Queens of Händel în „Vara Magică” la Ateneul Român
https://www.ziarulmetropolis.ro/queens-of-handel-in-vara-magica-la-ateneul-roman/

Festivalul Internaţional “Vara Magică” ediţia a VI-a continuă la Ateneul Român cu un al patrulea concert miercuri, 26 iulie, de la ora 19.30.

Un articol de |20 iulie 2017

Soprana Rodica Vică și I Ludici Ensemble compus din Rafael Butaru – vioara I, Iulia Smeu – vioara a II-a, Cătălina Filipescu – viola, Ella Bokor – violoncel și Iulian Ochescu – clavecin vor prezenta un program intitulat Queens of Händel și compus din cele mai atractive momente muzicale extrase din operele lui G. Fr. Hӓndel.

Afirmați printre cei mai valoroși muzicieni ai generației lor, toți cei cinci „I Ludici” și soprana Rodica Vică, o specialistă a muzicii baroce, se vor juca cu dezinvoltură cu incursiunea stilistică în lumea muzicii lui Hăndel, făcând din actul lor interpretativ o adevărată paradă de energie artistică, sub semnul unui gust muzical desăvârșit.

Lanto Communication organizează a şasea ediţie a Festivalului Internaţional “Vara Magică” la Ateneul Român din Bucureşti în perioada 5 iulie – 23 august 2017.

Concertele sunt organizate în fiecare săptămână și prezintă pe afiş formaţii camerale, dar şi orchestre simfonice precum Orchestra Română de Tineret, Orchestra Naţională de Tineret a Olandei, Romanian Sinfonietta Orchestra și Orchestra Naţională de Cameră a Moldovei, alături de celebri dirijori şi solişti români şi străini.

Foto: Vara Magică – facebook.com/FestivalulVaraMagica

21
/07
/23

Ziua 2 din Electric Castle 2023 a fost despre dragoste la prima vedere: artiști aflați la prima lor prezență în România și publicul prezent pe domeniul Banffy au creat o conexiune pe viață. Macklemore a depășit și cele mai exigente așteptări.

17
/07
/23

Pentru a șaptea oară, Orchestrele Naționale de Tineret ale României sunt invitate la Festivalul Young Euro Classic de la Berlin, unul dintre cele mai importante evenimente culturale de gen din întreaga lume. Astfel, Orchestra Română de Tineret dirijată de Cristian Mandeal porneşte într-o călătorie muzicală europeană cu 3 concerte, ce o va duce de această dată de la Bucureşti, la Kassel şi apoi la Berlin.

07
/07
/23

Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” aniversează astăzi 60 de ani de la prima sa apariție pe scenă. Pe 7 iulie 1963, de la ora 11:00, Corul de Cameră Madrigal, fondat și dirijat de Marin Constantin, susținea primul său concert la Teatrul de Stat din Brașov, cu un repertoriu de muzică preclasică.