Într-o zi de 22 decembrie (1956) se stingea din viaţă Nicolae Labiş, unul dintre cei autentici si sensibili poeti ai literaturii romane, supranumit de criticul Eugen Simion – „buzduganul unei generatii”.
Un articol de Petre Ivan|22 decembrie 2016
Misterul morţii lui Labis dăinuie şi astăzi, la mai bine de jumătate de veac de la dispatiţia fulgerătoare a poetului .
În noaptea de 9 spre 10 decembrie 1956, Nicolae Labiş ajungea sub roţile unui tramvai, după o seară petrecută cu prietenii la restaurant, şi se stingea 12 zile mai târziu, la 22 decembrie, paralizat şi devorat de bronhopneumonie.
Reconstituirea acelei nopţi de decembrie începe la restaurantul Capşa din Bucureşti, acolo unde Labiş şi-a petrecut seara într-un cerc de prieteni. Demă de menţionat este apariţia la masa poetului a unei dansatoare din ansamblul Ciocârlia al Ministerului de Interne, Maria Polevoi, despre care se spunea că dorea de mult să intre in viaţa sentimentală a lui Labiş.
Din declaraţiile martorilor, seara, stropită din plin cu ţuică, s-a prelungit apoi la restaurantul Victoria, petrecerea spărgându- se spre miezul nopţii. Labiş s-a îndreptat apoi spre staţia din faţa Spitalului Colţea, în aşteptarea tramvaiului, însoţit de două femei, Zizi Munteanu şi dansatoarea Polevoi. Acolo, pe refugiul staţiei, Labiş a fost lovit de tramvai şi a cazut între vagoane. Unii au spus că a vrut să ia tramvaiul din mers, alţii – că era beat şi că n-a fost atent. S-a mers şi pe varianta că era urmărit de un securist care l-ar fi împins pe cel pe care-l fila.
Poetul, pe patul Spitalului de Urgenţă, unde a fost dus în grabă, le-a făcut o mărturisire şocantă prietenilor săi, Mihai Stoian şi Florin Mugur.
Nicolae Labiş, pe ultimul drum
Astfel, Labiş le-a povestit acestora ca în momentul accidentului era însoţit de doi bărbaţi şi de o femeie, iar când a încercat să urce în vagon, cineva l-ar fi îmbrâncit şi atunci s-a agăţat de grătarul dintre vagoane, căzând cu capul în jos şi lovindu-se de caldarâm.
Labiş a agonizat 12 zile pe patul de spital, paralizat de la torace în jos, cu coloana fracturată, şi a murit de bronhopneumonie în noaptea de 21 spre 22 decembrie 1956.
Tot într-o zi de 22 decembrie:
1808: Ludwig van Beethoven dirijează concertul la Theater an der Wien, Viena, cu premiera Simfoniei a cincea, Simfoniei a șasea, a Concertul pentru pian nr. 4 (realizat de Beethoven însuși) și a Fanteziei corale (cu Beethoven la pian).
1849: Execuția lui Fiodor Dostoievski este anulată în ultima clipă.
1885: Samuraiul Itō Hirobumi a devenit primul prim-ministru al Japoniei.
1894: În Franța începe „afacerea Dreyfus”, când Alfred Dreyfus a fost acuzat de trădare.
1927: S–a înființat Societatea de Difuziune Radiofonică din România (în prezent Societatea Română de Radiodifuziune)
1989: Revoluția Română din 1989: După o săptămână de demonstrații populare și reprimari sângeroase, Nicolae Ceaușescu este înlăturat de la conducerea României.
S-au născut:
1639: Jean Racine, poet și dramaturg clasic francez (d. 1699)
1858: Giacomo Puccini, compozitor italian (d. 1924)
1876: Filippo Tommaso Marinetti, poet italian d. 1944)
1883: Edgar Varèse, compozitor și dirijor fracez-american (d. 1965)
1889: Nichifor Crainic, eseist și poet român (d. 1972)
1940: Cristina Deleanu, actriță română
S-au stins din viaţă:
1646: Petru Movilă, teolog, om de cultură, mitropolit al Kievului, sprijinitor al tiparului în spațiul românesc și fondator a mai multe tipografii (n. 1596)
1867: Jean-Victor Poncelet, matematician francez (n. 1788)
1867: Théodore Rousseau, pictor francez (n. 1812)
1880: George Eliot (Mary Ann Evans), scriitoare britanică (n. 1819)
1956: Nicolae Labiș, poet român (n. 1935)
1989: Samuel Beckett, dramaturg irlandez,laureat al Premiului Nobel pentru Literatură pe anul 1969 (n. 1906)
Foto: Puccini, Racine, Labis – wikipedia
