Radu Muntean refuză nominalizarea filmului său, „Un etaj mai jos”, la Premiile Gopo
https://www.ziarulmetropolis.ro/radu-muntean-refuza-nominalizarea-filmului-sau-un-etaj-mai-jos-la-premiile-gopo/

Regizorul Radu Muntean refuză nominalizarea filmului său, „Un etaj mai jos”, la Premiile Gopo, spunând că acest demers a fost unul „abuziv”, şi solicită organizatorilor retragerea producţiei din această competiţie. Filmul lui Muntean are şapte nominalizări la cea de-a zecea ediţie a Premiilor Gopo, care va avea loc pe 28 martie.

Un articol de Petre Ivan|26 februarie 2016

Premiile Gopo au devenit doar un eveniment monden, nu mai au nimic de a face cu promovarea noului cinema românesc, spune Radu Muntean, regizorul lăudatului „Un etaj mai jos”.

„La sfârșitul lunii ianuarie, am primit din partea Asociației pentru Promovarea Filmului Românesc invitația de a înscrie ultima noastră producție — filmul ‘Un etaj mai jos’—, în competiția pentru Premiile Gopo. Am răspuns atunci prompt organizatorilor că nu dorim să înscriem filmul și că nu ne interesează să participăm la Gala Premiilor Gopo, începută ca o inițiativă de promovare a noului cinema românesc, dar transformată în ultimii ani într-un eveniment monden, care emulează premiile unor industrii cinematografice puternice, într-o țară care nu are, după părerea noastră, o industrie cinematografică reală și în care filmele pot fi vizionate aproape exclusiv în shopping mall-uri”, declară Muntean, într-un comunicat semnat alături de producătorul Dragoș Vîlcu.

Cei doi consideră că înscrierea la Premiile Gopo este una „abuzivă” și solicită retragerea filmului din competiție.

„Nu am primit atunci niciun răspuns oficial din partea organizatorilor, dar am aflat din presă că filmul a intrat fără voia noastră în vederile juriului de preselecție, fiind nominalizat la mai multe categorii.”, , se mai arată în comunicat.

Considerăm abuzivă înscrierea forțată a filmului ‘Un etaj mai jos’ într-o competiție cu care nu dorim să ne asociem și rugăm organizatorii să retragă numele producției din lista filmelor nominalizate. – Radu Muntean

„Un etaj mai jos” are șapte nominalizări la Premiile Gopo, la trofeele pentru cel mai bun film, cel mai bun regizor, cel mai bun actor în rol secundar masculin (Iulian Postelnicu), cea mai bună actriță în rol secundar (Tatiana Iekel), cel mai bun scenariu (Răzvan Rădulescu, Radu Muntean, Alex Baciu), cea mai bună imagine (Tudor Lucaciu) și cel mai bun sunet.

Foto: Radu Muntean – cinemagia

23
/06
/23

KINOdiseea, cel mai mare festival internațional de film pentru publicul tânăr (copii și adolescenți) din Europa de Sud-Est revine cu o nouă ediţie ALTFEL, între 23 și 25 iunie, la Prăjitoria Buimac din București și Cinema Unirea din Botoșani

21
/06
/23

A zecea ediţie a Festivalului Ceau, Cinema! de la Timişoara va celebra cinematografia norvegiană printr-un focus organizat în parteneriat cu Festivalul Internaţional de Film de la Bergen (BIFF). Secţiunea va cuprinde un cineconcert cu o capodoperă a cinematografiei mute, o serie de filme recente şi clasice, precum şi întâlniri cu cineaşti şi experţi norvegieni.

21
/06
/23

Duminică seară, 3200 de spectatori au urmărit filmul Asteroid City (r. Wes Anderson, 2023) în Piața Unirii din Cluj-Napoca, marcând astfel finalul unei noi ediții spectaculoase a Festivalului Internațional de Film Transilvania (9 – 18 iunie)

13
/06
/23

Una dintre cele mai importante instituții ale cinematografiei, The International Cinema Technology Association (ICTA) și-a anunțat recent câștigătorii EMEA Awards. Premiul central a fost acordat multiplexului Cineplexx Ljubljana (Slovenia) la categoria „Cel mai bun cinematograf nou construit al anului".

10
/06
/23

200 de filme din 45 de țări, 380 de proiecții, peste 1000 de invitați – sunt doar câteva dintre cifrele ediției Festivalului International de Film Transilvania care și-a deschis porțile vineri, 9 iunie.