Puiu Hasotti: Sansele repatrierii osemintelor lui Brancusi tin doar de bunavointa Guvernului francez
https://www.ziarulmetropolis.ro/puiu-hasotti-sansele-repatrierii-osemintelor-lui-brancusi-tin-doar-de-bunavointa-guvernului-francez/

Ministrul Culturii şi Patrimoniului Naţional, Puiu Haşotti, consideră că şansele ca osemintele sculptorului Constantin Brâncuşi să fie repatriate ţin doar de „bunăvoinţa” Guvernului francez. „Şansele, după părerea mea, ţin doar de bunăvoinţa Guvernului francez, şi nu de argumentele juridice, care, cel puţin până acum, nu prea există în România”, a declarat vineri ministrul Culturii, pentru […]

Un articol de Andrada Văsii|7 decembrie 2012

Ministrul Culturii şi Patrimoniului Naţional, Puiu Haşotti, consideră că şansele ca osemintele sculptorului Constantin Brâncuşi să fie repatriate ţin doar de „bunăvoinţa” Guvernului francez.

„Şansele, după părerea mea, ţin doar de bunăvoinţa Guvernului francez, şi nu de argumentele juridice, care, cel puţin până acum, nu prea există în România”, a declarat vineri ministrul Culturii, pentru RFI, întrebat care sunt şansele pentru ca osemintele lui Brâncuşi să fie repatriate.

El a subliniat că, în situaţia în care Guvernul României va începe această procedură, va trebui să existe argumente juridice foarte puternice.

„Constantin Brâncuşi a murit cetăţean francez. Constantin Brâncuşi a murit chiar supărat, cred eu, un pic, pe regimul de atunci din România, nu pe România, pentru că la începutul anilor ’50, el a oferit opera sa statului român şi autorităţile comuniste de la Bucureşti au spus că nu au nevoie de o operă decadentă, deci a murit supărat pe regimul de atunci, pe regimul comunist, nu pe români, nici pe România. Mai presus de toate, cel puţin eu nu ştiu să existe vreun document prin care Constantin Brâncuşi să-şi fi exprimat dorinţa să fie înmormântat în România”, a adăugat Haşotti.

Potrivit ministrului, faptul că Brâncuşi i-ar fi spus unui preot, la spovedanie, că ar dori să fie înmormântat lângă mama sa, la Hobiţa, nu reprezintă un document juridic.

„Ar fi extraordinar ca rămăşiţele pământeşti ale lui Brâncuşi să fie la Hobiţa, să facem acolo un muzeu Brâncuşi, să fie un punct de atracţie cultural şi, de ce nu, turistic, dar procedura cred că este una foarte complicată, pentru că argumentele juridice nu prea există”, a completat ministrul Culturii.

Premierul Victor Ponta s-a întâlnit joi la Târgu-Jiu cu scriitorul Laurian Stănchescu, cel care vrea să aducă rămăşiţele sculptorului Constantin Brâncuşi în Gorj, şi i-a promis acestuia că Guvernul va acorda sprijin total demersului său.

„Procedurile sunt extrem de complicate cu statul francez şi eu sunt foarte hotărât ca această iniţiativă privată pornită să o luăm la nivelul Guvernului. Guvernul va angaja o firmă de avocaţi din Franţa, din Paris, pentru ca toate procedurile, va fi nevoie de o acţiune şi de o decizie a judecătorului din Paris, pentru ca rămăşiţele lui Constantin Brâncuşi să poată fi exhumate şi aduse la Târgu-Jiu. O să dau o decizie în acest sens pentru Secretariatul General al Guvernului şi o să preluăm noi toate cheltuielile privind reprezentarea juridică, pentru că sunt cheltuieli importante”, a afirmat Victor Ponta.

Sursa: Agerpres

14
/03
/23

Conform statutului Uniunii Teatrale din România, Senatul UNITER – Consiliul Director acordă în cadrul Galei Premiilor UNITER, Premiul de Excelenţă „Ion Caramitru”, Premiile pentru Întreaga Activitate şi Premiile Speciale.

13
/03
/23

„Cock” de Mike Bartlett, spectacol al Teatrului „Stela Popescu” în regia lui Tony Adam şi scenografia Mădălinei Mihai, avându-i în distribuţie pe Tudor Cucu Dumitrescu, Cristian Neacșu, Ioana Niculae, Cătălin Frăsinescu, se joacă pe 21 martie, ora 19:00 la Teatrul Excelsior în cadrul campaniei UNITER “Artiştii pentru artişti”.

13
/03
/23

Participantă la cele mai importante competiții europene și mondiale, precum și la două ediții ale Jocurilor Olimpice, în 2008, la Beijing, și în 2012, la Londra, unde a scris unele dintre cele mai frumoase pagini din istoria gimnasticii românești și de unde s-a întors cu două medalii de aur, la sol, respectiv la sărituri, Sandra […]

13
/03
/23

Studenți ai Universității Naționale de Arte George Enescu din Iași alături de studenți ai Conservatoarelor Cesare Pollini din Padova și Alessandro Scarlatti din Palermo, vor susține un concert în cadrul primei ediții a turneului Youth International Musical Performance Meeting.

12
/03
/23

Luna martie a fost scrisă în destinul ei. S-a născut pe 8 martie 1936 și a murit pe 18 martie 1994. Nici șaizeci de ani n-a petrecut pe acest pământ, dar în acest timp a devenit una dintre cele mai mari actrițe ale teatrului românesc. Gina Patrichi.