Profesioniști din elita operei mondiale vin în Transilvania pentru Festivalul Regal de Operă “Virginia Zeani”
https://www.ziarulmetropolis.ro/profesionisti-din-elita-operei-mondiale-vin-in-transilvania-pentru-festivalul-regal-de-opera-virginia-zeani/

Soprana Nelly Miricioiu, o incomparabilă actriţă cu voce de aur – aşa cum a numit-o critica internaţională -, strălucitoare la Covent Garden, Metropolitan Opera din New York sau Scala din Milano, se numără printre invitaţii celei de-a III-a ediţii a Festivalului Internaţional de Operă “Virginia Zeani”, care va avea loc La Târgu Mureş, Reghin şi Cluj, în perioada 31 mai – 9 iunie.

Un articol de Petre Ivan|25 Aprilie 2019

Cele trei orașe vor găzdui evenimente de înaltă ținută, concerte, spectacole pentru copii, evenimente speciale dedicate muzicilor tinere sau ateliere susținute de importanți profesioniști ai scenei lirice mondiale.

Tineri artiști din Iran, Australia, Coreea de Sud, Serbia sau Armenia concurează, în cadrul prestigiosului “L’Assoluta Virginia Zeani Royal Voice Competition”, pentru Marele Trofeu care, prin bunăvoința Casei Regale a României, poartă sigiliul Regelui Mihai I. Evenimentul, organizat de Asociația “Toghether on Top”, în parteneriat cu Instituția Prefectului – Județul Mureș, Consiliul Județean Mureș și Primăria din Târgu Mureș, și-a câștigat prestigiul printre primele trei cele mai importante competiții ale scenei lirice găzduite de România și este o reverență adusă Virginiei Zeani, una dintre marile soprane ale lumii, care s-a născut în Transilvania.

În vârstă de 93 de ani, soprana Virginia Zeani locuiește în prezent în Florida, Statele Unite ale Americii.

“Festivalul s-a născut din dorința de a omagia personalitatea copleșitoare a Virginiei Zeani, al cărei parcurs artistic relevă un sublim model de conduită scenică. Este destinul unei tinere care, la vârsta de 13 ani, a pornit să-și înfrunte viața dintr-un sat transilvan, ajungând ”prima donna assoluta” și diva adorată a marilor teatre ale lumii. Concursul de canto L’Assoluta Virginia Zeani le oferă tinerilor artiști oportunitatea confruntării cu un juriu de calibru internațional și ocazia rară de a-și șlefui interpretarea vocală sub îndrumarea unor mari artiști, ce conduc cursurile de măiestrie incluse în programul festivalului” – Péter Kolcsár, Director Artistic al Festivalului.

Alături de soprana Nelly Miricioiu, festivalul se bucură de prezența unor invitați cu prestigiu internațional din Marea Britanie, Germania, Italia, Turcia sau Ungaria, printre care Peter Mario Katona – de mai bine de 20 de ani director de casting la The Royal Opera House Covent Garden -, sau Larisa Gergieva – director artistic al mai multor instituții culturale din Finlanda, Rusia, Ucraina și Republica Osetia de Nord-Alania.

Printre invitații celei de-a III-a ediții se numără consilierul artistic al Operei Naționale Norvegiene, Pal Christian Moe, un profesionist cu o vastă experiență de administrator artistic, director de casting pentru numeroase teatre de operă ale lumii, de la Opera Națională din Paris și Chicago sau cea din Munchen.

A confirmat prezența la Târgu Mureș și Emese Soós, director al Departamentului de Administrație Artistică din Budapesta. Emese Soós a făcut parte din echipa de organizare a unor importante festivaluri europene, de la Festivalul Haydn din Fertőd, la Zilele Muzicii Contemporane din Balatonföldvár.

A condus vreme de zece ani Festivalului Evreiesc de Vară din Budapesta și a coordonat departamentele de comunicare ale unor instituții culturale de înaltă ținută, cum ar fi Opera de Stat din Ungaria sau Teatrul Național din Miskolc.

Dirijorul acestei ediții a festivalului este Vladimir Lungu. Colaborator al Operei Naţionale Române din Cluj-Napoca, profesor la Conservatorul de Stat “Dokuz Eylül” din Izmir si colaborator permanent al Operei de Stat din Izmir, muzicianul de origine basarabeană Vladimir Lungu a lucrat, de-a lungul carierei, cu diverse personalităţi de prim rang ale lumii artistice internaționale, de la tenorul și dirijorul argentinian José Cura – un erudit specializat în mai multe discipline -, la violonistul american de origine rusă Alexander Markov.

“Vă invit să ne bucurăm împreună de oferta extraordinară pe care Festivalul Internațional de Operă Virginia Zeani o propune în 2019. Astfel, vom deveni susținătorii celui mai important proiect de muzică cultă al Județului Mureș” – Marian Jurgiu, Director General al Festivalului

DESPRE VIRGINIA ZEANI:

Virginia Zeani

Virginia Zeani, soprana al cărei glas i-a uluit, în epoca de aur a operei, pe cei mai exigenți melomani ai lumii. Una dintre stelele scenei lirice ale anilor ’50-’70, Virginia Zeani este o artistă care, prin delicatețe și sensibilitate, dublate de har și aleasă educație, a reușit să se mențină printre cele mai importante personalități ale lumii operei de-a lungul celor 30 de ani de strălucită carieră internațională.

Și-a păstrat reputația în epoca marilor dive în arta lirică mondială, – Callas, Tebaldi, Caballé, Birgit Nilsson -, a susținut un turneu în Anglia în anul încoronării Reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii și a păstrat, pe toată durata carierei sale artistice, relații apropiate cu Principatul Monte Carlo și cu Casa Regală a Egiptului.

Vreme de 25 de ani ‘Prima Donna Assoluta’ a Teatrului de Operă din Roma, Virginia Zeani a fascinat fie în delicatul rol al Violettei din Traviata, fie cântând partiturile sofisticatei Mimi din Boema sau în rolul Margaretei din Faust, printre alte roluri fascinante gândite de marii compozitori ai lumii.

Adunate, sunt peste 60 de roluri diferite, care i-au adus admirația publicului, a autorităților din multe țări și, mai ales, o reputație de excelență profesională la nivel internațional. Maria Calles însăși spunea, cândva, că Virginia Zeani este singura artistă lirică din lume care-i poate da emoții.

I-a susținut, încă de la începutul carierei lor, pe Luciano Pavarotti și pe Plácido Domingo, acesta din urmă fiind, în opinia Virginiei Zeani, cel mai complex tenor pe care l-a întâlnit vreodată. De altfel, i-a fost alături pe scenă pentru prima dată în 1972, în “Manon Lescaut”, de Puccini, la Barcelona.

A fost admirată de dirijorul Arturo Toscanini, legenda de la Scala și ilustrul maestru al faimoasei Maria Callas, s-a bucurat de prietenia Renatei Tebaldi sau a Magdei Olivero – o legendă a operei italiene -, a unor muzicieni precum Beniamino Gigli, Mario del Monaco sau a vestitului Franco Corelli.

A fost decorată de Regele Farouk al Egiptului pentru merite culturale și a cântat la logodna acestuia, aplaudată, printre alții, și de prințul Ali Khan și de legendara lui soră, prinţesă Fawzia, prima soţie a şahului Persiei. A contribuit la începuturile Şcolii de Operă din Noua Zeelandă, alături de regizorul Raymond Hawthorne şi de dirijorul şi profesorul Eliano Matteozzi Petralia, și a fost, vreme de 30 de ani, profesor emerit al Universității din Indiana, Statele Unite.

Virginia Zeani deţine peste 50 de premii şi distincţii naţionale şi internaţionale, este doctor honoris causa al Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti şi al Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca și este deţinătoarea Decoraţiei Regale “Nihil Sine Deo”, acordată în 2011 de regele Mihai I al României.

FESTIVALULUI REGAL DE OPERĂ “VIRGINIA ZEANI”

Foto: Festivalul Regal de Operă – facebook

 

 

 

 

 

 

15
/10
/18

Pe Vic Chesnutt* l-am văzut prima oară atunci când cei de la “Cowboy Junkies” l-au invitat să cânte cu ei pe “Trinity Revisited”. Cu pălăriuța aia ciudată, figura lui îmi amintea de Tolouse Lautrec și de Michel Petrucciani. Poate și de Peter Sellers, atunci când îl parodia pe Lautrec, în Pantera Roz.

11
/10
/18

Ați ascultat vreodată vioara de colecție pe care cânta George Enescu?  Dacă nu ați avut încă ocazia, nu trebuie să pierdeți concertul susținut vineri, 12 octombrie (de la ora 19.00), la Sala Radio, de violonistul GABRIEL CROITORU, alături de Orchestra Națională Radio și sub bagheta dirijorului de talie internațională NICOLAE MOLDOVEANU.

11
/10
/18

După o lansare spectaculoasă, la Teșcani, la finalul lunii august, și după un periplu în alte patru orașe ale țării, Turneul național 100 x Enescu, susținut de Bucharest Festival Orchestra și dirijorul Cristian Lupeș, ajunge luna aceasta la București.Pe 23 și 28 octombrie, publicul este invitat la concertele ce vor fi susținute la Universitatea Națională de Muzică și la Muzeul Național al Literaturii Române, parteneri ai turneului.

09
/10
/18

Doi artiști foarte apreciați pe scenele internaționale, flautistul Matei Ioachimescu și pianista Mara Dobrescu, și-au dat o întâlnire de prim rang într-un proiect muzical excepțional: ROMANIAN RHAPSODY, o serie de concerte extraordinare, în 7 orașe din România, între 21 și 30 Octombrie. Turneul se va încheia cu un recital la Muzeul Național Cotroceni din București,  Salonul Cerchez, Marți 30 Octombrie, de la ora 19:00.

08
/10
/18

Din 2010, jazzul de cea mai bună calitate este la el acasă în spațiul nonconformist și primitor al Teatrului Act din București; în 10 octombrie 2018 se deschide o nouă stagiune de concerte, cea cu numărul 9, care propune lunar noi provocări pentru admiratorii genului. O noutate este și implicarea în organizarea acestei stagiuni a unicului post românesc clasic, jazz & more – Radio România Muzical, alături de Orchestrele și Corurile Radio România.

04
/10
/18

Artiști de renume internațional, printre care se numără dirijorii  Christian Badea, Paul Nadler, Gerd Schaller, Horia Andreescu, Alexander Walker, Camil Marinescu, alături de mari soliști - celistul Misha Maisky, violoniștii Valeriy Sokolov și David Grimal, pianiștii Khatia Buniatishvili, Elizabeth Sombart, Lukasz Krupinski, Daniel Ciobanu -, vor fi oaspeții Filarmonicii „George Enescu” în stagiunea aniversară 2018-2019.

02
/10
/18

Ediția a XVI-a a Concursului Internațional “George Enescu” a adus la București cu 26% mai mulți concurenți față de anul 2016, într-una dintre cele mai puternice ediții din istoria de 60 de ani a Concursului. Peste o treime din concurenții participanți la fiecare secțiune aveau, la momentul înscrierii, cel puțin un alt premiu internațional și aproape jumătate dintre ei concertaseră cu orchestre importante din țara de origine sau pe scene internaționale.

01
/10
/18

Charles Aznavour a murit, în noaptea de duminică spre luni, la vârsta de 94 de ani, la domiciliul său din Alpilles (sudul Franţei). Aznavour a fost un cântăreț, compozitor, actor și activist public francez de origine armeană. A apărut în peste 60 de filme și a compus peste 1400 de cântece.

01
/10
/18

Să asculți muzică clasică la mall sau când îți faci cumpărăturile la un hipermarket?  Răspunsul este pozitiv : din octombrie 2010, în fiecare zi a lunilor martie și octombrie, Radio România Muzical propune înregistrări cu celebre lucrări din muzica cultă în spații neconvenționale - hipermarketuri, mall-uri,  librării, muzee, sedii de firme.

27
/09
/18

În perioada 6-7 octombrie, vinul, muzica și cultura Republicii Moldova își dau întâlnire la prima ediție a Festivalului Vinului Moldovei, care se va desfășura la Lagoo-Snagov. Acesta este primul eveniment din România care adună sub umbrela sa gustul autentic și atmosfera moldovenească oferite de vinurile unice și de muzica de calitate.

27
/09
/18

Camuflat în ciorapi flaușați, tolănit pe o canapea din New York, Elvis își deschide scrisorile de amor visând la gloria ce avea să vină. Imaginea este surprinsă în martie 1956, la o lună și ceva de la prima sa apariție într-o emisiune de televiziune.

26
/09
/18

Se împlinesc, astăzi, doi ani de la moartea cântăreţului şi actorului Ioan Gyuri Pascu. Peste 20 de prieteni ai lui Gyuri, artişti şi personalităţi din lumea sportului, îi vor onora numele în concertul de la Agnita (localitatea natală a lui Ioan Gyuri Pascu), intitulat “Din dragoste pentru Gyuri”. Cu acest prilej va fi dezvelit şi bustul regretatului artist.

25
/09
/18

Pianistul și dirijorul Christian Zacharias deschide stagiunea Filarmonicii „George Enescu” cu un program integral Beethoven. Stagiunea 2018-2019 se va desfăşura sub semnul aniversării Centenarului, dar şi al aniversării a 150 de ani de la înfiinţarea Orchestrei Filarmonicii „George Enescu” (1868) și a 130 de ani de la inaugurarea clădirii Ateneului Român (1888).

24
/09
/18

Concursul „George Enescu” 2018 a ajuns la final. Daria Parkhomenko este câștigătoarea Secțiunii Pian. Un român și un coreean  premiați la Secțiunea Compoziție. Daria Parkhomenko (Rusia), în vârstă de 27 de ani, a câștigat Concursul Enescu 2018, Secțiunea Pian, după o Finală în care a interpretat Concertul pentru pian și orchestră nr. 3 în re minor op.30de Serghei Rahmaninov.

24
/09
/18

Metallica va concerta pe Arena Naţională din Bucureşti, pe 14 august 2019, iar biletele pentru concertul ce face parte din turneul „Worldwired” vor fi puse în vânzare pe 28 septembrie, la ora 10:00, pe metallica.emagic.ro, eventim.ro şi iabilet.ro. În deschidere, vor cânta trupele Ghost şi Bokassa.

Page 20 of 141« First...10...1819202122...304050...Last »