Programul integral al Festivalului Internațional Film O’Clock
https://www.ziarulmetropolis.ro/programul-integral-al-festivalului-international-film-oclock/

Festivalul Internaţional Film O’Clock anunţă selecţia filmelor clasice din program şi punerea în vânzare a biletelor şi abonamentelor speciale.

Un articol de Liliana Matei|19 februarie 2021

Festivalul Internațional Film O’Clock anunță programul integral al primei sale ediții, ce va începe sâmbătă, 27 februarie,  iar biletele – disponibile online în număr limitat – sunt puse în vânzare pe platforma Festival Scope.

5 zile intense de filme de scurt și lung metraj din cele 5 țări participante – Lituania, România, Grecia, Egipt și Africa de Sud – propun publicului călătorii virtuale cinematografice curajoase.  Competiția de scurtmetraj, cu cele 15 titluri noi, produse în ultimii doi ani, este completată de 5 filme clasice, emblematice pentru țările participante:

Fata și ecoul (The Girl and The Echo), regia Arūnas Žebriūnas, 1964, 66’

Balanța, regia Lucian Pintilie, 1992, 105’

Zi liberă (Day Off), regia Vasilis Vafeas, 1982, 75’

Rugăciunea privighetoarei (The Nightingale’s Prayer), regia Henry Barakat, 1959, 109’

Katrina, regia Jans Rautenbach, 1969, 99’

 Cred că tocmai conceptul de program curatoriat va fi relevant în ceea ce privește tipul de filme pe care avem tendința de a arăta publicului nostru, în special cele clasice. Acest lucru va oferi o viziune mai extinsă asupra cinematografiei din diferitele țări în care se va putea vedea festivalul, cred că nu tot publicul știe care sunt comorile cinematografice ale altor țări. – Andrew Mohsen, delegat pentru Egipt

Pe lângă biletele clasice, valabile pentru vizionarea unui film de lungmetraj sau o colecție de scurtmetraje, Festivalul propune 3 tipuri de abonamente:

Shorts O’Clock Pass – valabil pentru toate cele 4 colecții de scurtmetraje, urmate de sesiuni de întrebări și răspunsuri cu invitați speciali, Cocktail-uri naționale și la Ceremonia de Acordare a Premiilor urmată de proiecția filmelor câștigătoare;

Classics O’Clock Pass – valabil pentru toate cele 5 filme de lungmetraj, urmate de  Q&A și Cocktail-urile naționale;

In love with cinema Pass – un abonament complex ce cuprinde acces la toate proiecțiile online ale Festivalului și evenimentele conexe;

Festivalul Internațional Film O’Clock propune spectatorilor transpunerea experienței de vizionare tipică sălii de cinema în mediul online, motiv pentru care filmele vor fi disponibile la o oră exactă, pentru un timp limitat, timpul petrecut împreună, chiar și în spații diferite, stând la baza conceptului festivalului.

Secțiunea de filme clasice include:

Fata și ecoul, în regia lui Arūnas Žebriūnas din 1966, reprezintă dramatizarea nuvelei Echo a lui Yuri Naghibin, care a semnat și scenariul, și spune povestea ultimei zile de vacanță de vară petrecute de Vika la bunic. O descriere strălucitoare, dar și dureroasă a bucuriilor și greutăților copilăriei, dezamăgirea maturizării și importanța relațiilor inter-umane  transformă pelicula într-o reală sărbătoare a artei, creativității și curiozității.

Balanța, semnată de Lucian Pintilie (1992), ne-o prezintă pe frumoasa și nesăbuit de sfidătoare Nela (Maia Morgenstern), al cărei tată, fost colonel în Securitate, tocmai a murit. Îndreptându-se spre pustia zonă rurală cu cenușa acestuia, Nela ajunge la un spital dărâmat și arhiplin, și începe o aventură cu Mitică, un doctor sclipitor, care, ca și ea, nu acceptă compromisurile și speră la o viață bună. O narațiune de o cursivitate admirabilă, o descriere tăioasă, extravagantă și amuzant de sălbatică a ultimelor stadii ale monstruoasei dictaturi comuniste a lui Ceaușescu.

Fascinat de poveștile umane cotidiene, Vasilis Vafeas, descrie în al său film Zi liberă, o zi din viața unui angajat al micii burghezii pe durata căreia protagonistul încearcă să realizeze mai multe obligații personale, experimentând o serie de situații tragicomice constituind o reală odisee. Pe parcursul zilei, nebunia care dăinuie asupra lumii înconjurătoare îl afectează din ce în ce mai mult până când, într-un final, îl oprește din a mai construi orice relație umană sinceră.

Rugăciunea privighetoarei, în regia lui Henry Barakat, numit în 2020 de către Peter Bradshaw de la The Guardian drept cel mai mare film din Africa din toate timpurile, descrie rolul femeii într-o societate dominată de figuri masculine.  O poveste convingătoare despre dragoste și trădare, situată în mediul rural din Egiptul de Sus, despre Amna care planifică răzbunarea asupra bărbatului care a distrus onoarea familiei sale. Henry Barakat folosește perfect locațiile pentru a arăta contrastul și distanța dintre personaje și amplifică tensiunea narativă prin utilizarea remarcabilă a imaginii alb-negru.

Controversatul Jans Rautenbach prezintă în al său film Katrina  povestea unei femei de culoare care renunță la relația cu părinții ei pentru a-i oferi fiului său o viață mai bună în sistemul Apartheid din Africa de Sud. Un film de referință în cinematografia sud-africană și o intensă examinare a politicilor rasiale nedrepte ale sistemului.

Mai multe informații: www.FoC-IFF.com | [email protected].

Festivalul Internațional Film O’Clock este un eveniment inițiat de Mirona Radu, profesionist în industria filmului cu o experiență de aproape 10 ani în producție și distribuție de film, precum și festivaluri internaționale, organizat de Creatrix Fama și Culture Reality.

Proiect co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național.

Parteneri: Festival Scope, MUBI, XR Journeys, Muzeul Național al Țăranului Român, Cinema Muzeul Țăranului, Centrul Național de Film Lituanian, Lithuanian Short Film Agency, Centrul Național de Film Grec, Romuva Cinema, Stranger Film, CătălinaRadu, Asociația Informală a Vocilor pentru Incluziune, Ambasada României în Lituania, Ambasada Greciei în România, Filmex Film, MK2.

Parteneri media: Rock FM, Music Channel, Hotnews, Agerpres, National Geographic, Spotmedia, Iqads, Romania Journal, Suplimentul de Cultură, Ziarul Metropolis, Liternet, Observator Cultural, Zile și Nopți, The Institute, Iqool, Cinemap, AARC, filme-carti.ro, SMARK.

*Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

 

 

18
/05
/14

CRONICĂ DE FILM Proiectat anul trecut în competiţia oficială de la Cannes, „Borgman”, în regia olandezului Alex van Wardermam, se înscrie în seria fabulelor care au ca ţintă predilectă materialismul societăţii moderne şi acea clasă de mijloc blazată în rutina sa emoţională şi familială.

16
/05
/14

 A treia ediție a Festivalului Pelicam are loc la Tulcea între 13 și 15 iunie și aduce filme în premieră națională cu semnătura unor regizori internaționali premiați care ne spun povești despre legături strânse între viața oamenilor și pământurile lor, din pădurea amazoniană până în Laponia.

16
/05
/14

Experiențe bizare, iubiri ucigătoare, transformări neașteptate, zombi, exorciști, canibali – amatorii de senzații tari au la dispoziție trei secțiuni cu povești „întunecate”, la Festivalul Internaţional de Film Transilvania: Fără limită/ No Limit, Umbre/ Shadows și noua Midnight Delirium, un program special de filme difuzate la miezul nopții.

16
/05
/14

Cea de-a 67-a ediţie a Festivalului de Film de la Cannes (14 - 25 mai) este una a exceselor, conform afirmă editorii de la AFP, care au publicat o serie de date şi de cifre, pentru a argumenta această afirmaţie.

15
/05
/14

CRONICĂ DE FILM Era inevitabil ca un monstru spectaculos vizual precum Godzilla să fie adaptat la 3D. Numai că, în aparenta dorinţă de a livra ceva memorabil, realizatorii par să fi pierdut simţul măsurii, oferind un Godzilla gigantesc pentru standardele modelului, însă umbrit de două creaturi nuclearofage cu apucături exterminatoare.

15
/05
/14

Ziarul Metropolis şi MediaPro Distribution te trimit la cinema! Participă la concurs şi poţi câştiga 3 invitaţii duble pentru filmul „#selfie”, la Cinema City Sun Plaza din Bucureşti.

15
/05
/14

Filmul "Grace of Monaco", cu Nicole Kidman, a fost proiectat în deschiderea Festivalului de la Cannes, în afara competiţiei oficiale, şi a fost primit cu râsete, ironii şi critici de jurnaliştii din presa de specialitate, prezenţi la proiecţia care a avut loc miercuri.

14
/05
/14

10 actori talentați din teatrele din România vor avea parte de expunere, de întâlniri cu publicul, presa și specialiștii din industria filmului la Festivalul Internaţional de Film Transilvania (30 mai – 8 iunie), în cea de-a treia ediție a programului 10 pentru FILM.

13
/05
/14

Cu ocazia celei de 67-a ediții a Festivalului Internațional de Film de la Cannes (14 – 25 mai 2014), TV5MONDE va avea un program special, pe toată durata prestigiosului eveniment cinematografic.

12
/05
/14

22 de povești românești, 14 lungmetraje și 8 scurtmetraje, unele prezentate în premieră absolută, se regăsesc în mult-așteptata secțiune Zilele Filmului Românesc, la cea de-a 13-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania (30 mai – 8 iunie).

12
/05
/14

Borgman este un thriller horror cu tentă de umor negru, regizat de olandezul Alex van Warmerdam (The Northerners, The Dress), despre un vagabond care intră în viaţa unei familii din partea superioară a societăţii, transformând-o imediat într-un adevărat coşmar.

12
/05
/14

CRONICĂ DE FILM. Documentarul ”Bucureşti, unde eşti?”, al fotografului şi cineastului Vlad Petri, surprinde protestele din 2012 din Capitală, oferind nu doar o perspectivă empatică şi cu o certă valoare sociologică şi istorică, dar şi o încercare, mai subtilă, de chestionare a realităţii.

09
/05
/14

Ar fi putut concura cu marile actriţe de la Hollywood, dar a ales să uimească Parisul. A devenit o stea în cinematografia franceză a anilor ’30. „Cea mai aristocratică dintre actriţe“, „regina teatrului din Paris“, „unica“, „extraordinara“, „inimitabila Elvira“, aşa cum o alinta presa, Elvira Popescu a cucerit publicul francez, îmblânzindu-i pe cei mai exigenţi critici. Cei mai renumiţi dramaturgi ai vremii au scris pentru ea.