Proiecție specială: „Maria – Inima României“ la HISTORY, pe 3 mai
https://www.ziarulmetropolis.ro/proiectie-speciala-maria-inima-romaniei-la-history-pe-3-mai/

HISTORY readuce în proiecţie specială povestea unei foarte importante epoci din istoria României, văzută din perspectiva Reginei Maria, aflată în centrul luptei pentru realizarea Marii Uniri din 1918 şi pentru crearea României moderne. Telespectatorii români au întâlnire cu istoria duminică, 3 mai, de la ora 21:00.

Un articol de Petre Ivan|27 aprilie 2020

Alături de imagini unice de dinaintea Primului Război Mondial, preluate din 15 arhive din străinătate, imagini care au trecut printr-un procedeu de colorizare special, telespectatorii români pot asculta vocea Reginei redată într-o versiune cât mai apropiată de realitate, fiind eliminate „zgomotele” produse de tehnologia epocii.

Documentarul „Maria – Inima României” spune nu doar povestea rolului politic și a interesantei vieți private a Reginei Maria a României, dar și a femeii care a participat activ pe front, îngrijind soldații răniți și bolnavii de tifos sau holeră, primind apelativele de „Mama răniților“ sau „Regina soldat“.

Filmul prezintă povestea unei foarte importante epoci din istoria României, văzută din perspectiva Reginei Maria. Născută prințesă britanică, Majestatea Sa a fost în centrul luptei pentru realizarea Marei Uniri din 1918 și pentru crearea României moderne. Destinul său, al uneia dintre cele mai cunoscute femei din Europa epocii interbelice, a fost influențat de evenimente întâmplate în palatele regale din România, în saloanele Parisului, pe străzile New York-ului, la Kremlin și chiar în Vestul Sălbatic. Filmul este narat de actorul Marcel Iureș.

Una din inovațiile pe care le prezintă filmul este faptul că vocea Reginei Maria, care a mai putut fi auzită în unele înregistrări publicate, între altele, de Associated Press sau Pathé, poate fi auzită acum într-o versiune cât mai apropiată de realitate, fiind eliminate „zgomotele” produse de tehnologia epocii. Pe de altă parte, sunt prezentate în premieră imagini cu regina și secvențe înregistrate din timpul războiului ce au trecut printr-un tratament de colorizare cu ajutorul a 12 specialiști. Aceștia au folosit proceduri similare celor la care a apelat, într-un proiect mult mai complex, regizorul Peter Jackson cu propriul său documentar colorizat despre primul război mondial.

Telespectatorii vor avea ocazia de a vedea imagini unice de dinaintea Primului Război Mondial, obținute în 2017 de la Arhivele de Stat ale Rusiei, precum și de la Arhivele Naționale ale României și Germaniei. Sunt surprinse imagini de la vizita Familiei Regale a Rusiei în iunie 1914 la Constanța, când existau zvonuri despre posibila uniune prin mariaj a celor două familii regale. Era ultima vizită a Romanovilor în afara Imperiului Țarist, înainte de execuția brutală din iulie 1918. Filmări vest-europene, din toamna anului 1916, prezintă ruinele faimosului Cazino din Constanța, bombardat de avioane nemțești.

Filmul „Maria – Inima României” este o producție independentă Chainsaw Film Productions și se bucură de susținerea Academiei Române și a Institutului Cultural Român.

Ioan Aurel Pop, președintele Academiei Române, a declarat după lansarea oficială a documentarului: „Acest film nu doar că o readuce pe Regina Maria în atenția noastră, ci o readuce la viață, exact așa cum a fost ea și cum noi românii ar trebui să fim. Acesta este un film de referință”.

Echipa de producție a documentarului este formată din John Florescu – producător executiv, Trevor Poots regia/scenariu, Viorel Chesaru – producător senior, Dan Drăghicescu – producător asociat și Mircea Lăcătuș – editor.

Difuzat în 42 de țări inclusiv pe canalele HISTORY și HISTORY2, filmul „Maria – Inima României”, alături de filmul documentar „Regele care l-a trădat pe Hitler”, face parte din „Turneul Național Maria: Inima României (detalii aici)”, un eveniment itinerant susținut de HISTORY ce a avut până acum în mai multe orașe din România, pentru a marca cea de-a 100 aniversare a rolului crucial pe care Regina Maria l-a avut pentru țara sa în cadrul Conferinței de Pace de la Paris, din anul 1919.

27
/09
/21

OPINIE Subfinanţat de nişte autorităţi nepăsătoare, fără cinematografe care să îi fie dedicate şi cu un public larg pus mai degrabă pe miştouri, filmul românesc de autor face performanţă an de an la cel mai înalt nivel. Iar 2021 o dovedeşte din plin. Este unul din paradoxurile româneşti.

24
/09
/21

Festivalul KINOdiseea aduce pe marele ecran filme despre protejarea mediului, relațiile dintre copii și părinți, curaj și empatie, la Cinema Gloria și Cinema Eforie.

20
/09
/21

Între 20 septembrie și 15 noiembrie, proiectul interdisciplinar „Noi împotriva noastră. Intervenție culturală pentru destigmatizarea bolilor psihice” continuă derularea la nivel național a seriei de activități artistice și de conștientizare dedicate cu precădere membrilor rețelei de sprijin din jurul persoanelor afectate de boli psihice, dar și publicului larg. 

17
/09
/21

OPINIE Mai mulţi cineaşti români importanţi, deopotrivă producători şi regizori, printre care Stere Gulea, Tudor Giurgiu, Ada Solomon şi Nae Caranfil, îşi exprimă nemulţumirea faţă de felul în care se desfăşoară concursurile de finanţare organizate de Centrul Naţional al Cinematografiei.

16
/09
/21

Caravana Metropolis- cinema în aer liber se întoarce în Piața Sfatului din Brașov cu cele mai bune filme din ultimul an, cu distincții importante la festivaluri de film internaționale prestigioase. Acestea vor putea fi urmărite între 21 și 26 septembrie, de la ora 20:00, în spațiul de proiecție amenajat în centrul Brașovului. Intrarea la proiecții este liberă.

16
/09
/21

Cea de-a 5-a ediție Bucharest Short Film Festival va avea loc în perioada 17-23 septembrie, la Teatrul Godot - Palatul Bragadiru (17 și 23, în aer liber) și Cinemateca Eforie (18 -22).

15
/09
/21

Independența Film lansează în cinema din 17 septembrie, la pachet, două noi titluri ale regizorilor consacrați Gaspar Noé și Pedro Almodóvar: „Lux Æterna”, un mediu-metraj produs de celebra casă de modă Yves Saint Laurent, cu Béatrice Dalle și Charlotte Gainsbourg în rolurile principale, și scurtmetrajul „Vocea umană”/ „The Human Voice”, care o are protagonistă pe Tilda Swinton, purtând haine semnate de Balenciaga.

08
/09
/21

PREVIEW Între 8 şi 12 septembrie, la Cinema Elvire Popesco, Institutul Cervantes și Verde Stop Arena din Bucureşti, se desfăşoară cea de-a 6-a ediție a Película, singurul festival de film și cultură ibero-americană din România. Ulterior, o selecţie de filme vor fi văzute şi la Cluj-Napoca, dar şi online.