Radu Beligan, către spectatori: „Voi m-aţi făcut ceea ce sunt!“
https://www.ziarulmetropolis.ro/radu-beligan-catre-spectatori-voi-m-ati-facut-ceea-ce-sunt/

Radu Beligan a primit, duminică seară, la Teatrul Naţional Bucureşti, certificatul Guinness World Records care atestă că este cel mai longeviv actor încă în activitate pe scena unui teatru, declarând că meritul este al publicului, „stăpânul cel mare“ al actorilor, căruia îi datorează totul.

Un articol de Petre Ivan|16 decembrie 2013

Radu Beligan a primit, duminică seară, la Teatrul Naţional Bucureşti, certificatul Guinness World Records care atestă că este cel mai longeviv actor încă în activitate pe scena unui teatru, declarând că meritul este al publicului, „stăpânul cel mare“ al actorilor, căruia îi datorează totul.

Duminică seară, pe scena Teatrului Naţional Bucureşti (TNB), Radu Beligan a jucat în spectacolul „Egoistul”. Timp de două ore, publicul numeros adunat în Sala Studio a TNB s-a bucurat de prezenţa marelui actor, aplaudând la final minute în şir.
Imediat după încheierea spectacolului, pe scenă a urcat Ion Caramitru, directorul Teatrului Naţional Bucureşti, notează Mediafax.

Radu Beligan şi-a aniversat ziua de naştere, pe 14 decembrie, la Teatrul Metropolis din Bucureşti, jucând în cel mai nou spectacol al său, „Lecţia de violoncel“, regizat de Felix Alexa, după o piesă de Mona Radu. Maestrul i-a avut alături pe scenă pe Marius Manole, Lamia Beligan şi pe Tania Popa.

Citiţi şi: Radu Beligan: 95 de ani, un rol impecabil şi un tort în formă de scenă, la Metropolis

„Asistăm la acest fenomen fără egal în lumea întreagă. Suntem contemporani cu cel mai mare actor pe care l-a dat şcoala românească de teatru şi cel mai important actor al lumii, astăzi, când împlineşte 95 de ani şi o zi”, a spus Ion Caramitru, după reprezentaţia de la TNB.

„Suntem într-un moment fast al Teatrului Naţional, sunt obligat de conştiinţa mea să vă spun două lucruri: întâi, odată cu ridicarea acestui teatru, acum 40 de ani, primul lui director a fost maestrul Radu Beligan, care, timp de 21 de ani, a condus destinele acestui teatru. Tot astăzi, suntem foarte aproape de a încheia lucrările pentru reconstrucţia acestui teatru, fundamental pentru imaginea României, a culturii româneşti (…) în aceeaşi măsură pot să vă spun ca un element de surpriză pentru dumneavoastră şi de plăcere pentru mine – odată cu instalarea mea la direcţia acestui teatru, maestru Beligan mi-a spus «ai grijă, să aduci înapoi Sala Studio la Teatrul Naţional!». Şi iată-l jucând pe această scenă”, a mai spus Ion Caramitru.

Pentru a marca acest moment, pe scenă au urcat membrii unui grup vocal care au cântat colindul „O, ce veste minunată!”, după care, pe un proiector instalat pe scenă, a fost difuzat un filmuleţ în care au fost prezentate pe scurt demersurile pe care echipa emisiunii lui Cătălin Măruţă le-a făcut pentru ca numele lui Radu Beligan să fie înscris în Cartea Recordurilor, precum şi mesaje transmise de mari actori.

Radu Beligan

„În absolut orice dicţionar din lumea aceasta, a bate un record înseamnă a fi pe cea mai înaltă treaptă a performanţei. Maestrul Radu Beligan este pe această treaptă a performanţei de foarte mult timp, drept dovadă, după fiecare piesă de teatru, sala este în picioare şi-l aplaudă.

Practic, ce am reuşit noi să facem, eu şi echipa mea, nu considerăm nimic excepţional prin faptul că am reuşit să-l punem pe Radu Beligan în Cartea Recordurilor, pentru că Radu Beligan este excepţional prin tot ce a făcut. Şi Radu Beligan merita să fie în această Carte a Recordurilor, să aibă numele înscris în Cartea Recordurilor”, a declarat Cătălin Măruţă, care a urcat pe scenă pentru a-i înmâna certificatul acordat de Guinness World Records prin care se atestă că este cel mai longeviv actor încă în activitate pe scena unui teatru.

Membrii grupului vocal aflat pe scenă i-au cântat lui Radu Beligan „La mulţi ani!”, în aplauzele publicului, după care Cătălin Măruţa i-a înmânat certificatul.

Radu Beligan: „Cât de mult vă iubesc!“

„E copleşitor ce se întâmplă. Vă mulţumesc”, a spus Radu Beligan, vizibil emoţionat. Publicul a fost alături de el şi de această dată şi l-a aplaudat minute în şir.

„Cât de mult vă iubesc. Voi m-aţi făcut ceea ce sunt. N-am niciun merit. Sunt rezultatul iubirii pe care mi-aţi arătat-o”, a mai spus Radu Beligan, adresându-se publicului.

De asemenea, maestrul Beligan a spus că iubeşte România şi că nu va pleca niciodată de aici, moment în care publicul din sală l-a aplaudat.

„Am avut atâtea tentaţii să plec, dar nu pot să plec din România. România e viaţa mea. M-am născut odată cu România Mare, sunt ombilical legat de ea. (…) Nu cred că mai există vreun om care să iubească atât de mult ţara asta cât o iubesc eu”, a spus marele actor.

„Numai dumneavostră m-aţi făcut ce sunt astăzi.Vă datorez totul. (…) Stăpânul nostru cel mare este publicul. Lui îi datorăm totul”, a completat Radu Beligan.

Încă o dată publicul şi membrii grupului vocal i-au cântat lui Radu Beligan „La mulţi ani!”, după care actorul a părăsit scena alături de Ion Caramitru, în aplauzele generoase ale publicului.

Radu Beligan împarte de 75 de ani bucurii, emoţii şi sentimente tuturor celor care umplu cu entuziasm sălile de spectacole.
Sâmbătă seară, Radu Beligan şi-a sărbătorit cea de-a 95-a aniversare pe scena Teatrului Metropolis din Bucureşti, unde a jucat în spectacolul în premieră „Lecţia de violoncel”, fiind astfel alături de publicul care l-a aplaudat în cei 75 de ani de carieră, dar şi de prieteni, colegi şi membri ai familiei.

Citiţi şi: Radu Beligan, în lacrimi de bucurie de ziua lui: „În teatru, oamenii pot trăi şi visa împreună“

De asemenea, tot sâmbătă, Radu Beligan a participat la evenimentul de inaugurare a „Gongului Thaliei”, organizat de Teatrul Metropolis pe Aleea Celebrităţilor din Capitală, unde a declarat că, după timpul petrecut în slujba teatrului, poate afirma „cu evidentă satisfacţie” că „nobila meserie este în continuare la loc de cinste în sufletul românilor”.

Actorul Radu Beligan a primit în 2011 o stea pe Aleea Celebrităţilor – Piaţa Timpului, spaţiul bucureştean dedicat marilor valori ale filmului şi scenei româneşti.

Foto cu Radu Beligan: Augustin Bucur

07
/07
/17

Cinematograful în aer liber - CineParK din Herăstrău va fi redeschis astăzi (7 iulie). Timp de cinci weekenduri, bucureștenii vor avea la dispoziție un program ce va include aproximativ 30 de filme de referință, aparținând tuturor genurilor cinematografice. Accesul publicului este gratuit.

06
/07
/17

Scriitoarele Angela Baciu și Andreea Nanu sunt protagonistele interviului următor, prezentat în exclusivitate de Ziarul Metropolis. Și dacă cel mai recent roman al Andreei Nanu, Scrisoare pentru Ida, a fost lansat de curând la Bookfest, Angela Baciu (dar și Nora Iuga) poate fi ascultată live vineri (7 iulie), de la ora 18:30, la Librăria Carturesti Verona (str. Arthur Verona, nr. 13-15), cu prilejul aparitiei volumului "mai dragut decit dostoievski" - semnat Nora Iuga și Angela Baciu, cu ilustratii de Ion Barbu.

06
/07
/17

Viorel Comănici este un actor cald, bonom, de o seninătate aparte fermecătoare. Mersul său dezvăluie un domn înzestrat cu finețe, blândețe și calmul înțelepciunii vârstei. Când l-am cunoscut pe holurile Teatrului Nottara, la Sala George Constantin și la Sala Horia Lovinescu, am conștientizat că am în față, da, un actor profund și respectuos față de meseria lui, dar și un artist cu trăiri și căutări lăuntrice permanente.

06
/07
/17

"O dată în viață ești obligat să te zbați pentru o șansă la nemurire. Dacă nu o faci, trăiești degeaba" - Sylvester Stallone. Actorul născut în 1946, la New York, împlinește astăzi 71 de ani. Stallone s-a lăsat de facultate ca să devină actor, dar rolurile s-au lăsat așteptate. A obținut câteva roluri în piese de „teatru de avangardă” și a apărut chiar și într-un film semi-erotic. Pentru a se întreține, a lucrat ca ajutor de bucătar, vânzător de pește și ușier la un cinematograf. În anii ’80 a devenise unul din „cel mai bine plătiți actori din istorie”.

05
/07
/17

La sfârșitul săptămânii trecute, Juriul BIFF 2017 a anunțat câștigătorii ediției. Marele premiu al Festivalului a fost acordat regizorului rus Kantemir Balagov pentru filmul Closeness (Rusia, 2017). Filmul a fost premiat în acest an și la Cannes Film Festival, fiind distins cu premiul FIPRESCI la categoria Un Certain Regard.

04
/07
/17

Revista Thespis – „La fiecare ediţie a Galei Hop, reprezentanţii departamentelor de teatrologie din Universităţile de specialitate, vor avea ocazia şi şansa să reflecte şi să dezbată fenomenul artistic, să îşi exerseze pana pe noi, actorii, contribuind astfel la re-definirea relaţiei actor-critic.” (Miklos Bacs, 2016).

04
/07
/17

Divan Film Festival, unicul festival din România dedicat filmului și artei culinare balcanice, revine anul acesta cu cea de-a VIII-a ediție, care va avea loc în perioada 18 – 26 august, la Craiova și Port Cultural Cetate din județul Dolj.

04
/07
/17

Actorul Bogdan Nechifor este primul invitat al realizatoarei TVR Claudia Spătărescu în emisiunea dedicată tinerilor deştepţi, activi şi pasionaţi de ceea ce fac. Îl puteți cunoaşte în această seară (4 iulie), de la ora 22.30, la TVR 1.

04
/07
/17

Mult așteptatul blockbuster “Spider-Man Homecoming” / “Omul - Păianjen: Întoarcerea acasă” se lansează pe marile ecrane din România vineri, 7 iulie 2017. Producția Marvel Studios realizată de Columbia Pictures îi are drept protagoniști pe Tom Holland, Michael Keaton și Robert Downey Jr., în regia lui Jon Watts.

04
/07
/17

Tango la cetate continuă în luna iulie cu alte două concerte susţinute la Bistriţa, în cadrul Festivalului de poezie şi muzică de cameră (9 iulie, Sinagoga) şi la Biertan, în cadrul festivalului Icon Arts Transilvania (28 iulie, Cetatea Biertan) de binecunoscutul grup Argentango, după succesul primelor două concerte din serie din luna iunie, susţinute la castelul Corvinilor din Hunedoara şi în Piaţa cetăţii din Alba Iulia.

04
/07
/17

 „Sunt tenace, încăpăţânată, entuziastă, impulsivă, sunt, în fine, o femeie. O femeie care a ştiut să câştige succesul şi a cărei viaţă poate fi redusă la trei cuvinte: muncă, dragoste şi fantezie” – Gina Lollobrigida. Fermecătoarea divă a cinematografiei italiene împlineşte, astăzi, 91 de ani.