Provocarea IDEO IDEIS #15: Suntem datori cu o revoluție!
https://www.ziarulmetropolis.ro/provocarea-ideo-ideis-15-suntem-datori-cu-o-revolutie/

Campania de imagine şi tema celei de-a 15-a ediţii a Festivalului de Teatru Tânăr IDEO IDEIS lansează o provocare deschisă, către adolescenţi şi noi toţi deopotrivă, una care să transforme scenariul viitorului pe care şi-l doresc în realitate: Suntem datori cu o revoluţie!

Un articol de Petre Ivan|13 iulie 2020

În luna iunie a acestui an IDEO IDEIS a lansat către adolescenți un dialog despre schimbare și cum este ea văzută prin ochii lor. Peste 100 dintre ei au vorbit despre ce ar schimba la ei înșiși, la orașele în care locuiesc, cum au acționat până acum și cum ar suna pentru ei un referendum în România. Răspunsurile lor au dat glas unor probleme actuale și au accentuat faptul că sunt conectați la nevoile comunităților din care fac parte: reforma sistemului de educație, poluarea, violența domestică, educația sexuală, accesul la cultură, identitatea de gen sunt câteva dintre subiectele care îi frământă pe majoritatea.

Chestionarul aplicat de IDEO IDEIS a arătat că vocea adolescenților lipsește din spațiul public – deși 80% sunt încrezători în puterea lor de a contribui și de a schimba ceva la lumea din jurul lor, mai puțin de 10% trec la acțiune.

„Două dezbateri importante au trecut recent prin spațiul public: educația sexuală și studiile de gen. În ambele cazuri au avut ceva de spus politicieni, populiști, preoți și, în general, adulți din posturi cât mai diverse. Au lipsit aproape cu desăvârșire vocile celor atinși direct de subiecte – elevi și studenți. ‘Suntem datori cu o revoluție’ este răspunsul la această situație. Lucrurile se schimbă implacabil și în societatea românească. Dar se schimbă încet. Pentru o schimbare de viteză este nevoie ca tinerii să nu mai tacă. Încercăm în campanie să facem portretul unei generații ideale, care își apără ideile în care crede.”, a declarat Bogdan Theodor Olteanu, directorul campaniei de imagine.

IDEO IDEIS #15 le propune adolescenților să privească atent la lumea din jurul lor, să chestioneze zonele în care prezentul nu oglindește valorile în care cred și să caute dincolo de răspunsurile-șablon sau promisiunile fără fond. Ediția aniversară din 2020, un an al provocărilor din toate punctele de vedere, le propune să transforme indignarea în acțiuni, astfel încât să pună pe agenda publică subiecte precum incluziunea, egalitatea, educația, libertatea de a face alegeri și, astfel, să creeze „un nou normal” potrivit nevoilor lor.

Timp de 14 ani IDEO IDEIS a oferit tinerilor care i-au trecut pragul puncte de plecare și idei de unde pot porni în căutarea răspunsurilor. Anul acesta devine megafonul prin care își pot face vocea auzită și pot contribui la un prezent mai onest, unul de care suntem cu toții responsabili.
Spotul oficial al ediției cu numărul 15 a fost conceput de o echipă compusă dintr-un mix de alumni IDEO IDEIS și oameni implicați în povestea festivalului încă de la începuturile ei.

Astfel, scenariul și regia sunt semnate de Bogdan Theodor Olteanu, pentru al 6-lea an consecutiv. Filmările și ședința foto pentru poster au avut loc la RECUL, fotograful pentru afișul oficial al ediției 15 este Lavinia Cioacă, una dintre persoanele aflate în echipa de start a festivalului și fotograf oficial al ultimelor ediții, grafica posterului este realizată de Adriana Guță – art director IDEO IDEIS, iar imaginea clipului este semnată de Adi Bulboacă și Sorin Florea. István Téglás, unul dintre mentorii de anul acesta și trainer la mai multe ediții anterioare, a coordonat coregrafia, în timp ce costumele au fost asigurate de Gabriela Pițurlea. Montaj: Sorin Florea. Muzica: Adrian Piciorea.

Actorii, alumni IDEO IDEIS, sunt în prezent cu toții studenți la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I. L. Caragiale”: Eva Cosac, Daria Pentelie, Teodora Dincă, Bogdan Bogdănoiu și Cristian Robe.

IDEO IDEIS #15 se întâmplă anul acesta, în perioada 5 – 9 august, în Alexandria, București, Baia Mare, Botoșani, Buzău, Câmpina, Roman, Sibiu și Timișoara.

***
Resurse:
www.ideoideis.ro | FB: ideoideis | Instagram: @ideoideis

***
IDEO IDEIS este un festival cultural pentru comunitate și, în același timp, un eveniment dedicat procesului de educație non-formală pentru tinerii liceeni din România. Structura festivalului este unică în peisajul festivalurilor de teatru din țară și are rolul de a-i ajuta pe participanți să-și îmbunătățească abilitățile de comunicare, să capete încredere în ei înșiși și să interacționeze cu tipuri de modele relevante pentru dezvoltarea lor personală și profesională.

26
/04
/24

Centrul Național al Dansului București (CNDB) anunță programul de spectacole pentru luna mai. Unul dintre evenimentele importante ale lunii este premiera spectacolului de dans contemporan Memetics, în coregrafia lui Sergiu Diță, urmată de trei producții CNDB – BLOT, Bodies on The Line, Patosfera și de Miercurea Lejeră, un proiect care prezintă pe scenă idei unice și irepetabile într-o formă performativă.

25
/04
/24

Asociația Culturală Control N dă startul înscrierilor la a treia ediție a New Draft. Rezidența de dezvoltare de scenarii dedicată proiectelor din România și Republica Moldova se adresează regizorilor și scenariștilor, proaspeților absolvenți de facultăți de profil și autorilor din medii conexe, cu proiecte în faza de început.

25
/04
/24

Cea de-a treia ediție din România a competiției de pictură live Art Battle va avea loc pe 27 aprilie, la Palatul Bragadiru din București (Calea Rahovei nr. 147-153) aducând în fața publicului atât concursul contra cronometru care aduce publicul în fața procesului de creație, alături de re-LEAF, o ediție de "interior" a târgului de artă contemporană LEAF (Limited Edition Art Fair) eveniment organizat de Galeria Celula de Artă în parteneriat cu Săfițicuminți. Biletele pentru public sunt disponibile pe LiveTickets.

24
/04
/24

O nouă traducere din opera lui Paul Auster, unul dintre cei mai spectaculoși și inventivi scriitori ai Americii, a cărui operă a fost publicată în mai mult de patruzeci de limbi, a ajuns de curând în librăriile fizice și online din întreaga țară.

22
/04
/24

6 manageri și 30 de ghizi și muzeografi din toată țara au participat la Râșnov la două sesiuni de training pentru dezvoltarea abilităților de gestionare și management strategic al obiectivelor de patrimoniu istoric, documentarea istorică, interpretarea informațiilor, comunicarea și interacțiunea directă cu publicul vizitator.

22
/04
/24

460 de ani se împlinesc pe 23 aprilie de la nașterea celui considerat cel mai mare dramaturg al tuturor timpurilor. Multe povești și multe legende au circulat despre el în tot acest timp.