Proiecție de film și picnic comunitar, pe Lacul Morii
https://www.ziarulmetropolis.ro/proiectie-de-film-si-picnic-comunitar-pe-lacul-morii/

Sâmbătă, 25 iunie, Asociaţiile Bloc Zero şi MaiMultVerde organizează o seară de film pentru toate vârstele pe insula de pe Lacul Morii, dublată de un picnic comunitar şi o discuţie despre reamenajarea sustenabilă a spaţiilor verzi din Bucureşti.

Un articol de Liliana Matei|23 iunie 2022

În centrul evenimentului se află proiecția filmului documentar „Redescoperirea”, în regia lui Phie Ambo (Danemarca, 2019).

Filmul documentează un experiment educațional pus la cale în spațiul unui fost teren imobiliar aflat în apropiere de centrul Copenhagăi. În acest spațiu reluat în stăpânire de vegetație sălbatică, un grup de 47 de copiii au parte timp de 10 săptămâni de un program de școală alternativ, unde au șansa să descopere cât de multe lucruri ne poate învăța natura, dar și să contribuie la imaginarea unui model de organizare socială mai incluziv și mai sustenabil.

Proiecția de film va fi precedată de o dezbatere despre istoricul și viitorul posibil al insulei de pe Lacul Morii, plasată în contextul mai larg al situației actuale a spațiilor verzi din București, la care vor participa sociologul Bogdan Iancu, activista pentru drepturile omului și pentru comunitate Irina Zamfirescu și expertul pe teme de locuire și urbanism Bogdan Suditu.

Evenimentul va include și o scurtă prezentare a cărții „Manifest pentru Dunăre”, publicată de Asociația MaiMultVerde.

Programul evenimentului:

19.00: Picnic comunitar

19.30: Dezbatere: O insulă verde pentru viitor

20.30: Prezentare de carte

21.00: Proiecție de film documentar (Redescoperirea)

Organizat sub umbrela programului Cu Apele Curate, evenimentul își propune să atragă atenția asupra importanței spațiilor naturale de interes comunitar, cu precădere a spațiilor verzi și a lacurilor, pentru dezvoltarea sustenabilă a orașului.

Evenimentul face parte dintr-o inițiativă mai amplă a Asociației Bloc Zero care își propune crearea unui cadru de reflecție și dezbatere asupra relației locuitorilor Bucureștiului cu orașul în care trăiesc, pornind de la proiecții de film organizate în spații alternative (reunite sub titulatura Plan/Contraplan – Film, Arhitectură, Comunitate).

* Accesul la eveniment este gratuit.

**Un număr limitat de 50 de exemplare ale cărții „Manifest pentru Dunăre” va fi distribuit în mod gratuit participanților interesați.

*** Evenimentul este conceput sub forma unui picnic comunitar, iar spectatorii sunt încurajați cu căldură să aducă la rândul lor pături și gustări.

Inițiat în 2019 de Asociația MaiMultVerde cu sprijinul Lidl România, programul Cu Apele Curate vizează atât poluarea istorică, prin acțiuni de colectare a plasticului deja existent în albia fluviului, cât și măsuri de prevenire și combatere a deversărilor viitoare. Pentru a lupta cu un debit de 4,2 tone / zi de deșeuri de plastic, sunt necesare acțiuni extinse și menținute pe termen lung în tot bazinul Dunării și al afluenților săi, atât în România cât și în țările riverane (www.cuapelecurate.ro).

Asociația MaiMultVerde implementează începând cu anul 2008 proiecte de protecția mediului în acord cu misiunea sa de a construi o cultură a responsabilității și voluntariatului pentru mediu în România. Unul dintre domeniile prioritare de acțiune îl constituie combaterea poluării cu plastic, asociația implementând în acest sens, de-a lungul anilor, o serie de proiecte și campanii educative sub sloganuri precum „Există viață după colectare” sau „Deșeurile nu sunt gunoaie”. În cadrul acțiunilor organizate de MaiMultVerde, voluntarii au colectat peste 350 tone de plastic din zone naturale precum păduri, albii de râu sau trasee turistice. Proiectele au vizat și autoritățile publice centrale și locale, prin activități specifice de advocacy menite să contribuie la îmbunătățirea politicilor publice în domeniu (www.maimultverde.ro).

Proiectul Plan/Contraplan – film, arhitectură, comunitate este un proiect cultural își propune să ofere un cadru de reflecție asupra relației noastre cu spațiile în care trăim, dar și asupra felului în care arhitectura acestor spații definește dinamicile sociale. Aflat la intersecția dintre film, antropologie și arhitectură, între experiențe personale, organizare comunitară și planificare urbană, proiectul își propune organizarea unei serii de proiecții de film, urmate de dezbateri, în spații alternative, relevante pentru identitatea orașului București.

Proiectul este organizat de Asociația Bloc Zero, cu co-finanțarea Administrației Fondului Cultural Național.

Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

Bloc Zero, asociație aflată la intersecția dintre cultură, educație și organizare comunitară, pornește de la realitățile cotidiene, pe care le interpretează prin filtre și experiențe diferite, dar compatibile: film și arte vizuale, antropologie și discuții libere, reprezentare și analiză critică. Prin activitățile noastre, ne propunem să asigurăm alternative educaționale, culturale, și sociale, implicând activ comunitățile în acest proces. (www.bloczero.ro)

09
/10
/23

Ediţia în română a unei cărţi despre legendarul regizor Martin Scorsese şi un volum în engleză scris de Andrei Gorzo şi Veronica Lazăr despre cinemaul lui Radu Jude sunt două recomandări de lectură pentru această toamnă, pentru cei pasionaţi şi de discursul despre filme, nu doar de vizionarea lor.

09
/10
/23

Les Films de Cannes à Bucarest (20 - 29 octombrie) le-a pregătit bucureștenilor un maraton de cinema de 10 zile cu 43 de lungmetraje, 15 scurtmetraje și mai mult de 65 de proiecții ale unor autoare și autori care au un cuvânt greu de spus în cinematografia momentului.

04
/10
/23

Bizară şi explozivă apariţie e acest “Nu aştepta prea mult de la sfârşitul lumii” (2023), cel mai nou film al lui Radu Jude. El adună într-o structură inedită, inconfortabilă şi surprinzătoare la fiecare pas, cam toate preocupările formale de până acum ale regizorului, care le pune de această dată în slujba unei critici virulente a capitalismului deopotrivă românesc şi european.

04
/10
/23

Descris de Variety ca fiind un film „bogat în detalii și foarte specific în descrierea familiei de clasă mijlocie pe care o observă” și care „oferă libertatea publicului de a-și alege punctele de vedere cu care se identifică cel mai mult în imaginea de ansamblu.”, TÓTEM a cucerit simpatia spectatorilor prezenți la cele două proiecții din programul competițional al celei de-a 19-a ediții Bucharest International Film Festival (BIFF), unde a obținut Premiul Juriului. Filmul se va lansa în cinema din 13 octombrie, distribuit de August Film.