REMEMORARE În mijlocul lumii, traversând perioade complicate, actorul Radu Beligan şi-a urmat drumul până la capăt.
Un articol de Ziarul Metropolis|13 decembrie 2022
Născut într-o zi de 14 decembrie dintr-un an îndepărtat, într-o familie care i-a dat aripi să zboare, artistul a atins superlative rămase în istoria artelor spectacolului.
Traversând mai multe epoci și mai multe mode, actorul este protagonistul unui destin alcătuit din multe momente unice, printre care și cele din ultimii ani de viață, când spectatorii l-au putut aplauda și la Teatrul Metropolis. Reper al calendarului cultural al unei țări care i-a oferit nenumărate experiențe valoroase, numele lui este astăzi sinonim cu excelența. Profesia, pe care a pus-o mereu înainte de toate, l-a răsplătit cu reușite deosebite decenii la rând. Radu Beligan a jucat roluri remarcabile, a înființat companii și teatre, a condus instituții, a impus autori dramatici, a deschis căi. Iubind cu patimă arta, a fost dintotdeauna îndrăgostit de spectacole, cărți, concerte, filme, tablouri și a rămas mereu, cum povestea el însuși, elev.
An de an, pe 14 decembrie, chipul și vocea lui se întorc în amintiri și ne invită la reverie, reflecție, relectură și revedere. Astăzi deschidem cărțile artistului stins din viață în anul 2016, îi recitim dialogurile sclipitoare, îi rememorăm personalitatea. Îl redescoperim pornind de la propriile sale cuvinte, strânse în idei care trasează o schiță de portret pentru un spirit greu de surprins în cuvinte.
„Mă simt mândru că sunt român în fiecare zi”
„Nu mi-a fost niciodată ruşine că sunt român. Nici măcar atunci când, călătorind cu metroul, la Paris, am fost abordat de câte un conaţional dotat cu acordeon, muzicuţă sau măcar o pancartă cu tradiţionalul Je suis roumain, donnez-moi 50C pour manger – şi, credeţi-mă, nu mi s-a întâmplat de puţine ori. În schimb, mă simt mândru că sunt român în fiecare zi.”
„O maladie generală”
„Voi, teatrologii, sunteți moartea teatrului – în întreaga lume. E o maladie generală: căutați cu lumânarea noi sisteme estetice, noi puncte de vedere asupra artei, pronosticați și trageți concluzii. Se scriu tomuri întregi, dar știți câte spectacole cu adevărat mari se fac într-un an pe glob? Șapte, opt. S-a stabilit astfel un raport ciudat: o imensă cantitate de scriitură pentru foarte puțin material faptic. E rău, pentru că astfel se denaturează realitatea. E rău, fiindcă astfel se regizează curente de opinii care n-au suportul unor opere reprezentând ceva substanțial. E rău mai ales deoarece acreditați valori și născociți, acceptați și vedeți pretutindeni programe estetice. De altfel „programul estetic” este unul dintre sloganurile la modă. Fiecare teatru, fiecare spectacol (fie că are, fie că n-are resurse pentru asta) se alipește – sub această presiune, unei orientări, are orgoliul unei titulaturi, iar voi, teoreticienii și cronicarii dramatici, din confort sau din snobism intelectual, descoperiți și judecați în virtutea unei concepții pe care o puneți în seama creației și a realizatorilor”.
„Nu voi avea liniște până nu o voi atinge”
„Dintotdeauna cărțile au avut asupra mea același efect pe care îl are valeriana asupra pisicilor. E de ajuns ca în raza mea vizuală să apară o carte pentru ca, din acel moment, să nu mai conteze nimic altceva. Nu voi avea liniște până nu o voi atinge, deschide, răsfoi îndelung, indiferent de locul sau de poziția în care m-aș afla. Prima mea soție, Nineta Gusti, obișnuia să-mi spună, ori de câte ori rămâneam mesmerizat în fața vreunei librării: «Tata vede litere».”
„Ești mai bătrân când ești tânăr și mai tânăr când ești bătrân”
„A îmbătrâni înseamnă a arunca peste bord toate ideile preconcepute, înseamnă a deveni mai ușor, mai liber. Într-un anumit sens, ești mai bătrân când ești tânăr și mai tânăr când ești bătrân. Viața se scurge ca o permanentă și progresivă delestare de prejudecăți și constrângeri. Avea dreptate Picasso când spunea că îți trebuie mult timp ca să devii tânăr!”
„O viață bine trăită”
„Singurul lucru care ne îngăduie să privim fără dezgust lumea în care trăim este frumusețea cu care anumiți oameni o creează, din timp în timp, pornind de la haos: tablourile pe care le pictează, muzica pe care o compun, cărțile pe care le scriu și viața pe care o trăiesc. Dintre toate operele, cea mai frumoasă este o viață bine trăită. Aș zice chiar că este opera de artă prin excelență.”