Proiecție specială: „Maria – Inima României“ la HISTORY, pe 3 mai
https://www.ziarulmetropolis.ro/proiectie-speciala-maria-inima-romaniei-la-history-pe-3-mai/

HISTORY readuce în proiecţie specială povestea unei foarte importante epoci din istoria României, văzută din perspectiva Reginei Maria, aflată în centrul luptei pentru realizarea Marii Uniri din 1918 şi pentru crearea României moderne. Telespectatorii români au întâlnire cu istoria duminică, 3 mai, de la ora 21:00.

Un articol de Petre Ivan|27 aprilie 2020

Alături de imagini unice de dinaintea Primului Război Mondial, preluate din 15 arhive din străinătate, imagini care au trecut printr-un procedeu de colorizare special, telespectatorii români pot asculta vocea Reginei redată într-o versiune cât mai apropiată de realitate, fiind eliminate „zgomotele” produse de tehnologia epocii.

Documentarul „Maria – Inima României” spune nu doar povestea rolului politic și a interesantei vieți private a Reginei Maria a României, dar și a femeii care a participat activ pe front, îngrijind soldații răniți și bolnavii de tifos sau holeră, primind apelativele de „Mama răniților“ sau „Regina soldat“.

Filmul prezintă povestea unei foarte importante epoci din istoria României, văzută din perspectiva Reginei Maria. Născută prințesă britanică, Majestatea Sa a fost în centrul luptei pentru realizarea Marei Uniri din 1918 și pentru crearea României moderne. Destinul său, al uneia dintre cele mai cunoscute femei din Europa epocii interbelice, a fost influențat de evenimente întâmplate în palatele regale din România, în saloanele Parisului, pe străzile New York-ului, la Kremlin și chiar în Vestul Sălbatic. Filmul este narat de actorul Marcel Iureș.

Una din inovațiile pe care le prezintă filmul este faptul că vocea Reginei Maria, care a mai putut fi auzită în unele înregistrări publicate, între altele, de Associated Press sau Pathé, poate fi auzită acum într-o versiune cât mai apropiată de realitate, fiind eliminate „zgomotele” produse de tehnologia epocii. Pe de altă parte, sunt prezentate în premieră imagini cu regina și secvențe înregistrate din timpul războiului ce au trecut printr-un tratament de colorizare cu ajutorul a 12 specialiști. Aceștia au folosit proceduri similare celor la care a apelat, într-un proiect mult mai complex, regizorul Peter Jackson cu propriul său documentar colorizat despre primul război mondial.

Telespectatorii vor avea ocazia de a vedea imagini unice de dinaintea Primului Război Mondial, obținute în 2017 de la Arhivele de Stat ale Rusiei, precum și de la Arhivele Naționale ale României și Germaniei. Sunt surprinse imagini de la vizita Familiei Regale a Rusiei în iunie 1914 la Constanța, când existau zvonuri despre posibila uniune prin mariaj a celor două familii regale. Era ultima vizită a Romanovilor în afara Imperiului Țarist, înainte de execuția brutală din iulie 1918. Filmări vest-europene, din toamna anului 1916, prezintă ruinele faimosului Cazino din Constanța, bombardat de avioane nemțești.

Filmul „Maria – Inima României” este o producție independentă Chainsaw Film Productions și se bucură de susținerea Academiei Române și a Institutului Cultural Român.

Ioan Aurel Pop, președintele Academiei Române, a declarat după lansarea oficială a documentarului: „Acest film nu doar că o readuce pe Regina Maria în atenția noastră, ci o readuce la viață, exact așa cum a fost ea și cum noi românii ar trebui să fim. Acesta este un film de referință”.

Echipa de producție a documentarului este formată din John Florescu – producător executiv, Trevor Poots regia/scenariu, Viorel Chesaru – producător senior, Dan Drăghicescu – producător asociat și Mircea Lăcătuș – editor.

Difuzat în 42 de țări inclusiv pe canalele HISTORY și HISTORY2, filmul „Maria – Inima României”, alături de filmul documentar „Regele care l-a trădat pe Hitler”, face parte din „Turneul Național Maria: Inima României (detalii aici)”, un eveniment itinerant susținut de HISTORY ce a avut până acum în mai multe orașe din România, pentru a marca cea de-a 100 aniversare a rolului crucial pe care Regina Maria l-a avut pentru țara sa în cadrul Conferinței de Pace de la Paris, din anul 1919.

20
/02
/24

De vineri, 23 februarie, în 15 orașe din România va putea fi urmărit unul dintre cele mai premiate și apreciate filme din ultimul an: Sauna Secretelor / Smoke Sauna Sisterhood (regia Anna Hints), proaspăt distins cu trofeul pentru Cel mai bun documentar al anului la Premiile Academiei Europene din Film 2023, inclus de prestigioasa publicație The New York Times în Top 10 al celor mai valoroase filme din 2023.

20
/02
/24

Horia, filmul de debut în lungmetraj al regizoarei Ana-Maria Comănescu, va fi lansat pe marile ecrane din țară în 10 aprilie și este distribuit de August Film. Vladimir Țeca, Angelina Pavel sunt în rolurile principale. Din distribuție mai fac parte Liviu Cheloiu, Daniela Nane,  Mihaela Velicu, Dragoș Olaru și Robert Onofrei.

19
/02
/24

Peste 100 de producții românești sunt înscrise pentru nominalizările la Premiile Gopo. În total, 107 de filme românești - lungmetraje de ficțiune, documentare și scurtmetraje, lansate în cinematografe, la festivaluri naționale și internaționale sau pe platformele de streaming în 2023, intră în cursa pentru nominalizările la cea de-a 18-a ediție a Premiilor Gopo, care va avea loc în 29 aprilie la Teatrul Național ,,I.L. Caragiale” din București.

18
/02
/24

CRONICĂ DE FILM Cu premiera mondială în secţiunea Forum, necompetiţională, a Festivalului de la Berlin, "Săptămâna Mare", scris şi regizat de Andrei Cohn şi inspirat din nuvela "O făclie de Paşte" a lui I. L. Caragiale, este un film care gravitează în jurul unei întrebări fundamentale: Cum se ajunge ca un om să-i ia viaţa celui de lângă el?

16
/02
/24

După 5 nominalizări la Oscar (Cel mai bun film, Cel mai bun regizor, Cel mai bun film internațional, Cel mai bun scenariu adaptat și Cel mai bun sunet), Grand Prix și Premiul FIPRESCI la Cannes, după sute de articole în presa internațională care îl identifică drept cel mai răvășitor film al anului, The Zone of Interest / Zona de interes se vede acum în România, în 40 de cinematografe din 20 de orașe.

16
/02
/24

Happy Cinema a pregătit filme de top pentru luna februarie, potrivite pentru toate gusturile și vârstele. Cinematografele din lanțul Happy Cinema îți oferă o experiență de calitate la cele mai prietenoase prețuri. Blockbustere de la Hollywood, filme animate, filme dedicate melomanilor sau filme pentru copii – toate te așteaptă în cele 10 cinematografe din țară.

15
/02
/24

Cu ocazia Zilei Naționale Constantin Brâncuși, reprezentanțele Institutului Cultural Român de la Lisabona, Beijing, Istanbul, Londra, Stockholm, Bruxelles, Veneția, Madrid, Tel Aviv și Varșovia vor organiza o serie de evenimente pentru a celebra și a aduce în prim-plan contribuția inestimabilă a celui mai mare sculptor român la patrimoniul cultural mondial.

15
/02
/24

Warner TV transformă weekend-ul de dinaintea galei de decernare a premiilor Academiei americane de film într-un maraton de filme de Oscar®, cu șapte producții reprezentative, nominalizate sau recompensate cu mult-râvnita statuetă. În serile de 8, 9 și 10 martie vor putea fi urmărite drame și filme de acțiune lansate pe parcursul a șapte decenii.

12
/02
/24

Acolo unde nu mai e trafic, doar o plajă pustie și posibilitatea unui nou început, iubirea poate completa peisajul unei eternități liniștite. „Băieții buni ajung în Rai”, al treilea lungmetraj al regizorului Radu Potcoavă, propune publicului la cinema, din 22 martie, o întâlnire cu o poveste inedită și o scurtă pauză pentru a uita de grijile vieții cotidiene.

09
/02
/24

CARTEA DE CINEMA Într-o scurtă carte apărută în 2022 şi bazată pe câteva dialoguri inedite iniţiate de Ioan-Pavel Azap şi derulate între 2009 şi 2011, Tudor Caranfil vorbeşte despre parcursul său şi critica de film. Un moment esenţial au fost "Serile prietenilor filmului", un eveniment pe care l-a creat în 1962 şi al cărui succes avea să ducă la formarea Cinematecii - o poveste demnă însăşi de un scenariu.

09
/02
/24

Cu încasări de 952 de milioane de dolari la box-office-ul mondial, onorat cu cele mai mari premii ale industriei din acest an, dominând cu câte 13 nominalizări la Oscar® și la Premiile Academiei Britanice de Film și Televiziune (BAFTA), blockbusterul Oppenheimer în care joacă Cillian Murphy, nominalizat la Oscar pentru rolul lui J. Robert Oppenheimer și Emily Blunt în rolul soției sale, biologul și botanistul Katherine „Kitty” Oppenheimer, va fi disponibil pentru vizionare în exclusivitate pe SkyShowtime din 21 martie.