Radu Sergiu Ruba: Ochiul interior al lui Homer. Cum scriu, cum citesc şi cum compun orbii. CONFERINŢELE TNB
https://www.ziarulmetropolis.ro/radu-sergiu-ruba-ochiul-interior-al-lui-homer-cum-scriu-cum-citesc-si-cum-compun-orbii-conferintele-teatrului-national/

CONFERINŢELE TEATRULUI NAŢIONAL. Duminică, 4 noiembrie 2018, de la ora 11.00, la Sala Mică a TNB, va avea loc conferinţa Ochiul interior al lui Homer. Cum scriu, cum citesc şi cum compun orbii susţinută de Radu Sergiu Ruba.

Un articol de Petre Ivan|29 octombrie 2018

Despre conferinţă

Homer a fost un autor cu viaţă concret istorică. A trăit cu adevărat undeva şi a cântat de-a lungul şi de-a latul Eladei metropolitane şi coloniale. Nu a fost un mit în timpul vieţii, dar a devenit un mit. Dovada existenţei sale reale se află într-una din cele două epopei ce-i sunt atribuite. Conferinţa va începe aşadar cu această revelaţie.

Se va trece apoi la memoria vizuală a lui Homer, la preluarea cvasi-mimetică a concretului ambiental în versurile sale şi la imaginarul său. De aici, orbii cu memorie vizuală şi cei fără o asemenea memorie. Relaţia dintre scriere şi limbaj. Funcţia modelatoare a limbajului, limbajul ca atribut al lui Dumnezeu, nu însă şi imaginea.

Civilizaţia umană de neconceput fără un cod de scriere. Codurile mimetice sau simbolice – pictograme, ideograme, hieroglife. Codurile literale. Codul braille şi dovada că fiinţa umană, în adâncul său, deţine funcţii de codificare comunicaţională independente de văz. Constelaţia Homer, antologia scriitorilor nevăzători din România şi sinteza vocii umane. Vocea electronică a ordinatorului, prima dimensiune a umanului sintetizată până acum.Radu Sergiu Ruba

Omul educat şi modelat ca fiinţă superioară numai prin limbaj şi prin sistemele de scriere. Cele trei mari figuri care au marcat şi făurit specificul vieţii orbilor din întreaga lume: Homer, Louis Braille şi Ray Kurzweil. Radu Sergiu Ruba

Despre Radu Sergiu Ruba

S-a născut la 14 octombrie 1954 în Ardud, judeţul Satu Mare. Şcolarizarea a început-o în satul vecin Răteşti, continuând-o până la bacalaureat la Institutul pentru Nevăzători din Cluj, interval în care, pe la 11 ani, şi-a pierdut complet vederea ce nu fusese niciodată perfectă. A urmat studii de limbi străine, franceză şi engleză, la Universitatea Bucureşti. A lucrat ca profesor de franceză în sistemul preuniversitar, ca lector în programul Cambridge Standard English al British Council din capitală, ca inspector în Ministerul Educaţiei, responsabil cu învăţământul pentru elevii şi studenţii deficienţi de vedere. În această calitate, a înfiinţat patru şcoli de profil, două licee şi două postliceale de balneofizioterapie care funcţionează şi astăzi. A fost de asemenea consilier al ministrului muncii pe problematica dizabilităţii, contribuind la adoptarea unor măsuri administrative şi a unor acte normative.

A făcut parte timp de 25 de ani din conducerea Asociaţiei Nevăzătorilor din România, preţ de nouă ani ca preşedinte şi de asemenea din conducerea Uniunii Europene de profil. Din funcţiile de responsabilitate ale organizaţiei naţionale, a reuşit să deschidă, împreună cu directorul Bibliotecii Metropolitane Bucureşti, Florin Rotaru, o filială pentru nevăzători ce a funcţionat ca centru de producţie de carte audio, şi-a dotat organizaţia cu o tipografie electronică braille aptă să imprime pentru întreaga ţară, a determinat digitalizarea tuturor cărţilor audio din fonoteca asociaţiei, ajutat la îmbunătăţirea sau salvarea vederii a zeci de pacienţi într-un mare proiect oftalmologic şi, atrăgând cir ca 800 de mii de euro, a demarat construirea unui centru de reabilitare pentru persoanele care-şi pierd vederea la maturitate.

Din 1992, realizează, pe postul de Radio România Actualităţi, o emisiune săptămânală. Este de asemenea autor al unor emisiuni difuzate de Radio Europa Liberă şi Radio Europa FM. A debutat editorial în 1983, la Cartea Românească, cu un volum de versuri urmat de altele cinci.

R. S. Ruba a realizat de asemenea selecţii ale materialelor sale de presă, eseuri, articole, interviuri, grupate în trei volume între care, cel cu caracter istoriografic, O mie de ani în o sută una enigme, scris împreună cu soţia sa, Nicoleta. Ca supremă datorie literară faţă de comunitatea de experienţă existenţială căreia îi aparţine, a alcătuit două ediţii ale Constelaţiei Homer, o Antologie a Scriitorilor Nevăzători din România, prima apariţie în 1996, iar a doua, mult revizuită şi îmbogăţită, în 2017.

Ajungând târziu la proză, dar ocupându-se de aceasta cu precădere de la o vreme

încoace, a publicat volumul de povestiri Contrabanda memoriei şi romanele Demonul confesiunii în 2004, reeditat în 2009 şi O vară ce nu mai apune, în 2014. Acestei cărţi în mare măsură autobiografice i s-au conferit mai multe distincţii, între care premiul Ion Creangă al Academiei Române în 2016. Romanul a fost tradus în limba engleză şi în italiană, fiind în curs de tălmăcire şi-n maghiară. R. S. Ruba a reprezentat anul acesta România, atât cu proză cât şi cu poezie, la Festivalul Noaptea Literaturii Europene de la Lisabona.

Autorul a avut parte şi de alte distincţii literare şi culturale în genere: premiul ministerului afacerilor externe al Franţei la Festivalul Mondial al Nuvelei, premiul Frontiera Poesis, premiul Fundaţiei Gheorghe Ursu, premiul Asociaţiei Scriitorilor Bucureşti, al revistei Convorbiri Literare şi al Jewish Braille Institute of America. I s-a decernat de către preşedintele României, Ordinul Meritul Cultural în grad de Cavaler în anul 2008.

Poeme, nuvele şi eseuri ale lui Radu Sergiu Ruba au fost traduse în franceză, engleză, bulgară, germană, maghiară, spaniolă, arabă şi portugheză. La rândul său, scriitorul a tradus din literatura franceză autori precum Michel Tournier, Gilles Lipovetsky, Olivier Rolin, Nicolas Ancion şi Corinne Desarzens.

Foto: Radu Sergiu Ruba – facebook

 

22
/08
/19

Sâmbătă, 31 august 2019, de Ziua Limbii Române, de la orele 16:00 la 19:00, Radio România Cultural difuzează a XI-a ediție a Maratonului de Poezie și Jazz, un eveniment înregistrat sâmbătă, 18 mai 2019, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare “Carol I” din Bucureşti, în cadrul Festivalului Internaţional de Poezie Bucureşti (FIPB) și al TNCP (Târgul Național al Cărții de Poezie).

21
/08
/19

Cioran este perceput îndeobște a fi fost un filosof nihilist. Totul (mai puțin muzica clasică) îi repugna gânditorului din Rășinari (consacrat la Paris). Cu toate acestea, Emil Cioran a publicat în 1986, la Gallimard, o lucrare intitulată „Exerciții de admirație”.

21
/08
/19

„Cultura de masă în Epoca de Aur - Cîntarea României & Cenaclul Flacăra” este un proiect de cercetare ce prezintă și analizează politicile culturale din perioada lui Nicolae Ceaușescu, declinat în expoziție și publicație. Lansarea cărții omonime are loc pe 23 august 2019 la ora 11.00, în expoziția găzduită de Muzeul Nicolae Minovici București.

19
/08
/19

Moştenitorii lui J.D. Salinger au anunţat, după ani în care au refuzat ca opera scriitorului să fie digitizată, că puţinele scrieri ale sale vor fi publicate în format ebook pentru prima dată. Autorul romanului "De veghe în lanul de secară", care a murit în 2010 la vârsta de 91 de ani, prefera experienţa lecturii unei cărţi în format fizic și ura internetul. 

15
/08
/19

Ziarul Metropolis vă propune o nouă rubrică – După 1989 – în care încercăm să vedem cum au trăit intelectualii români răsturnarea comunismului (în decembrie aniversăm – deja! – 30 de ani de la Revoluție) și cum au întâmpinat ei zorii noii libertăți.

15
/08
/19

Sriitorul Vasile Ernu ("Născut în URSS", "Ultimii eretici ai Imperiului", (2009); "Bandiţii") a văzut aseară ultimul film scris, regizat şi jucat de Casey Affleck  și a scris despre el în această dimineață, pe pagina sa de facebook. Cinefilii care nu se tem de spoilere se pot bucura astfel de un text savuros. Din păcate, "Light of My Life" nu este încă disponibil în cinematografele din România.

14
/08
/19

Pe 10 august s-au împlinit 135 de ani de la nașterea, la Brăila, a scriitorului Panait Istrati. Am selectat pentru dumneavoastră câteva repere biografice (așa cum apar în Panait Istrati, „Opere”, Editura Academiei Române, București, 2003).

12
/08
/19

CRONICĂ DE CARTE Exponent al Generației `70 și probabil singurul în relații strânse cu Noul Cinema post-2000, regizorul Iosif Demian se destăinuie într-o necesară carte-interviu realizată de Laura Dumitrescu – „Iosif Demian. Note de autor”, recentă publicată, în ediție bilingvă (română și engleză), de iadasarecasa, cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei (CNC).

12
/08
/19

(continuare) Da, m-am albit, dar în sufletul meu a înflorit revolta, pentru că sînt neam de revoluționar. Cum, domnule, cum de e posibil? Tocmai eu, din universul ăsta larg, am fost ales să intru în rahat? Ah, am să mă răzbun. Ați profitat de mine, vrăjitoarelor. Mai ales, tu, domnișoară Raluca, ai profitat cu glasul tău catifelat și m-ai dus cu vorba…

12
/08
/19

Puțină lume știe că, în spatele aparenței mele de om serios și atotcunoscător se ascunde un soi de Cănuță om sucit, un Lică Zăpăcilă al familiei, unul care-și ia părerile și impresiile drept realitate. Asta în ceea ce mă privește, desigur. Cînd mi se pare că am înțeles ceva, nu mai acord nici o atenție restului, amănuntelor. Exemplul cel mai strălucit este chiar vacanța pe care o ronțăi acum, mirîndu-mă și dînd cu căciula după cîini.

02
/08
/19

Ultima lună de vară vine cu evenimente culturale de impact, precum Festivalul Anonimul, în Delta Dunării, Festivalul de Teatru Independent Undercloud, la Muzeul Țăranului din București, sau Festivalul Internațional George Enescu, ce-și deschide porțile în ultima zi din august.

29
/07
/19

Cartea „Cântecul stepei, cântecul munților”, de Cinghiz Aitmatov, traducere din limba rusă și note de Nicolae Iliescu, a fost publicată la editura Polirom în anul 2019. Volumul reunește mai multe nuvele ale scriitorului kârgâz, printre care și magnifica lucrare „Vaporul alb”.

28
/07
/19

Cea de-a șasea ediție a Festivalului Strada Armenească are loc anul acesta între 2 și 4 august și aduce în inima Cartierului Armenesc din București o serie de evenimente pentru întreaga familie. Expoziții și workshopuri, meșteșugari, tururi ghidate, delicii culinare, dansuri tradiționale și concerte de neuitat, toate vă așteaptă în cele trei zile de festival pe strada Armenească. Intrarea este liberă.

24
/07
/19

CRONICĂ DE CARTE Criticul de film Lucian Maier revine în atenţie cu o carte provocatoare, „Timp şi conştiinţă în cinema”, proaspăt apărută la Editura Eikon. Un titlu ambiţios. Şi o premisă la fel: renunţarea la o analiză exclusiv estetică a cinemaului şi trecerea la o analiză a filmului ca discurs.