei Infinitului la Târgu-Jiu și pe de altă parte atmosfera atelierului parizian al lui Constantin Brâncuși care, în unele imagini, apare alături de sculpturile sale.

17
/02
/17

DaKINO 26 demarează miercuri, 1 martie 2017, la Cinema PRO, cu proiecția în premieră în România a filmului Manchester by The Sea (6 nominalizări la Premiile Oscar 2017), cu Casey Affleck și Michelle Williams în rolurile principale. Festivalul Internațional de Film DaKINO, ediția a 26-a, va avea loc în perioada 1-5 martie 2017 la Cinema Pro, Studioul Horia Bernea — Cinema Muzeul Țăranului și ARCUB.

17
/02
/17

O cărticică scrisă în 1943 de Antoine de Saint-Exupery, pasionat aviator, autor de cărţi de aventuri şi amintiri, reporter de război, avea să devină cea mai celebră operă literară de limbă franceză din secolul XX şi să creeze un simbol cu valoare de cult. După succesul înregistrat la Cluj Napoca si Brașov, unde s-au jucat cate doua reprezentații cu casa închisă, "Micul Print" pornește mai departe în călătorie, oprindu-se si la Alba Iulia și Sibiu.

17
/02
/17

Regizorul finlandez Aki Kaurismaki a anunțat joi, în cadrul Festivalului de Film de la Berlin, că a decis să renunțe la activitatea cinematografică. Apreciatul cineast are șanse mari să obțină Ursul de Aur cu pelicula sa din competiție, pelicula ''The Other Side of Hope''. ''Sunt obosit. Vreau să încep să îmi trăiesc viața mea, în sfârșit'', a explicat regizorul de 59 de ani.

17
/02
/17

Într-o zi de 17 februarie avea loc, la Milano, premiera mondială a operei "Madame Butterfly" de Puccini. Tot într-o zi de 17 februarie încetau din viață Giordano Bruno (susţinător al teoriei coperniciene conform căreia Pământul şi celelalte planete se rotesc în jurul Soarelui şi în jurul propriilor axe) și celebrul dramaturg francez Moliere (Jean Baptiste Poquelin).

16
/02
/17

Disponibil acum pe platforma gratuită Cinepub, "Fraţii Dabija", în regia lui Cătălin Drăghici, este un documentar experiment de o oră prezentat prima dată în 2015 în câteva festivaluri (Montreal, Astra Sibiu).

16
/02
/17

Biletele individuale pentru Festivalul Enescu 2017 s-au pus în vânzare în această dimineață (16 februarie), de la ora 10.00, în rețeaua EVENTIM, atât online, cât și în rețeaua magazinelor EVENTIM din întreaga țară la birourile EVENTIM din București și din țară, precum și pe site-urile EVENTIM din străinatate şi în reţelele EVENTIM internaţionale. Între 2 și 24 septembrie, Festivalul Enescu aduce la București și în alte șapte orașe din peste 3.000 de artiști din întreaga lume în cadrul a 80 de evenimente.

15
/02
/17

“Fac multă comedie – în proporţie de 75-80%, dar o fac cumva împotriva firii mele. Eu sunt un tip romantic, melancolic, reflexiv, am exaltări doar pe scenă.” – George Ivașcu. În copilărie a jucat fotbal pe maidan, în cartierul Militari. A stat în poartă şi a apărat până şi-a rupt mâna. Mai târziu, şi-a apărat visurile, jucând nu între blocuri, ci pe marea scenă a Teatrului Naţional din Bucureşti. Apoi a construit un teatru, Teatrul Metropolis. George Ivașcu, actorul și directorul Teatrului Metropolis, împlinește astăzi 49 de ani.

15
/02
/17

Concertul Orchestrei Naţionale Radio din 17 februarie 2017, ora 19.00, de la Sala Radio, îl va aduce la pupitru pe cunoscutul dirijor Cristian Oroșanu. Programul va cuprinde exclusiv muzică rusă, respectiv Simfonia concertantă în mi minor pentru violoncel şi orchestră, op. 125 de Prokofiev, avându-l ca solist pe tânărul violoncelist Ştefan Cazacu, şi superba Simfonie Manfred în si minor, op. 58, de Ceaikovski.

15
/02
/17

Teatrul Apollo111 și Asociația SUB25 anunță lansarea proiectului SATELIT, dedicat regizorilor români tineri. Acești sunt invitați să înscrie în concurs proiecte de teatru după texte scrise de autori români contemporani. Membrii echipei artistice (regizor, scenograf, coregraf, compozitor etc; actorii nu sunt incluși) trebuie să aibă sub 35 de ani. Două proiecte câștigătoare vor fi produse și montate pe scena teatrului Apollo111.

15
/02
/17

Joacă la Teatrul Excelsior în #EmojiPlay, un spectacol admirabil semnat Gigi Căciuleanu. Adrian Nour – talentat actor, dansator, cântăreț – vorbește despre spectacol, despre creatorul acestuia, despre emoticoane – „colegi” de scenă… Vă îndemnăm să vedeți această creație în 16 februarie – de la ora 19:00. Cu dragoste de teatru în luna în care e sărbătorită dragostea!