Preselecţie pentru Corul de Copii Radio
https://www.ziarulmetropolis.ro/preselectie-pentru-corul-de-copii-radio/

CORUL DE COPII RADIO caută noi talente! Dirijat de VOICU POPESCU, ansamblul component al Orchestrelor şi Corurilor Radio România aniversează în acest an 70 de ani de activitate. Un moment extrem de important pentru cor îl reprezintă recenta participare în finala uneia dintre cele mai prestigioase competiţii corale internaţionale: LET THE PEOPLES SING, în cadrul căreia la Munchen, pe 11 octombrie 2015, Corul de Copii Radio a evoluat alături de numai alte 8 ansambluri selecţionate din aproape 100 din Europa.

Un articol de Petre Ivan|7 noiembrie 2015

Radio România organizează așadar duminică, 8 noiembrie 2015, de la ora 10.00, o preselecţie pentru Corul de Copii Radio, la sediul Radiodifuziunii Române (str. Temişana, nr. 31, sector 1, Bucureşti). Înscrierile se fac în ziua preselecţiei. Sunt admişi elevi cu vârsta între 8-13 ani – pentru fete şi 8-10 ani – pentru băieţi.

Înfiinţat în 1945, Corul de Copii Radio a avut o evoluţie spectaculoasă încă de la apariţia sa. Fondatorul său, dirijorul Ion Vanica, urmat de Elena Vicica şi Eugenia Văcărescu Necula, au contribuit decisiv la destinul artistic al ansamblului, făcând din acesta o adevărată şcoală de educaţie prin muzică a tinerelor generaţii.

Aici şi-au început formarea mari artişti români, ca Ileana Cotrubaş, Silvia Voinea, Voicu Enăchescu, George Crăsnaru, Roxana Briban, Roxana Constantinescu şi mulţi alţii.

În prezent, Corul de Copii Radio este condus de dirijorul Voicu Popescu. Începând din anul 2014, la pregătirea Corului de CopiiCor Copii Radio Radio lucrează şi pianista Magdalena Faur, care acompaniază repetiţiile şi concertele ansamblului.

Cele peste 50 de participări la festivaluri, turnee şi concursuri internaţionale în aproape toate statele Europei, în Japonia, SUA şi Canada, au adus Corului de Copii Radio distincţii şi premii şi au contribuit la acordarea, în 2004, de către Federaţia Corurilor din Uniunea Europeană, a titlului de AMBASADOR CULTURAL AL UNIUNII EUROPENE.

Spectacolele Corului de Copii Radio depăşesc graniţele unui simplu concert, momentele muzicale fiind completate de joc dramatic, sugestive elemente de recuzită şi proiecţii video. Recitalurile, concertele a cappella, contribuţiile aduse interpretărilor unor capodopere vocal-simfonice alături de Orchestra Naţională Radio, Orchestra de Cameră Radio, Orchestra Filarmonicii „George Enescu”, Filarmonica din München, Orchestra de Stat Bavareza – sub bagheta unor mari maeştri români şi străini ca Iosif Conta, Ludovic Bacs, Horia Andreescu, Christian Badea, Jing Wang, Lawrence Foster, Wayne Marshall, Zubin Mehta etc. – au dezvăluit deosebitele calităţi interpretative ale formaţiei.

Foto: Corul de Copii Radio – orchestreradio.ro

30
/05
/23

Formația post-punk britanică Dry Cleaning va concerta pentru prima dată la București – miercuri, 31 mai, după ora 20, la Control Club. Cunoscută pentru stilul unic bazat pe spoken word, trupa se află într-un turneu european pentru promovarea celui mai recent release, ”Swampy”.

29
/05
/23

Cea de-a doua ediție a Bucharest Opera Festival aduce pe scena Operei Naționale București producţii de pe două importante scene europene : „Manon Lescaut” de G. Puccini, coproducţie Teatrul Național din Belgrad – Opera Madlenianum (17 iunie) şi „Pelleas și Melisande” de Debussy,  producţie a Operei Maghiare de Stat din Budapesta (23 iunie). 

26
/05
/23

Corul Național de Cameră „Madrigal - Marin Constantin” dirijat de Cezar Verlan, invită publicul la primul concert dedicat celor mai mici spectatori - bebelușilor (0-12 luni) și femeilor însărcinate. Concertul „Madrigal for Babies” este organizat cu prilejul Zilei Internaționale a Copilului, și are loc sâmbătă, 3 iunie 2023, începând cu ora 11:00, la Circul Metropolitan București.

25
/05
/23

Uniunea Muzicienilor Interpreți din România anunță lansarea celei de-a zecea ediții a concursului pentru acordarea Burselor UNIMIR, destinate tinerilor muzicieni, interpreți de muzică vocală și instrumentală, inclusiv folclor, precum și dirijorilor cu vârste cuprinse între 12 și 26 de ani, care manifestă o înzestrare artistică de excepție.

24
/05
/23

Șapte trupe și trei DJ alcătuiesc valul 3 de artiști anunțați la Rocanotherworld 2023: Subcarpați, The Mono Jacks, byron, Grimus, Hvnds, Ottis Coeur, Coven Clash, Ufe, Bully și K-lu se alătură pe scenele Rocanotherworld 2023, ce va avea loc la Iași în perioada 22-25 iunie 2023.