Radu Beligan, în formă maximă. De ce joacă actorul atât de mult?
https://www.ziarulmetropolis.ro/radu-beligan-in-forma-maxima-de-ce-joaca-actorul-atat-de-mult/

Pe 27 aprilie a jucat în „Lecţia de violoncel“ la Caracal, cu ocazia celei de-a patra ediţii a festivalului de teatru din oraş. Pe 28 aprilie a prezentat la Ploieşti „Confesiuni despre viaţă şi artă“. S-a întors pe 29 aprilie la Caracal, pentru a urca pe scenă în „Egoistul“, producţia TNB. Iar săptămâna aceasta, pe 3, 4 şi 5 mai, va reveni la Teatrul Metropolis, pentru a juca în „Lecţia de violoncel“.

Un articol de Petre Ivan|1 mai 2014

Tabloidele au scris că Radu Beligan are probleme de sănătate, dar maestrul a contrazis sursele jurnaliştilor chiar prin programul de foc pe care îl are în această perioadă.

La Caracal, la actuala ediţie a festivalului de teatru, care i-a fost dedicată, Radu Beligan a jucat în plină forţă. După spectacol, a stat mai multe ore la recepţia care a fost organizată în onoarea lui, s-a fotografiat cu admiratorii şi a acordat, răbdător, zeci de autografe.

Pofta de joc a lui Radu Beligan nu mai este un mister. „Activitatea susţinută. Cam ăsta ar fi secretul meu. N-aţi remarcat că majoritatea deceselor survin după ce oamenii ies la pensie şi întrerup orice activitate?“, spunea Radu Beligan, într-un interviu în exclusivitate pentru Ziarul Metropolis.

„Sunt, printre spectatori, e adevărat și dintre aceia care-i contestă lui Radu Beligan finalul carierei: de ce mai joacă?, de unde atâta egoism?, de unde atâta mândrie?, o face pentru bani?, nu îi e rușine?, vrea să – Doamne ferește! – moară pe scenă?!“, scria şi Andrei Crăciun, într-un editorial.

A intrat în Cartea Recordurilor, fiind cel mai longeviv actor încă în activitate. Zilele trecute, cineva l-a întrebat pe maestru de ce joacă atât de mult (a jucat chiar şi de trei ori într-o singură zi, în „Lecţia de violoncel“, la Metropolis). Răspunsul lui Radu Beligan a fost următorul: „Dacă nu joc, sunt trist!…“

Radu Beligan învinge tristeţea printr-o comedie

Piesa „Lecţia de violoncel” a fost scrisă de Mona Radu special pentru Radu Beligan şi pentru fiica sa, Lamia. Felix Alexa a regizat-o, Radu Beligan, Lamia Beligan, Marius Manole, Tania Popa/Rodica Ionescu o joacă. Şi o joacă şi pe 3, 4 şi 5 mai, la Teatrul Metropolis din Bucureşti, de la ora 16.00 (3 şi 4 mai) şi de la ora 19.00 (5 mai).

Radu Beligan întruchipează un personaj machiavelic şi o face împrumutându-se pe sine rolului cu acelaşi sârg actoricesc ce l-a însoţit în cariera sa fenomenală, scrie Teodora Gheorghe.

„Sarcasmul său ascunde o gelozie virulentă, camuflată însă cu abilitate de tonul visător, aproape de basm, pe care îşi deapănă replicile înţepătoare. La 95 de ani, Radu Beligan păşeşte anevoie pe scenă, sprijinit de zeci de ani de carieră. Adoră fiecare cuvânt pe care îl rosteşte. Umorul lui nu se teme de modernitate, pentru că Radu Beligan ştie să râdă frumos în orice secol“.

INFO

Teatrul Metropolis, Bucureşti (Str. Mihai Eminescu, nr. 89, sector 2)

Lecţia de violoncel, de Mona Radu

Regia: Felix Alexa

Scenografia: Nina Brumuşilă

Cu: Radu Beligan, Lamia Beligan, Marius Manole, Tania Popa/Rodica Ionescu

Când: 3 şi 4 mai, ora 16.00; 5 mai, ora 19.00

Foto cu Radu Beligan – Petrică Tănase

31
/01
/17

Coregraful suedez Mats Ek și balerina Ana Laguna au primit luni titlul de Doctor Honoris Causa al Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică "I. L. Caragiale". Ceremonia de acordare a distincțiilor a avut loc în cadrul manifestărilor organizate cu prilejul zilei UNATC "I. L. Caragiale".

31
/01
/17

 „Dictatorii sunt întotdeauna dezinformaţi. E rezultatul fricii pe care o sădesc. Cad în propria lor capcană: a terorii. De fapt, mi-e frică - mi-e frică să spun tot ce gândesc. Dacă acest carnet cade în mâna cuiva? La români, stomacul e mai important decât creierul. Chiar şi decât picioarele...", nota în jurnalul său regizorul Alexandru Tatos, pe 20 mai 1973. Într-o zi de 31 ianuarie (1990) Alexandru Tatos înceta din viaţă.

31
/01
/17

A vrut să se facă aviator și a devenit actor, pentru că așa cum spunea în ale sale memorii “cea mai frumoasă frumusețe este meseria pe care mi-am ales-o și căreia m-am dedicat vreme de 50 de ani. Privind în urmă pot spune că nu aş schimba nimic la viaţa mea. Am avut o viaţă bogată şi fericită. Am avut o imaginaţie suficient de bogată încât să pot să mă închipui în tot felul de situaţii sociale în care aş fi putut să trăiesc şi să-mi dau seama că nu m-ar fi satisfăcut niciuna”.

30
/01
/17

Tipătescu (terminând de citit o frază din jurnal): "... Ruşine pentru oraşul nostru să tremure în faţa unui om!... Ruşine pentru guvernul vitreg, care dă unul din cele mai frumoase judeţe ale României pradă în ghearele unui vampir!..." (indignat) "Eu vampir, 'ai?... Caraghioz!” - O scrisoare pierdută (1883), Ion Luca Caragiale. Astăzi se împlinesc 165 de ani de la nașterea celui mai important dramaturg român.

30
/01
/17

Pe 25 ianuarie 2017, la Teatrul de Comedie din Bucureşti a avut loc premiera spectacolului ''Micul prinţ''. Povestea scrisă de Antoine de Saint-Exupéry (traducere Ileana Cantuniari) a fost pusă în scenă de regizorul Alexandru Dabija, cu semnătura scenografică a lui Mircea Cantor și muzica Adei Milea, micul prinţ fiind interpretat de Dorina Chiriac.

30
/01
/17

La un an de la moartea lui George Alexandru (1957-2016), Televiziunea Română şi Teatrul Nottara îi aduc un omagiu celui care, între copertele primelor și ultimelor sale spectacole, a interpretat zeci de roluri în teatru și film. Astfel, iubitorii teatrului pot vedea în această seară, de la ora 21.20, pe TVR 2, spectacolul IN MEMORIAM George Alexandru.

30
/01
/17

Expoziţia itinerantă "Lumea turcică din Munţii Altai până în Balcani", ce aduce in fata publicului 33 de picturi în ulei semnate de tot atâţia artişti din 17 ţări, se va deschide pe 1 februarie, de la ora 18.30, la Galeria Artelor din cadrul Cercului Militar Naţional.

30
/01
/17

Seară romantică la Sala Radio pentru iubitorii muzicii pe data de 3 februarie (vineri, de la ora 19.00). Orchestra Națională Radio dirijată de Gheorghe Costin și având-o ca solistă pe Cristina Anghelescu va interpreta un program ce va cuprinde lucrări celebre ale repertoriului romantic: C. M. von Weber - Uvertura operei Oberon, P. I. Ceaikovski - Concertul în re major pentru vioară şi orchestră, op. 35 și J. Brahms - Simfonia nr. 1 în do minor, op. 68.

29
/01
/17

În anii ’60, muzica The Beatles era pe cât de respectată, pe atât de populară. În timp ce The Fab Four împingeau granițele muzicii rock și stabileau standardele pentru decadele ce aveau să urmeze, fiecare membru în parte își juca propriul rol revoluționar.

29
/01
/17

A cucerit internetul cu poveştile despre munca lui de agent la Rutieră. Marian Godină este, poate, cel mai popular poliţist din România. Duminică, 29 ianuarie, Cătălin Ştefănescu l-a invitat la o şuetă Garantat 100%. De la 22.00, la TVR 1, TVR HD şi TVR+.

28
/01
/17

Trei regizori - Gabriel Achim, Ruxandra Ghiţescu şi Andreea Păduraru. Trei poveşti speciale. Trei scurtmetraje româneşti simpatice - "Carne de iepure", "Nina" şi "Bricostory", disponibile pe platforma gratuită Cinepub.

28
/01
/17

Peste 150 de persoane au vizionat, în avanpremieră, la Cinema City din AFI Palace Cotroceni, filmul „Fondatorul”. Acesta prezintă povestea reală a originalului antreprenor american Ray Kroc – un agent de vânzări care a transformat McDonald’s-ul într-un imperiu global şi un brand cunoscut de toată lumea.

28
/01
/17

Seria de concerte Jazz Nouveau, organizată de Club Control în parteneriat cu Twin Arts, continuă și în 2017. Pe 30 ianuarie, la Jazz Nouveau concertează grupul american Erik Friedlander’s Oscalypso, o premieră pentru România.