Primele filme confirmate la festivalul Pelicam 2019
https://www.ziarulmetropolis.ro/primele-filme-confirmate-la-festivalul-pelicam-2019/

Filme de la Marea Neagră, producţii despre identităţi regăsite, poveştile unor tineri din toată lumea pentru care protejarea planetei a devenit o prioritate şi filme cu perspective ecologice înviorătoare – toate se vor vedea în premieră naţională la cea de-a 8-a ediţie Pelicam – Festivalul Internaţional de Film despre Mediu şi Oameni, care avea loc între 20-23 iunie la Tulcea.

Un articol de Petre Ivan|15 mai 2019

Oamenii din Georgia trec printr-o renaștere. Împreună cu celebrul somelier Jeremy Quinn, regizoarea de origine americană, Emily Railsback, explorează modul în care georgienii au reușit să-și regăsească și să-și redefinească identitatea prin cultura vinului: o rețetă veche de 8,000 de ani e readusă la viață și promite o conectare la valorile autentice spre care aspiră mulți dintre georgieni.

Documentarul Our Blood is Wine / Sângele nostru este vin (Georgia, SUA, 2018) va fi proiectat în cadrul competiției Black Sea Docs la Tulcea.

imagine film Askania Reserve

Pentru premiul Black Sea Docs concurează și documentarul Lost Reactor / Reactorul pierdut (Rusia, Germania, 2018), proiectat în premieră mondială în toamnă la Festivalul Internațional de Film Documentar din Amsterdam (IDFA). Filmul spune povestea unei comunități stabilite în locul unui reactor părăsit din peninsula Crimeea – construcția lui, una dintre cele mai costisitoare proiecte ale Uniunii Sovietice, a fost abandonată după dezastrul de la Cernobîl.

Mixul de oameni este unul neobișnuit, iar anexarea recentă a Crimeei de către Rusia aduce un alt suflu poveștii. Regizoarea Alexandra Westmeier va veni la Pelicam pentru a se întâlni cu publicul prezent la proiecție. Documentarul ei de debut, Alone in four walls, a fost selectat la Sundance Film Festival (2008) și a fost proiectat la peste 70 de festivale din lume.

În cadrul secțiunii Black Sea Docs vor fi prezentate și The Pit / Groapa (2019), documentarul de debut al Hristianei Raykova, recompensat cu premiul pentru cel mai original documentar în cadrul Festivalului Internațional de Film de la Berlin: portretul comunității bulgare din Varna, unde un spa de lângă mare, numit de localnici “groapa”, devine un simbol pentru amprenta sentimentală a trecutului; și Askania Reserve / Rezervația Askania (Ucraina, 2019), proiectat în prezența regizorului Andrii Lytvynenko, o invitație în viețile unor oameni care aparent nu au nimic în comun, dar se unesc pentru a salva viitorul celei mai mari rezervații din Ucraina: Askania. Dog Movie (Turcia, 2018) va fi proiectat în cadrul aceleiași secțiuni, cu participarea regizorului Cem Hacverdi.

Juriul care va decide câştigătorul secţiunii Black Sea Docs îi are în componenţă pe Dana Bunescu, editor de sunet și imagine, realizatoare de film, în 2017 a primit Ursul de Argint pentru realizări tehnice în filmul Ana, mon amour, Antonin Haddad, directorul festivalului de film FReDD (Film, Cercetare și Dezvoltare Durabilă) din Toulouse și Valeriu Nicolae, activist pentru drepturile omului și trainer in comunicare, cu o vastă experiență atât în cadrul unor instituții de stat, cât și al unor organizații non-guvernamentale.

imagine film Our Blood is Wine

Premiul Black Sea Docs, acordat regizorului filmului ales câștigător, constă în servicii de post-producție în valoare de 3,000 de euro pentru următorul proiect de film și este oferit de Cinelabs România.

 Pentru publicul tânăr, selecția Fresh Perspectives este un început bun de a intra în atmosfera Pelicam. Cu producători ca Adrian Grenier (starul din popularul serial Entourage) și o coloană sonoră la care au contribuit și Moby și Thom Yorke de la Radiohead, documentarul Youth Unstoppable (Canada, 2018) devine un fenomen în sine și aduce pe ecran atitudinile tranșante ale celor mai tineri activiști de mediu pentru care sănătatea planetei este nenegociabilă, atitudini care au inspirat mișcări ecologiste în toate colțurile lumii. Documentarul a fost proiectat săptămâna aceasta la Festivalul de Film de la Cannes.

O altă perspectivă fresh este și documentarul Inventing Tomorrow (SUA, 2018) – o doză de optimism necesară: cunoaștem tineri pasionați de știință din cele mai diverse părți ale lumii, pentru care contracararea efectelor negative ale activității umane asupra mediului natural este motivația supremă în a inova.

imagine film The Pit

Există și alte modele sociale, orientate spre colaborare și generozitate, cu un efect pozitiv asupra naturii, ne arată Utopia Revisited (Austria, 2018). Regizorul, Kurt Langbein, va veni la Tulcea pentru a se întâlni cu publicul Pelicam. Tot în cadrul secțiunii Fresh Perspectives vor fi proiectate și documentarele The Carnivore’s Dilemma (Franța, 2018) și The Empire of Red Gold (Franța, 2017).

Câștigătorul competiției Fresh Perspectives va fi decis de un grup de tineri liceeni, sub coordonarea producătoarei și scenaristei de origine lituaniană Gintė Žulytė, al cărei documentar The Ancient Woods – o invitație vizuală în pădurile bătrâne ale Lituaniei, fără a folosi cuvinte, mizând doar pe sunetele pădurii, ale animalelor-, va fi proiectat în afara competițiilor Pelicam.

imagine film Inventing tomorrow

Premiul Fresh Perspectives, în valoare de 500 de euro, este oferit de Fundația pentru Parteneriat regizorului filmului câștigător.

***

Pelicam – Festivalul Internațional de Film despre Mediu și Oameni este organizat de Asociația Les Herbes Folles, cu sprijinul Administrației Fondului Cultural Național (AFCN),  Centrului Național al Cinematografiei (CNC), Institutului Cultural Român, Primăriei Muncipiului Tulcea, Consiliului Județean Tulcea și Fundației pentru Parteneriat.

Foto: Pelicam – facebok

02
/11
/20

Cea de-a 11-a ediție a Les Films de Cannes à Bucarest s-a încheiat aseară. Timp de 10 zile spectatorii s-au putut bucura de proiecțiile outdoor și drive-in dar și de programul online din Orange TV Go unde, pe lângă selecția ‘Best-of’ de filme premiate în anii trecuți la Cannes, spectatorii au avut ocazia să vizioneze filmele românești din Avanpremierele Toamnei.

29
/10
/20

PORTRET Cunoscuta regizoare japoneză Naomi Kawase, o obişnuită a Festivalului de la Cannes, va susţine sâmbătă, de la ora 17.00, un masterclass online pentru publicul din România, în cadrul "Les Films de Cannes à Bucarest", unde este invitat special. Prilej de a vă propune un scurt portret al acestei cineaste inclasabile.

28
/10
/20

CRONICĂ DE FILM „Mia își ratează răzbunarea” (2020), al doilea lungmetraj, realizat tot în regim independent, al regizorului Bogdan Theodor Olteanu, este o comedie care vorbește despre feminitate și are ca protagonistă o tânără actriță, jucată de Ioana Bugarin.

23
/10
/20

„Desigur, cel mai important în perioada aceasta este să fim sănătoși și să facem ca lucrurile să continue să meargă cât de cât într-o normalitate, de la școală și familiile noastre și până la joburi – care sunt în pericol, în special cele ale free-lancerilor din domeniul cultural și al organizării de evenimente. Altfel însă, e important și să încercăm să ne păstrăm pe cât se poate obiceiurile din viața noastră de dinainte – inclusiv cele care nu sunt necesare supraviețuirii imediate, cum sunt cele culturale în general și un festival de film în particular. Căci da, nu se oprea lumea în loc dacă nu organizam noi ediția a 11-a a Les Films de Cannes à Bucarest – însă ne-am încăpățânat tocmai pentru fărâma de normalitate pe care continuarea acestei tradiții o aduce în viața noastră” spune Cristian Mungiu, inițiatorul festivalului.

22
/10
/20

Săptămâna aceasta, marele regizor, scenarist și actor Nikita Mihalkov, laureat al premiului Oscar, a împlinit 75 de ani, iar TVR 2 îl aniversează programând două dintre filmele sale reprezentative. Bărbierul din Siberia”, cu Julia Ormond, Oleg Menşikov şi Richard Harris – sâmbătă, la Filmul săptămânii şi Ochi negri (OCI CIORNIE), cu inegalabilul actor Marcello Mastroianni - duminică, la Filmul de Artă.

21
/10
/20

CRONICĂ DE FILM Prezentat în premieră la Festivalul Astra de la Sibiu şi selectat la prestigiosul IDFA (International Documentary Film Festival Amsterdam), „Copii pierduţi pe plajă” (2020) este debutul în lungmetrajul documentar al tinerei regizoare Alina Manolache şi încearcă să facă un portret al generaţiei de 30 ani, născută imediat după Revoluţie.