Primul eveniment Humanitas Fiction al toamnei literare 2022 – lansarea romanului „Perestroika la Paris“ de Jane Smiley
https://www.ziarulmetropolis.ro/primul-eveniment-humanitas-fiction-al-toamnei-literare-2022-lansarea-romanului-perestroika-la-paris-de-jane-smiley/

Miercuri, 21 septembrie, ora 19.00, Editura Humanitas Fiction vă invită la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (Bd. Regina Elisabeta nr. 38) la lansarea romanului Perestroika la Paris de Jane Smiley, recent apărut în traducerea Irinei Bojin în colecţia „Raftul Denisei“, coordonată de Denisa Comănescu.

Un articol de Petre Ivan|21 septembrie 2022

Perestroika, sau Paras, pentru cei care ajung să o cunoască mai bine, este numele pe care i l-au dat oamenii, căci oamenii, după cum ea însăși o spune, nu se prea pricep să recunoască un cal, în tot cazul nu așa cum se recunosc caii între ei.

„Indiferent dacă veți aborda acest roman ca pe o fabulă sau o alegorie, ca pe o carte de aventuri sau ca pe un studiu despre bunătate, ba chiar și ca pe o imagine magică a Parisului, veți descoperi o scriitură și o artă de a povesti de mâna întâi. Mulți critici au descris Perestroika la Paris ca pe un antidot la timpurile neliniștite pe care le trăim. Au dreptate. Citind acest roman, cei mai mulți nu se vor putea sustrage unei înalte stări de bine de la prima pagină până la sfârșitul inevitabil.“ — New York Journal of Books

Participă: Cristina Stănciulescu, jurnalistă, Dana Pîrvan, critic literar și Sandra Ecobescu, președinte al Fundației „Calea Victoriei“. Moderatorul întâlnirii va fi Denisa Comănescu, directorul Editurii Humanitas Fiction.

Accesul în librărie este liber, în limita locurilor disponibile, pe baza unei rezervări prin Eventbook.

09
/03
/23

Mai mult de un deceniu, scriitorul american David Fideler, originar din Michigan și stabilit la Sarajevo, și-a însoțit cafeaua de dimineață cu lectura câte unei epistole de-a lui Seneca (cca. 4 î.Hr. - 65 d.Hr.), „cel mai convingător și mai elegant dintre scriitorii stoici”, „conștiința Imperiului Roman”. Astfel a apărut volumul „Mic dejun cu Seneca” (Editura Trei).

01
/03
/23

Compania de Librării București (CLB), cel mai longeviv lanț de librării din România, și Headsome Communication lansează astăzi, 1 martie 2023, cea de-a treia ediție a SuperPovești din București, un proiect îndrăgit care își propune să readucă în actualitate legendele și poveștile despre oraș cu ajutorul noii generații de cititori.

23
/02
/23

Sâmbătă, 25 februarie 2023, de la ora 12.00, Institutul Cultural Român organizează, prin Centrul Național al Cărții, un eveniment online dedicat traducătorilor de limba română din întreaga lume.

20
/02
/23

Amantele regilor au fost, uneori, respinse sau denigrate de societate, alteori tolerate sau chiar admirate pentru frumusețea lor sau pentru influența pe care o exercitau asupra suveranilor. Mai aproape de zilele noastre, amantele președinților erau ținute în secret sau negociate cu presa, în încercarea de a proteja imaginea șefilor de stat, văzuți ca lideri morali și exemplari pentru societate.