Radu Paraschivescu, Ioana Pârvulescu, Sorin Ioniță – conferențiari la festivalul „Despre lumea în care trăim“
https://www.ziarulmetropolis.ro/radu-paraschivescu-valentin-naumescu-ioana-parvulescu-sorin-ionita-conferentiari-la-festivalul-despre-lumea-in-care-traim/

Festivalul Despre lumea în care trăim, seria anuală de conferinţe şi dialoguri culturale şi ştiinţifice pe teme de actualitate organizată de Fundaţia Humanitas Aqua Forte, în parteneriat cu Editura Humanitas şi Asociaţia ARCCA, a ajuns la a patra ediţie şi va aduce şi anul acesta în faţa publicului subiecte importante, care descriu vremurile prin care trecem, neuitând de contextul care ne-a adus aici, şi invitaţi care propun perspective noi, foarte bine documentate.

Un articol de Petre Ivan|25 februarie 2021

Scriitorul Radu Paraschivescu va deschide această ediție, care se va desfășura între 27 și 29 martie 2021 exclusiv online şi care va putea fi urmărită live de oriunde din România și din lume. Conferința, cu titlul Prostul şi escrocul. Mecanisme ale deformării în lumea de azi, observă și analizează o tendință a timpului nostru, aceea că oricine pare să fie dispus să creadă aproape orice. Iată de ce n-ar fi rău să vedem cum arată raportul dintre adevăr şi minciună. Dintre cercetare şi scorneală. Dintre cel care influenţează (să-i spunem „influencer”) şi cel care se lasă influenţat (să-i spunem „influencee”). În lumea în care totul e la un click distanţă, merită văzut cum arată mecanismele bunei informări şi capcanele în care putem cădea. Conferința va fi urmată de un dialog în profunzime cu Cătălin Striblea.

 Valentin Naumescu, profesor de relații internaționale la Facultatea de Studii Europene a Universității Babeș-Bolyai din Cluj, președintele think tankului Inițiativa pentru Cultură Democratică Europeană și expert independent al Comisiei Europene în domeniul relații internaționale, va susține o conferință cu tema Unde a dispărut încrederea? Criza democrației liberale și scenariile guvernării lumii de mâine. Ruperea relației de încredere popor-tehnocrație, accentuată de pandemia de COVID-19, pune la încercare însăși esența democrațiilor liberale, ideea de moderație politică, meritocrație și cunoaștere științifică, deschizând piste de reflecție pentru posibile scenarii ale guvernărilor viitoare, mergând până la cele ale unei lumi post-liberale. Conferința va fi urmată de un dialog în profunzime cu Ovidiu Nahoi.

Conferința scriitoarei Ioana Pârvulescu va avea tema Librăriile: de unde și până unde? Din istoria romantică a cărților. În unele țări, în timpul pandemiei, librăriile nu s-au închis, cartea fiind socotită o necesitate vitală. Într-adevăr, intrăm în librării și ne cumpărăm cărți cu firescul cu care ne cumpărăm pâine. Îndărătul acestui firesc se află însă niște oameni și o istorie zbuciumată. Care e istoria librăriilor românești? Când, unde și cum au apărut librăriile în viața strămoșilor noștri entuziaști și progresiști? Cum arătau și cum au evoluat? Cine erau librarii? Iată câteva întrebări la care această conferință își propune „cu gândiri și cu imagini” să răspundă. Conferința va fi urmată de un dialog în profunzime cu Cătălin Ștefănescu.

Ce ne desparte de o Românie normală sau ce ne mai lipseşte ca să fim Suedia, partea plină şi partea goală a paharului tranziţiei post-comuniste, este tema despre care ne va vorbi Sorin Ioniță, analist de politici publice și fondator al think tankului ExpertForum (EFOR), unde produce rapoarte de politici menite să facă guvernarea mai bună. A reprezentat România în Comitetul Economic şi Social European (EESC) şi lucrează de peste 20 de ani ca expert internaţional în dezvoltare locală în ţări din Balcani, Europa de Est şi Transcaucazia. A fost decorat în 2018 cu Ordre national du Mérite al Republicii Franceze pentru promovarea în regiune a agendei democratice şi europene. Conferința va fi urmată de un dialog în profunzime cu Marian Voicu.

 Fiecare întâlnire va fi prezentată de Marian Voicu, jurnalist premiat și realizator de emisiuni și documentare pentru TVR. În 2016 a publicat la Editura Humanitas volumul Tezaurul României de la Moscova. Inventarul unei istorii de o sută de ani, iar în 2018, Matrioşka mincinoşilor. Fake news, manipulare, populism.

Biletele, în valoare de 35 de lei, sunt disponibile în rețeaua Eventbook: https://eventbook.ro/festival/festivalul-de-conferinte-despre-lumea-in-care-traim.

*Achiziționarea unui bilet permite urmărirea live a conferinței și include o valabilitate de două săptămâni pentru a putea vedea sau revedea evenimentul.

Puteți găsi informații detaliate despre conferințe și biografiile complete ale conferențiarilor și ale partenerilor de dialog și pe site-ul oficial http://www.lumeaincaretraim.ro.

Programul conferințelor:

Sâmbătă, 27 martie, ora 11.30

Eveniment de deschidere

Conferință susținută de Radu Paraschivescu, „Prostul şi escrocul. Mecanisme ale deformării în lumea de azi“, urmată de un dialog cu Cătălin Striblea

Sâmbătă, 27 martie, ora 14.30

Conferință susținută de Valentin Naumescu, „Unde a dispărut încrederea? Criza democrației liberale și scenariile guvernării lumii de mâine”, urmată de un dialog cu Ovidiu Nahoi

Duminică, 28 martie, ora 11.30

Conferință susținută de Ioana Pârvulescu, „Librăriile: de unde și până unde? Din istoria romantică a cărților”, urmată de un dialog cu Cătălin Ștefănescu

Duminică, 28 martie, ora 17.00

Conferința susținută de Sorin Ioniță, „Ce ne desparte de o Românie normală”, urmată de un dialog cu Marian Voicu

08
/12
/13

„Povestea lui Jun Do“, semnată de scriitorul american Adam Johnson şi premiată cu Pulitzer 2013, a apărut săptămâna aceasta în colecţia „Biblioteca Polirom”, şi în ediţie digitală, cu o traducere din limba engleză şi note de Mihaela Negrilă.

04
/12
/13

Cea de-a şasea ediţie FILB a debutat marți seară cu un dialog între familii de scriitori bazat pe romanul autoarei israeliene Zeruya Shalev.

29
/11
/13

În mai puțin de o săptămână, în capitală, va avea loc cea de a VI-a ediție a Festivalului Internațional de Literatură de la București (FILB), un proiect independent, inițiat în 2008, de Oana Boca (manager cultural), alături de scriitorii Bogdan-Alexandru Stănescu și Vasile Ernu.

29
/11
/13

Romanul Trainspotting, de Irvine Welsh, a fost votat volumul preferat al scoţienilor, din ultimii 50 de ani, într-un sondaj efectuat cu prilejul Săptămânii cărţii din Scoţia, care se desfăşoară între 25 noiembrie - 1 decembrie.

29
/11
/13

CRONICA DE CARTE Proaspăt apărută la editura Polirom, „Filmar”, noua carte a lui Cristian Tudor Popescu, alias CTP, este o colecţie de texte, în majoritate despre cinema, ce reconfirmă un critic de film tăios în verdicte şi un scriitor cu un stil care atrage şi convinge.

26
/11
/13

În cartea „Suntem ceea ce sunt amintirile noastre“ (Editura All), Marin Moraru face, printre multe altele, scurte portrete memorabile a zeci de mari actori, de la predecesori iluştri, la colegi de generaţie deveniţi prieteni de suflet şi la noile talente.

25
/11
/13

Numărul vizitatorilor în cele cinci zile ale Târgului Internaţional Gaudeamus 2013 a fost de aproximativ 115.000, faţă de 112.000 la ediţia din 2012, stabilindu-se astfel un nou record în istoria evenimentului, 75% dintre aceştia fiind şi cumpărători de carte.

24
/11
/13

Cartea ,,Constantin Silvestri - biografie necunoscută", care cuprinde informaţii necunoscute din arhivele Securităţii despre unul dintre cei mai importanţi compozitori şi dirijori români şi unul dintre cei mai importanţi muzicieni ai secolului 20 la nivel mondial, a fost lansată la Târgul Gaudeamus.