Prezențe românești la cel mai important festival de scurtmetraje din Danemarca
https://www.ziarulmetropolis.ro/prezente-romanesti-la-cel-mai-important-festival-de-scurtmetraje-din-danemarca/

Regizorii Mihai Dragolea şi Anghel Damian participă, cu sprijinul Institutului Cultural Român de la Stockholm, la ediţia din acest an a Festivalului Internaţional de Film de la Odense, Danemarca, desfăşurat în perioada 24-30 august.

Un articol de Liliana Matei|24 august 2020

Scurtmetrajele Totul pentru Riana/ Everything for Riana, (2020), regia Mihai Dragolea, și Celed/ Minion (2019), regia Anghel Damian, au fost selectate dintr-o listă de 2945 de scurtmetraje și, împreună cu alte 129 filme, vor concura pentru premiile oferite de festival, câștigătorul având șansa să intre în competiția Premiilor Academiei Americane de Film. Cei doi regizori români vor participa la sesiuni de Q&A.

Ediția din acest an, care presupune măsuri suplimentare de siguranță, va avea evenimente şi proiecţii în sălile de cinema, dar va include și o variantă online, toate filmele selectate putând fi vizionate pe teritoriul danez, pe platforma pusă la dispoziție de festival. La ceremonia de deschidere din 24 august va fi prezent și Alteța Sa Regală Principele Moștenitor Frederik al Regatului Danemarcei.

Scurtmetrajul Totul pentru Riana va concura la categoria Documentare și va fi difuzat pe 24 și 27 august. Filmul urmărește povestea Amaliei, o tânără mamă care luptă pentru viața fiicei sale nou-născute, Riana, într-un spital din București, în timp ce tatăl, Kalo, a plecat în Italia pentru a câștiga bani rapid pentru familie.

Scurtmetrajul Celed va concura la categoriile Tineri și în Competiția Principală, fiind proiectat în cadrul festivalului, în perioada 25-29 august. Filmul scris și regizat de Anghel Damian surprinde momente din viața unui băiat de 7 ani, ajutor de cioban, nevoit să se maturizeze și să suporte viața la stână pentru a supraviețui.

Înființat în anul 1975, Festivalul Internațional de Film de la Odense este cel mai vechi și cel mai cunoscut festival de scurtmetraj din Danemarca, și unul dintre cele mai importante festivaluri de film din spațiul scandinav, având la ediția de anul trecut un public de 35000 de spectatori.

Parteneriatul cu Festivalul Internațional de Film de la Odense este unul cu tradiție, ICR Stockholm sprijinind pentru a patra oară, din 2015, prezențele românești din cadrul festivalului.

Mihai Gavril Dragolea (n. 1989) este regizor de film documentar și asistent la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. A realizat documentare de scurt, mediu și lungmetraj care au fost difuzate la unele dintre cele mai importante festivaluri din Europa (Jihlava IDFF, TIFF, Odense IFF). Documentarele sale se concentrează pe lumea marginalilor și a celor care nu sunt reprezentați în mass-media, încercând să aducă spectatorului o versiune nouă asupra realității.Printre filmele sale se numără: Roboțelul de Aur, 2015, produs de Vagabond Film; PhoeniXXX, 2017, produs de Vagabond Film; O lună din viața lor, 2017, produs de dela0.ro și Totul pentru Riana, 2020, produs de Vagabond Film și deFilm.

Anghel Damian (n.1991) este actor, scenarist și regizor. A debutat ca actor în scurtmetraje, cărora le-au urmat colaborarea din serialul TV Îngeri pierduți și lungmetrajul Roxanne, 2013, regizat de Vali Hotea, în care a avut un rol secundar. A fost distins cu Premiul pentru Cel mai bun actor de comedie la Gala teatrală HOP, în 2013. Din 2014, a început să scrie scenarii de teatru și film, prima producție de lungmetraj după scenariul său fiind animația Călătoria fantastică a Maronei, 2019, regia Anca Damian. Din 2017 este actor al Teatrului de Comedie din București. Primul său scurtmetraj, Michelangelo, a avut premiera în 2018 la TIFF, unde a câștigat Premiul Special al Juriului. Celed este cel de-al doilea scurtmetraj regizat de el, realizat cu sprijinul unei burse „Lucian Pintilie“, distins cu Premiul Special al Juriului la TIFF. Din 2019, Anghel Damian este principalul scenarist al serialului pentru televiziune Vlad.

25
/02
/14

Ziarul Metropolis şi MediaPro Distribution te trimit la film! Participă la concurs şi poţi câştiga 3 invitaţii duble pentru filmul „Pompeii 3D”, la Cinema City Sun Plaza din Bucureşti.

24
/02
/14

Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF) se pregătește intens pentru cea de-a 13-a ediție, care va avea loc între 30 mai și 8 iunie, la Cluj-Napoca. Sute de filme, concerte, expoziții, dezbateri și întâlniri cu cineaști renumiți îi așteaptă pe spectatori la cel mai mare festival de film din România.

24
/02
/14

Actorul Matthew McConaughey a declarat în emisiunea "The Queen Latifah Show" că a vizionat de mai multe ori fiecare episod din "Detectivii din Louisiana/ True Detective", produs de HBO, afirmând că de fiecare dată a descoperit ceva diferit.

23
/02
/14

Filmul "12 ani de sclavie", actorii Matthew McConaughey şi Cate Blanchett şi regizorul Alfonso Cuaron sunt favoriţi la "Oscar 2014", potrivit cotelor afişate de casele de pariuri online, care par să aibă ca "indicator" lista premianţilor de la gala Globul de Aur.

21
/02
/14

Producţiile nipone "Călătorie în trei", "Brave Story", "Soarele apune în districtul 64" şi "Roua cerului" vor fi proiectate la Zilele Filmului Japonez, în perioada 25 - 28 februarie, la Cinemateca Română, sala Jean Georgescu din Bucureşti.

21
/02
/14

Caravana Docuart debutează sâmbătă, pe 1 martie, cu o primă oprire în Brașov, la Sala Patria. Vor fi proiectate documentare premiate la a II-a ediție a „București Docuart Fest” 2013, realizări cinematografice ale unor regizori consacrați, dar și documentare studențești menite să să sprijine tinerele talente.

21
/02
/14

Filmele "Ultimul zburator" şi "Dristor" vor fi proiectate vineri şi sâmbătă, la Cinemateca Union din Bucureşti, în seria de evenimente "Independent Union", un nou concept de proiecţii cu invitaţi, menit să promoveze producţia cinematografică independentă.

19
/02
/14

"Killing Time", cel de-al treilea lungmetraj scris şi regizat de Florin Piersic Jr, va fi distribuit de compania Drei-Freunde în cinematografele din Germania începând cu data de 20 februarie, urmând ca acesta să fie lansat şi în Austria şi Elveţia.

18
/02
/14

După un început de an sărac în filme de autor pe marile ecrane, a venit momentul pentru trei astfel de producţii de pe trei continente diferite, premiate la mari festivaluri. O bună alternativă la produsele hollywoodiene mai mult sau mai puţin inspirate.