Radu Afrim, premieră absolută în România
https://www.ziarulmetropolis.ro/radu-afrim-premiera-absoluta-in-romania/

Regizorul Radu Afrim, răsplătit cu mai multe premii UNITER, director artistic al Galei Hop 2014, cel care a creat peste 50 de spectacole de teatru, montează pentru prima oară în cariera sa un spectacol la Teatrul Naţional Radu Stanca Sibiu – Secţia Germană. „Tattoo”, de Igor Bauersima şi Réjane Desvignes, va avea premiera sâmbătă, 25 octombrie.

Un articol de Petre Ivan|17 octombrie 2014

,,Tattoo”, spectacolul lui Radu Afrim după textul celor doi autori elveţieni, marchează o premieră absolută în România, până în prezent fiind montat doar în ţările germanice.

Scenografia spectacolului este semnată de Dragoş Buhagiar, binecunoscut publicului sibian din numeroasele colaborări cu TNRS, care a reuşit şi de această dată să propună o formulă vizuală inedită în colaborare cu artistul video Andrei Cozlac.

O voce singulară în teatrul românesc al ultimilor ani, Radu Afrim este unul dintre cei mai importanţi regizori români de teatru. Temele şi laitmotivele constante ale creaţiei sale sunt violența instituțională, identitatea sexuală, erotismul, izolarea socială, singurătatea, imposibilitatea iubirii, limitele fericirii, adeseori tratate în registrul umorului și al (auto)ironiei.

,,Tattoo” este un joc priceput între adevăr și ficțiune, dar şi o piesă ce pune sub semnul întrebării idealurile și valorile fiecăruia dintre noi. Un om moare şi îşi lasă moștenire corpul prietenilor săi. Ce vor face aceștia cu el?

Dar dacă corpul său este un monument artistic valoros? Cât valorează prietenia? Ce rămâne din idealurile incoruptibile şi opiniile artistice înalte când în joc este o sumă frumuşică de bani?

Toate aceste întrebări care au legătură şi cu condiția ideală în artă și în lumea artistică sunt transpuse în cotidian și analizate într-o situație aparent normală.

Radu Afrim

Radu Afrim montează „Tattoo” la Secţia Germană a Teatrului Naţional Radu Stanca Sibiu

Textul celor doi autori elvețieni, Igor Bauersima și Réjane Desvignes, oferă multiple perspective poetice, ce răsar din realitate, lucru ce se potrivește perfect cu abordarea regizorului Radu Afrim care aduce un surplus de umor şi extravaganţă piesei.

,,Tattoo”, un spectacol cu un tempo acid, ce va conduce spectatorii printr-un carusel emoțional, şi în care răsturnările de situaţie vor dezvălui o lume cu o multitudine de poveşti, o lume în care totul este posibil.

TATTOO, regia Radu Afrim

de Igor Bauersima şi Réjane Desvignes

sâmbătă, 25 octombrie, ora 19:00

premieră

la sala Teatrului Naţional Radu Stanca Sibiu

Secția Germană – spectacol cu traducere în limba română

REGIA: Radu Afrim;

SCENOGRAFIA: Dragoş Buhagiar;

VIDEO: Andrei Cozlac;

ASISTENTĂ SCENOGRAFIE: Irina Chirilă;

DISTRIBUȚIA: Ali Deac, Daniel Plier, Emöke Boldizsár, Cristina Juks, Daniel Bucher

durata aproximativă: 1h15min

preţ bilete: 15 lei; 10 lei

Foto: Radu Afrim – facebook, wikipedia

08
/07
/15

Beautiful You, cel mai recent roman al lui Chuck Palahniuk, a apărut de curând în colecția „Biblioteca Polirom”, traducere din limba engleză şi note de Mihaela Negrilă, şi în ediţie digitală. Chuck Palahniuk este autorul unui clasic al literaturii underground, Fight Club, roman ecranizat de regizorul David Fincher în 1999, cu Edward Norton, Brad Pitt şi Helena Bonham Carter în rolurile principale.

08
/07
/15

Şapte orchestre din top 20 cele mai bune ale lumii în acest an vor concerta pe scena ediției 2015 a Festivalului Internațional George Enescu (30 august - 20 septembrie, București). Mai mult, publicul Festivalului se va putea bucura chiar de primele patru cele mai bine cotate orchestre ale lumii, conform unui top realizat de prestigioasa publicație britanică “Gramophone”.

08
/07
/15

Pixels, o comedie de acţiune în care extratereştrii atacă Pământul, inspirată de jocurile video din anii 1980. e produs de Happy Madison şi 1492 Pictures. La cârma filmului a fost invitat Chris Columbus, care a contribuit la definirea filmelor din anii 1980 - Gremlins sau The Goonies, Home Alone sau Mrs. Doubtfire, Harry Potter, Percy Jackson, sau Night at the Museum.

08
/07
/15

Pentru aceia dintre voi dornici să se simtă ca în vacanță în mijlocul unui București agitat, Fundația Calea Victoriei a pregătit în luna iulie peste 20 de cursuri și evenimente culturale. Petrece câteva ore deconectat de zumzetul urban și pășește în casa cochetӑ şi rӑcoroasӑ din Popa Soare, nr. 40, unde vara are aromă de artă, creativitate și conversație bunӑ.

08
/07
/15

În perioada 4-18 iulie 2015 se desfăşoară cea de-a 32-a ediţie a Festivalului Internațional de Teatru de la Almada, cea mai importantă manifestare de acest gen din Portugalia. Institutul Cultural Român, alături de Compania de Teatru din Almada, prezintă două spectacole, cu un total de patru reprezentații, în interpretarea actorilor de la Teatrul Naţional Cluj-Napoca.

08
/07
/15

După ce în ultimii ani s-a dedicat traducerii și publicării unora dintre cei mai cunoscuți scriitori din literatura universală, Editura Univers se reîntoarce către literatura română, prin lansarea unui concurs de manuscrise, la care sunt invitați să participe scriitorii care vor să-și vadă cărțile publicate.

08
/07
/15

Au fost la Cannes şi au cucerit lumea. Ce a urmat după? Cum a evoluat cariera lor? Cristina Flutur, Cosmina Stratan, Anamaria Marinca şi Laura Vasiliu – destinul unor câştigătoare – o serie de articole marca Ziarul Metropolis.

08
/07
/15

Scurtmetrajului Tibi, realizat de un grup de liceeni din Bucureşti, va rula în premieră naţională vineri, 10 iulie, de la ora 18.00, la Cinema Movieplex din incinta Plaza România. Filmul, regizat de Dan Iliuţă (17 ani), elev la Colegiul Naţional „Gheorghe Lazăr”, a participat anul acesta în programul Short Film Corner al Festivalului de la Cannes.

07
/07
/15

Jazz in the Park 2015 a adunat peste 50 de mii de participanți, mai mult decât dublu față de ediția anterioară, iar Fondul Jazz in the Park s-a bucurat de un succes peste așteptări, au anunțat organizatorii festivalului.

07
/07
/15

Teatrul UNTEATRU continuă stagiunea estivală și îi aşteaptă pe iubitorii de spectacole întreaga vara, la reprezentaţiile sale de la orele 20.00.

07
/07
/15

Corurile reunite Cantus Mundi din Ucraina, Republica Moldova și România au cântat împreună sub bagheta Annei Ungureanu, dirijorul Corului Naţional de Cameră Madrigal - Marin Constantin, pe scenele ieșene, marcând inaugurarea secțiunii de concurs Cantus Mundi din cadrul Festivalului – Concurs Coral Internațional pentru Tineret "Gavriil Musicescu", ediția a III-a, desfășurată pe 4 iulie la Casa de Cultură a Studenților, Sala Gaudeamus.

07
/07
/15

,,Bullets over Lipscani”, comedia savuroasă după texte de Woody Allen, în cheia clasicelor filme noir americane ale anilor '40, se joacă din nou joi, 9 iulie la ora 21:30, la Godot Cafe Teatru (strada Blănari nr. 14 din Centrul Vechi).