Primul concert Loungerie II din 2014
https://www.ziarulmetropolis.ro/primul-concert-loungerie-ii-din-2014/

Trupa Loungerie II începe seria de concerte din 2014 diseară, la ora 21:00, în Clubul Țăranului (Șos. Kiseleff nr. 3).

Un articol de Elena Simion|31 ianuarie 2014

Trupa Loungerie II începe seria de concerte din 2014 diseară, la ora 21:00,  în Clubul Țăranului (Șos. Kiseleff nr. 3).

Loungerie II este un grup muzical apărut în august 2011, la ințiativa vocalistei Andreea Tincea. Trupa este compusă din Miss Tincea (voce), Cătălin Lungu (chitară 1), Daniel Iliescu (tobe), Dan Michiu Dinescu (chitară ) și Doru Boeriu (bas), iar muzica produsă de ei nu își propune să reconforteze, ci să traverseze emoții.

În octombrie 2013, la doi ani de la apariție, trupa a lansat primul său album, ,,Devaro”, care a fost înregistrat în regim live session.

,,Genul nostru se numește lounge și ar trebui să fie easy listening, dar nu e. La început s-a numit Loungerie pentru că atunci când am început să fac piesele astea cu diverși oameni trebuia să fie muzică lounge de puburi. Apoi am trecut printr-o perioadă în care făceam mai mult electro, cu fratele meu și cu un pianist de jazz, dar proiectul nu a ieșit din studio. Apoi am ajuns la formula de acum și am pus II în numele trupei pentru că niciunul dintre oamenii cu care am mai cântat piesele astea să nu se supere că am folosit numele. Trupa noastră era lounge și orangerie. Era ceva care să te ducă în zona de fresh, de portocale, de viu. Acum nu mai e chiar atmosfera asta, suntem mai noir.”

Andreea Tincea, vocalista grupului Loungerie II

Pentru spectacolul din seara asta, de la Clubul Țăranului, trupa a pregătit și o piesă ,,redecorată”, pe care  nu a mai prezentat-o în concert de la începutul anului trecut.

INFO

Biletul pentru susținerea performance-ului costă 15 lei.

Foto Loungerie II: Elena Busila

13
/09
/23

Ediția cu numărul 11 a Jazz in the Park 2023 a adus pe cele cinci scene, amplasate în ,,Muzeul Satului” din Cluj-Napoca, 50 de nume ale muzicii internaționale și românești, majoritatea reprezentanți ai jazzului contemporan, dar și câteva legende ale industriei.

12
/09
/23

Unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați dirijori ai lumii, Vladimir Jurowski revine la București alături de Orchestra Operei de Stat Bavareze pentru a susține două concerte în cadrul Festivalului Internațional George Enescu, eveniment desfășurat sub Înaltul Patronaj al Președintelui României și finanțat de Guvernul României prin Ministerul Culturii.

08
/09
/23

Seria Concertelor de la Ateneu continuă azi cu concertul Orchestrei de cameră Franz Liszt, de la ora 16:30, alături de dirijorul István Várdai și pianistul Pierre-Laurent Aimard. Lucrările incluse în programul concertului sunt compuse de György Ligeti, Béla Bartók și George Enescu.