Primul weekend de FITS 2018 se încheie în forță
https://www.ziarulmetropolis.ro/primul-weekend-de-fits-2018-se-incheie-in-forta/

După două prime zile care au adus un număr impresionant de oameni pe străzile oraşului şi în sălile de spectacole, la conferinţe sau expoziţii, Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu continuă cu spectacole eveniment, lansări de carte şi discuţii culturale de valoare.

Un articol de Liliana Matei|10 iunie 2018

Volumul „GIGI CᾸCIULEANU – OmulDans”, semnat de criticul de teatru Ludmila Patlanjoglu și publicat de Editura Institutului Cultural Român, în colaborare cu Editura Nemira, s-a lansat pe 10 iunie, ora 13.00, la Librăria Habitus, Piața Mică 4, Sibiu. Cartea-album „GIGI CᾸCIULEANU – OmulDans” provoacă emoţie, fiind realizată în condiţii grafice excepţionale de Bogdan Căpîlnean, în trei versiuni – română, franceză, engleză.

Mărturii, gânduri, confesiuni, poeme, desene dezvăluie o faţă tainică a artistului. Gigi Căciuleanu dansează pe foaia albă cu aceeaşi graţie ca pe scenă, compunând un chip cioplit din frânturi de viaţă, din frânturi de corp, din zdrenţe de vis, din picături de hău.“

O călătorie în viaţa unui creator cu un bookpress impresionant. Un artist care, în copilărie, trăieşte trauma „dosarelor politice”, cunoaşte apoi drama exilului „când era singur, un anonim cu o valiză în mână”, dar şi consacrarea şi preţuirea naţională şi internaţională.

Tot duminică, 10 iunie, și luni, 11 iunie, „Laptele Mamei” – Un Cântec de Dragoste pentru Părinți al Kibbutz Contemporary Dance Company se vede la Centrul Cultural „Ion Besoiu” (Sindicate). Directorul artistic, Rami Be’er, analizează, prin intermediul dansului, iubirea părinților săi, supraviețuitori ai Holocaustului, pentru moștenirea culturală europeană pe care i-au transmis-o lui. Acolo, în „cavernele dansului”, reușește, pentru un moment, să trezească fragmente de amintiri din viața și cultura pe care a primit-o de la tatăl și mama lui. Pe o scenă slab-luminată, parțial de un candelabru care atârnă în centru, el creează atmosfera unui spațiu întunecat din care răzbat bătăi de inimă. La ora 18:00, la Biserica Reformată Calvină, va putea fi urmărit, așadar, un concert gospel de excepție.

În oferta festivalului se regăsește și London Community Gospel Choir, un grup adaptabil, flexibil, care creează melodii dinamice, cu armonii bogate. Corul LCGC este cunoscut pentru flerul gospel funky, ritmurile swing, RnB și sunetul emoționant, acompaniat de coregrafii revigorante și gimnastica vocală, cu ajutorul cărora construiesc un sunet memorabil și inspirațional. Corul a susținut reprezentații pe cele mai mari scene din Marea Britanie: pe stadionul Wembley (finala Cupei Angliei) și la Royal Albert Hall, fiind adesea invitat la Festivalul Glastonbury.

Regele moare”, unul dintre primele spectacole sold out ale acestei ediții a FITS, se joacă și azi, de la ora 18:00, la Fabrica de Cultură UniCredit. „Mi-am spus că poți să înveți să mori, că poți să-i înveți pe alții să moară. Acesta îmi pare lucrul esențial pe care-l putem face, fiindcă suntem niște muribunzi care nu acceptăm să murim” – motivează dramaturgul Eugène Ionesco nașterea piesei „Regele moare”. Textul este cea mai caldă, înduioșătoare și sinceră mărturisire a omului Eugène Ionesco despre marea întâlnire finală. Neliniștile nesfârșite, agonia permanentă din Jurnalele sale își găsesc transpunerea dramatică într-unul dintre cele mai profunde „poeme” despre moarte și acceptarea ei. + spectacol la care s-au suplimentat bilete.

Și spectacolul de fado intră în recomandările zilei. La ora 20:00, în Biserica Ursulinelor, o întâlnire cu Ana Pinhal, născută pe 15 februarie 1980 în Leça da Palmeira, Porto, Portugalia. Muzica, precum și alte ramuri ale artei, a fost prezentă în viața ei de la o vârstă fragedă. În 2002 a absolvit Facultatea de Design Grafic, deși lucra deja ca o cântăreață profesionistă; la început a fost cântăreață de Bossa Nova și, mai târziu, voce secundară în formația BoiteZuleika din Porto. Pe lângă proiectul Fado Violado, Ana Pinhal este și cântăreață de fado rezidentă la Casa da Mariquinhas și la Real Taberna Fado, în Porto, și face parte din formația Fado in Porto, la pivnițele de vinuri porto Calém, din Vila Nova de Gaia.

În Piața Mare, în cadrul circuitului de evenimente în aer liber susținute de Banca Transilvania – de la ora 21:45, Molecole Show (Italia) prezintă Sky Dance. Acesta este un spectacol aerian complet, inspirat de imaginarul colectiv, în care se poate zbura cu o mulțime de baloane. „Plutire și vis” are un decor elegant care uimește publicul prin simplitatea sa minunată, în contrast cu puterea efectelor sale.

Urma sărbătorește în 2018 15 ani de existență, printr-un concert la Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu, tot în Piața Mare, de la ora 22:30. În primăvara anului 2003, la Cluj, demarau înregistrările primului material discografic URMA, intitulat Nomad Rhymes. Începând cu concertul susținut la răsărit, pe plaja din Vama Veche, în cadrul primei ediții a festivalului Stufstock, URMA a îmbogăţit scena rock-ului alternativ cu o evoluţie constantă, marcată de succes, semnând până în prezent 4 albume remarcabile, „Nomad Rhymes” (2003), „Anger is a Gift” (2005), „Trend Off” (2007), „Lost End Found” (2013), şi cu apariţii live memorabile în România, Ungaria, Franța, Germania, Elveția și Marea Britanie.

Biletele pentru FITS 2018 pot fi achiziționate de la Agenția Teatrală (str. Nicolae Bălcescu nr. 17), pe toată perioada festivalului, între 09:00 – 20:00, iar biroul Info Desk de află în același loc, cu același program de funcționare. Bilete online și mai multe informații despre spectacolele programate se găsesc pe www.sibfest.ro. Prețul biletelor achiziționate online, de pe site-ul festivalului, au același preț ca la Agenția Teatrală. Prețul biletelor achiziționate direct de pe platforma entertix.ro variază în funcție de opțiunile de tipărire și livrare alese de cumpărător.

Foto: Cristi Cojocariu, Paul Baila

28
/02
/24

Diana Vasile, PhD, psihoterapeut și Președinte al Institutului pentru Studiul și Tratamentul Traumei (ISTT), lansează astăzi cartea Anatomia traumei. Cum să ai o viață mai bună când sufletul te doare, publicată la editura Bookzone. Rezultatul a peste 25 de ani de studiu, practică și cercetare în domeniul psihotraumatologiei, cartea oferă o perspectivă completă asupra impactului traumei în viețile noastre, dar și asupra modalităților de recuperare post-traumatică.

28
/02
/24

Asociația Tangent, în parteneriat cu Teatrul Excelsior, Teatrul Național „I.L. Caragiale”, Casa Kerim și LiterNet, a lansat miercuri, 21 februarie, un open call pentru actori și actrițe din București, cu vârste cuprinse între 20 și 30 de ani, pentru formarea distribuției spectacolului EMAUS, după romanul omonim al scriitorului italian Alessandro Baricco.

28
/02
/24

Primăvara sosește la Sala Radio cu abonamente și bilete pentru ultimele 3 luni ale stagiunii cu numărul 95 pe scena Radio România! Abonamentele pentru perioada aprilie - iunie 2024 vor fi disponibile la vânzare în perioada 28 februarie – 5 martie 2024. Biletele individuale vor fi puse în vânzare începând din data de miercuri, 6 martie 2024.

28
/02
/24

Luna martie aduce un nou spectacol în repertoriul Teatrului Ion Creangă. „Amintiri din copilărie“ are avanpremiera și premiera vineri, 1 martie, de la ora 10:00, respectiv 18:00, la Sala Mare din Piața Amzei nr. 13. Spectacolul marchează, în același timp, începutul celei de-a doua ediții a evenimentului „Luna lui Ion Creangă – Povești și Amintiri din copilărie“.

28
/02
/24

“Lacul Lebedelor”, cel mai faimos spectacol de balet al tuturor timpurilor, revine în acest weekend pe scena Sălii Palatului din București, având în rolurile principale pe balerinii Rin Okuno și Robert Enache, alături de ansamblul Operei Naționale București. Reprezentația de la începutul lunii decembrie a fost primită cu entuziasm de către publicul prezent, aceasta fiind sold-out.

28
/02
/24

Editura Humanitas Fiction vă așteaptă miercuri, 28 februarie, ora 19.00 la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Bd. Regina Elisabeta nr.38) la lansarea romanului Numărul 2 de David Foenkinos – recent apărut în colecția „Raftul Denisei“ coordonată de Denisa Comănescu, în traducerea Iulianei Glăvan – ce aduce în prim-plan povestea unui destin atipic, a celui care a pierdut rolul lui Harry Potter în una dintre cele mai celebre ecranizări din toate timpurile. Este posibil ca un eșec să devină o sursă de putere? Romanul scriitorului francez oferă în locul unui răspuns o minunată parabolă despre virtuțile reconstruirii sinelui.

28
/02
/24

“Mamma Mia!”, cel mai faimos musical din România, revine weekend-ul acesta pe scena Sălii Palatului din Capitală, într-o nouă reprezentație de zile mari, asta după ce în ultimii cinci ani spectacolul a fost văzut de peste 80.000 de români. Până acum producția a avut nu mai puțin de 33 de reprezentanții în țara noastră, în nouă orașe, dintre care doar 20 în București, unde fiecare spectacol a fost sold-out de fiecare dată.

27
/02
/24

Scriitorul francez Édouard Louis, autor al cărții „Cine l-a ucis pe tata?”, a fost spectator al producției cu același nume, pusă în scenă de Andrei Măjeri la Teatrul Metropolis, în seara de vineri, 23 februarie 2024. În urma vizionării, publicul și oamenii de teatru prezenți în sală s-au bucurat de o conferință cu acesta, moderată de Mihaela Michailov, autoarea dramatizării.

27
/02
/24

Prima zi a primăverii aduce pe scena Sălii Radio un mărțișor muzical ! Vineri, 1 martie 2024 (de la 19.00), ORCHESTRA NAȚIONALĂ RADIO va interpreta Simfonia nr. 1 - Simfonia primăverii, semnată de ROBERT SCHUMANN, un tablou muzical al anotimpului revenirii la viață.

27
/02
/24

Admiratorii lui Nicolae Corjos vor putea vedea sau revedea la Cinemaraton pe 27 februarie filmele Ora zero, Pădurea nebună, Un studio în căutarea unei vedete, Declaraţie de dragoste, Liceenii, Extemporal la dirigenţie, Liceenii Rock’n Roll, Alo aterizează străbunica, documentarul Sergiu Celibidache.

27
/02
/24

Luna martie vine mereu cu provocarea de a găsi mărțișorul perfect și cadoul ideal pentru femeile din viața noastră. Pe lângă flori și darurile – simbol, Vanner Collective propune și cadoul – experiență, cu un program de cinci mărțișoare teatrale cu cinci perspective feminine, care vor putea fi văzute între 3 și 17 martie, în diferite spații din București: „Cassandra”, „Tot ce e minunat în lume”, „Komorebi. Lumina care se filtrează printre copaci”, „Lemons. Lemons. Lemons. Lemons. Lemons.” și „Lungs”.